Casa Macca, o adevărată comoară arhitecturală a Bucureştiului, situată pe strada Henri Coandă, la numărul 11, este un edificiu cu o istorie de mai bine de 120 de ani. A fost ridicată într-o perioadă de mari schimbări politice şi sociale, precum Unirea Principatelor, alegerea unui prinţ străin pe tronul ţării, Carol I, Războiul de Independenţă din 1877 şi proclamarea monarhiei. Toate aceste evenimente au produs o amplă dezvoltare urbanistică a Bucureştiului, ce primeşte denumirea de „Micul Paris”. Clădirea se armonizează cu întreg complexul arhitectural al vremii, când apar reşedinţe somptuoase, demne de cele mai mari capitale europene.

Casa a fost ridicată în perioada 1891-1900 de către Petre Macca, colonel respectabil ce îşi câştigase o reputaţie de erou în timpul Războiului de Independenţă, şi de soţia sa, Elena Macca, cunoscută pentru numeroasele acte filantropice făcute pentru Biserica Ortodoxă şi pentru învăţământul public. Proiectată de arhitectul Ion D. Berindey, casa este construită în stil eclectic, împrumutând influenţe art-nouveau şi baroce, cu numeroase decoraţiuni arhitecturale exterioare:  de la ancadramentul ferestrelor cu motive florale, la diverse ornamente reprezentând capete de lei, de madone, ghirlande sau blazoane, până la cei doi atlanţi de deasupra intrării principale, ce susţin balconul etajului.

Imobilul este dispus pe patru niveluri – subsol, parter, etaj şi un pod mansardat. Interiorul se deschide cu un hol larg, cu o frescă bogat decorată, şi se continuă cu o scară din marmură, susţinută de doi amoraşi. Din holul central, luminat natural printr-un tavan vitraliat, se poate intra oricare din cele şapte camere. Plafoanele, pereții, lambriurile și ușile fiecărei camere sunt pictate cu motive florale și peisaje romantice, ilustrând personaje alegorice şi scene din fiecare din cele patru anotimpuri.

Din 1912, imobilul intră în administrarea Ministerului Educaţiei, conform testamentului Elenei Macca. După 20 de ani, printr-o hotărâre a guvernului prezidat de Nicolae Iorga, clădirea devine sediul Muzeului Naţional de Antichităţi, oferind adăpost unor serii de artefacte şi obiecte valoroase. Înfiinţat oficial în 1834, sub denumirea de „Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi” acesta este trecut în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza în subordinea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dar după mutarea în Casa Macca, muzeul cunoaşte o amplă reorganizare.

După instaurarea regimului comunist, din 1949, muzeul este trecut în tutela Academiei Române. Din 1956, Casa Macca îşi schimbă funcţionalitatea, pe care şi-a păstrat-o până astăzi, devenind sediul Institutului de Arheologie (din 1992, numit Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”).

Aflată în grija statului român de peste 100 de ani, Casa Macca este inclusă în Lista Monumentelor de Patrimoniu Naţional şi în Programul Naţional de Restaurare al Institutului Naţional al Patrimoniului. Totuşi, clădirea nu a fost niciodată restaurată şi se găseşte într-o avansată stare de degradare.