Cei mai înalți copaci din lume, care ajung să trăiască peste 3.000 de ani, sunt amenințați de un uriaș incendiu care face ravagii în statul american California, în timp ce peste centrul și nord-estul Statelor Unite s-a abătut în acest weekend un nou val de căldură extremă. O bună parte din arborii Sequoia trăiesc în parcul național Yosemite, unde pompierii nu reușesc să domolească flăcările care se apropie amenințător.

Incendiul care a fost botezat „Oak Fire” se deplasează rapid și a ajuns la marginea parcului național Yosemite, acolo unde se găsesc circa 500 de arbori Sequoia. Acești copaci spectaculoși pot depăși 75 de metri înălțime și pot ajunge la o circumferință de 10 metri.

Incendiul a carbonizat deja peste 11.500 de hectare și a distrus mai multe case, iar pompierii nu reușesc să-l controleze.

Un incendiu agresiv, ca o tornadă

„Oak Fire” a izbucnit vineri în comitatul Mariposa din California, în apropierea parcului naţional Yosemite şi a uriaşilor săi arbori Sequoia. Mai multe drumuri au fost blocate, câteva mii de oameni au fost evacuați, în timp ce incendiul, descris ca având o „activitate extremă”, nu era deloc sub control sâmbătă, în ciuda faptului că 500 de pompieri au fost trimiși să lupte cu flăcările, relatează AFP, preluată de Agerpres. Experți citaţi de cotidianul „Los Angeles Times” au estimat că va fi nevoie probabil de o săptămână pentru a-l avea sub control.

Potrivit unui climatolog de la Universitatea California din Los Angeles, Daniel Swain, incendiul s-a extins semnificativ „în aproape toate direcţiile”, în condițiile secetei exteme și a vegetației uscate care îl alimentează.

Martorii au postat pe reţelele sociale imagini cu un vârtej imens şi impresionant de fum gros care se ridica din pădure ca o tornadă, un fenomen periculos de nori pirocumulus ce poate alimenta incendiul.

Vestul american a cunoscut deja incendii de o amploare şi o intensitate excepţionale în ultimii ani, cu o prelungire foarte clară a sezonului incendiilor, fenomen pe care oamenii de ştiinţă îl atribuie schimbărilor climatice.

Căldură sufocantă la Washington, New York, Boston

Acest incendiu este una dintre cele mai dramatice consecinţe ale caniculei care a afectat Statele Unite în acest weekend, într-o zonă situată între California şi Oregon, la vest, dar mult mai întinsă în centru şi nord-est.

Valul de căldură extremă, cu numeroase temperaturi record aşteptate în acest weekend, afectează zeci de milioane de oameni.

„Această căldură va alimenta fenomene meteorologice violente în nordul Vestului Mijlociu, cu o ameninţare importantă de vânt distrugător, grindină mare şi câteva tornade”, a prognozat serviciul național de meteorologie.

O căldură sufocantă a fost resimţită în special în capitala Washington, unde temperatura s-a dus spre borna simbolică de 100 de grade Fahrenheit (38 de grade Celsius). Nici New Yorkul nu a fost cruţat, aici termometrele indicând temperaturi apropiate de 35 de grade Celsius.

Temperatura ar putea ajunge şi la 43 de grade Celsius în unele zone din Utah (vest), Arizona (sud) şi în nord-est, potrivit meteorologilor.

La Boston, unde primarul Michelle Wu a declarat „stare de urgenţă legată de căldură”, cu deschiderea unor centre municipale pentru ca populaţia să se răcorească şi cu piscine cu program prelungit, duminică ar putea fi 37 de grade.

Semnul inconfundabil al schimbării climatice

Planeta a înregistrat deja mai multe valuri de căldură anul acesta, în iulie în Europa de Vest, în martie-aprilie în India. Înmulţirea acestor fenomene este un semn inconfundabil al schimbărilor climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă.

În iunie 2021, o „cupolă de foc” neobișnuită, cu temperaturi care s-au apropiat de 50 de grade Celsius, a făcut ravagii pe coasta de vest a Statelor Unite şi a Canadei, făcând 500 de morţi şi provocând incendii de proporții.

În această săptămână, preşedintele american, Joe Biden, a subliniat din nou „pericolul clar şi imediat” reprezentat de schimbările climatice, „o ameninţare existenţială pentru naţiune şi pentru lume”, dar marja lui de manevră este limitată în Congres şi de către Curtea Supremă, reamintește AFP.