De multe ori am trecut pe lângă impozanta casă din strada C.A. Rosetti 37 și tot de atâtea ori am înțeles că diversele reclame atârnate pe poartă sau pe gard nu făceau parte din ansamblu. Ba chiar în plină pandemie am intrat la cârciuma din grădină. Un prieten îmi spune într-o doară la un moment dat … e casa Brătienilor, dar îl privesc neîncrezător. Așezămintele Brătianu stau în Piața Amzei, cu sigla de monument istoric, așteptând vremuri mai bune și oameni mai înțelepți. Ce blestem să fie ăsta în care și celelalte locuri deținute de „dinastia” de la Florica să ajungă în paragină? Și totuși casa aparține Brătineilor și Cantacuzinilor deopotrivă.

Este casa Sabinei Cantacuzino, născută Brătianu. Sabina s-a născut în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, în 1863, și era cunoscută de contemporani ca „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu“ şi „sora cea mai mare a Brătienilor“ – Ionel, Constantin (Dinu) şi Vintilă. A făcut şcoală în particular, după obiceiul timpului, la moşia Florica, iar mai târziu la Bucureşti, cu profesori renumiţi (Spiru Haret, David Emmanuel, V.D. Păun etc.), încheindu-şi studiile cu un examen de bacalaureat susţinut la Colegiul Sf. Sava. În 1885 s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. A învăţat de tânără să iubească teatrul, muzica, artele plastice, devenind cu timpul proprietara unei importante colecţii de pictură românească şi de obiecte de artă populară.

A contribuit la înfiinţarea şi funcţionarea Muzeului de artă „Toma Stelian“ şi a Universităţii Libere (asociaţie culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferinţe şi concerte). Această frumoasă casă a lăsat-o prin testament ca sediu al unui „cămin pentru doctoranzi“, conceput ca o fundaţie academică. Din păcate, această dorință a ei nu e nici azi îndeplinită!

Pe lângă sprijinirea instituţiilor culturale, s-a dăruit asistenţei publice: a lucrat o lungă perioadă la Aşezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii bazat pe sistemul Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din Bucureşti în timpul Primului Război Mondial, a fost preşedinta Asociaţiei pentru Profilaxia Tuberculozei, a avut, în 1914, iniţiativa înfiinţării unui spital pentru tuberculoşi. Împreună cu alţi membri ai familiei, a rămas în Bucureşti în timpul ocupaţiei militare germane din 1916–1918 şi a fost internată în 1917, timp de nouă luni, la Mânăstirea Pasărea.

Memoriile ei, pe care a început să le scrie în 1921, când se împlineau o sută de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu, au apărut la Editura Universul din Bucureşti în 1933 (volumul I) şi 1937 (volumul II).

Tanti Bi, o numeau apropiații. Ea trăia ”în casa ei atât de frumoasă, înconjurată de mobilă, tablouri și bibelouri minunate. […] Era o casă plină de minunății ca o peșteră cu comori.” Ridicată în 1896 după planurile lui Paul Gottereau, arhitectul care a dat Capitalei, printre altele, Palatul CEC și clădirea Bibliotecii Universitare, casa din strada Rosetti are o puternică valoare de simbol. I-au trecut pragul oameni de mare însemnătate.

Aici venea, întotdeauna cu drag, Ionel Brătianu, atașat în mod deosebit de sora lui mai mare Sabina, dar și de soțul ei, dr. Constantin Cantacuzino. Acesta din urmă a lăsat o amintire frumoasă: ”Era iubit de toți, de la cel mai bogat la cel mai sărac, de la cel mai tânăr la cel mai bătrân.” Părerea unanimă despre Constantin Cantacuzino era de ”adevărat sfânt, atât era de bun și de blând, de devotat și de dezinteresat, de milos și de altruist.” Când, în 1920, dr. Cantacuzino se stinge, Ionel Brătianu va veni în casa din str. Rosetti și, stând la biroul doctorului, va plânge pe cel care i-a fost ”mai mult ca un frate”.

Tot în casa din strada Rosetti, ”Tanti Bi a murit singură în plin bombardament german, când nimeni și nimic nu mai putea circula pe străzi, în acele continue valuri de avioane care bombardau Băneasa și orașul. Nu știu cum, câți, care și cine au înălțat un catafalc în marele hol, unde aveau loc concertele de cameră, și au întins-o, îmbrăcată în alb, pe acel catafalc și au acoperit-o cu florile culese din grădina  ei. Era o căldură atroce, în acel 23 august 1944. A rămas acolo pe catafalc, neînmormântată și de cele mai multe ori nevegheată, timp de aproape o săptămână […] pentru că bombardamentele și tot haosul dezlănțuit împiedicau orice activitate obișnuită.” A murit în urma unui cancer esofagian.

Casa ei a servit drept punct de pornire la ultima manifestație pro-monarhie în 8 noiembrie 1945, manifestație înăbușită în sânge de către noii stăpâni ai țării.

De la momentul morții Sabinei Cantacuzino și până în 1950, când a fost naționalizată, casa a aparținut Aşezământului Cultural „Ioan C. Brătianu”. Apoi, sub regimul comunist, a fost în folosința unei unități militare. În anul 1991, Așezământul a fost reînființat de Ioana Brătianu, fiica istoricului George Brătianu, fiul lui Ionel. În 2010, casa a fost recuperată prin justiție, iar în anul 2013 a fost eliberată de cei care ocupau spațiul. Între timp, Ioana Brătianu s-a stins, iar conducerea Așezământului a tot încercat să respecte dorința donatoarei, adică să pună spațiul la dispoziția culturii, a educației, din păcate autoritățile nu s-au arătat interesate, așa că imobilul din str. Rosetti e pustiu, iar în curte e o cârciumă.