Omenirea a fost interesată dintotdeauna de mijloacele de contracepţie şi sunt date istorice potrivit cărora egiptenii, încă din vremea lui Ramses al II-lea, au găsit primele „contraceptive“. Eficienţa acestora stârneşte amuzamentul în epoca modernă

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat tot felul de soluţii contraceptive, cele mai multe dintre ele având efect devastator asupra sănătăţii femeilor. De la utilizarea a tot felul de soluţii pentru spălături vaginale, până la consumarea unor băuturi care mai degrabă aveau efect cancerigen, femeile au încercat în decursul istoriei tot felul de soluţii pentru a evita sarcinile nedorite.

Disperarea femeilor de a scăpa sau a evita sarcinile nedorite le-a împins către soluţii extreme. Cele mai multe informaţii privind istoria contracepţiei se găsesc într-un muzeu din Viena (Austria) deschis în 2003 de doctorul Christian Fiala cu intenţia de a sensibiliza, de a atrage semne de alarmă privind riscurile folosirii unor mijloace nepotrivite de contracepţie şi evitarea avortului.

Considerat a fi unul din cele mai ciudate muzee din lume, sunt prezentate cele mai mari ciudăţenii în materie de contracepţie. Muzeul prezintă chiar şi o înregistrarea a unui film care surprinde un act sexual consumat în interiorul un Computer Tomograf. În pliantele de informare se menţionează că e nevoie de stimulente pentru a menţine erecţia bărbatului în interiorul tubului, stresul partenerilor fiind extreme. Există şi o expoziţie de ace, andrele şi spiţe de bicicletă, “dispositive” folosite în trecut pentru a declanşa un avort. Se pare că primul prezervativ folosit de omenire a fost confecţionat din intestin de porc şi era recomandat ca înainte de utilizare să fie înmuiat în lapte cald. În baza informaţiilor prezentate în acest muzeu, site-ul www.craked.com a făcut un top al celor mai ciudate mijloace de contracepţie.

Top mijloace de contracepţie în istorie

1.   Apa de fier În Grecia antică se credea că de apă folosită de fierar pentru a răci fierul înroşit ar duce la contracepţie şi era consumată de femei. Nu se ştie câte dintre ele au suferit ulterior de probleme neurologice, greaţă, insuficienţă renală, convulsii, comă, deces.

2.    Diafragme de opium. Vechii locuitori din Sumatra s-au gândit că opiul poate fi un mod de contracepţie. Astfel, înainte de actul sexual, bărbaţii introduceau în interiorul vaginului câteva seminţe de opiu. Efectul probabil era oricare altul, numai cel vizat nu.

3.    Băuturi pe bază de mercur. Din vremuri străvechi, mercurul era considerat remediu pentru aproape orice. Cu mult timp în urmă, în China, cineva a venit cu ideea de a folosi mercurul ca mijloc de contracepţie. După o partidă de sex, femeile erau puse să bea mercur. Efectul putea fi oricare, de la leziuni ale creierului şi insuficienţă renală, numai metodă de contracepţie nu.

4.    Diafragme din fecale de crocodil. Egiptenii antici, consideraţi printre cei mai inteligenţi din istorie, considerau că ar putea bloca sarcina dacă ar crea un fel de blocaj. Femeile din perioada faraonului Ramsses al II-lea erau obligate să facă bariere împotriva spermei sub formă de diafragmă din miere şi fecale de crocodil. Evident, acest mijloc de contracepţie a produs septicemie multor femei

5.    Testicole de castor cu alcool. În secolul XVI, canadienii au căzut de acord că testiculele de animale mici cu blană, sunt cheia pentru prevenirea sarcinii. Tehnica lor era mai avansată faţă de superstiţiile europene, astfel că au combinat alcool cu testicule de castor măcinate într-o pudră fină.

6. Testicule de nevăstuică legate la picior. În Europa Evului Mediu, multe lucruri erau neclare sau întunecate, supertiţiile şi vrăjitoria fiind la ele acasă. Motivul era unul evident pentru acea vreme, lumea credea în magie şi vrăji, şi astfel orice magician ar fi spus oricui că testiculele de nevăstuică ar preveni sarcina.

7.   Diafragme din hârtie, aur sau argint. Ideea de bază a fost crearea unui dispozitiv asemănător unui degetar care să se potrivească pe colul uterin al femeii. Dacă pentru muritorii de rând aceste metode contraceptive erau confecţionate din hârtie unsă cu ulei şi ceară de albine, cei bogaţi aveau privilegiul de a folosi de “diafragme” fabricate din aur, argint sau fildeş. Metoda nu a fost una pe măsura aşteptărilor. Aceste diafragme cauzau de cele mai multe ori mirosuri neobişnuite, infecţii şi de cele mai multe ori cădeau în timpul actului sexual.

8.    Lămâia pe post de pilulă de a doua zi. Pe la mijlocul anilor 1700, omenirea şi-a dat seama că fecalele uscate sau metalele grele nu pot ajuta prea mult la combaterea unei sarcini nedorite. Asta până când cineva s-a gândit că lămâia ar putea acţiona ca o diafragmă şi că acidul citric ar neutraliza sperma. Nici de data aceasta însă efectul nu a fost cel scontat.

9.    Spălături cu Cola. Până şi lumea contemporană este plină de suprize atunci când e vorba de contracepţie. În lipsa unor informaţii corecte, susţinute medical, până nu demult femeile au folosit Cola pe post de contraceptiv. Nu consumată ca băutură răcoritoare, ci pentru spălături vaginale având convingerea că zahărul şi procesul de carbonatare are efect contraceptiv