Despre Curtea Veche, ale cărei ruine se mai păstrează în Centrul Istoric al Capitalei, istoria amintește că a fost prima dintre cele patru reședințe domnești din București. O etapă importantă de construire îi este atribuită domnitorului Mircea Ciobanul în secolul al XVI-lea, cel care a ridicat palatul voievodal și biserica domnească cu hramul „Buna Vestire”. Curtea a fost refăcută și mărită succesiv de către domnitorii Țării Românești, o altă etapă semnificativă fiind cea a epocii de mari înfăptuiri edilitare din timpul domniei lui Matei Basarab, la jumătatea secolului al XVII-lea.

Una dintre cele mai vechi descrieri ale Curții datează din anul 1640, de dinainte de refacere, și îi aparține episcopului catolic bulgar Deodat Bogdan Baksic: „Palatul domnesc este așezat pe malul râului; chiar pe râu se afla și o parte a numitului palat și trebuie să treci prin palat când intri în grădină, care este de cealaltă parte a râului. Palatul nu e deloc frumos, ci aproape dărăpănat și unde înainte erau ziduri de jur împrejur, acum este închis cu lemne și casele în care stă domnul sunt în proastă stare. Deasupra porții se află un turn și stau mereu soldați de gardă; închisoarea, în afara curții, e făcută din lemn”, scrie Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a instituției.

Imaginea Curții Domnești de la sfârșitul domniei lui Matei Basarab este descrisă de Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei: „Ne duserăm la curte, care e o clădire mare, înconjurată cu întăriri de lemn. Mai întâi era foarte învechită dar cel din urmă domn, Matei Vodă a dărâmat-o și rezidit-o cu totul din nou. Acest edificiu e uimitor de elegant, cu un aspect încântător și cu un aspect mult mai frumos și mai vesel decât Curtea din Târgoviște”.

Pierre Lescalopier, călător prin Țara Românească și Transilvania, în drumul său de la Constantinopol la Alba Iulia, nota în jurnalul de călătorie al anului 1574: „Fortificațiile erau făcute din trunchiuri mari de copaci înfipți în pământ și legați laolaltă cu grinzi curmezișe”.

Alte impresii despre Curtea Domnească de la București aparțin călătorului otoman Evliya Çelebi, ce vizitează Țara Românească în a doua jumătate a secolului al XVII-lea: „…se află așezat în mijlocul orașului și e un palat cu un etaj, având de jur împrejur o palancă cu ziduri de stejari groși. În partea interioară a saraiului sunt odăi de diferite mărimi, zidite din piatră, numeroase săli pentru divan și o mănăstire cu ornamentații. De asemenea, în cele patru părți ale palatului se află două sute de odăi, joase și cu etaj, ale pușcașilor dorobanți, adică odăi de ieniceri, iar în mijlocul palatului există un mare loc liber. Într-o parte se află grajdurile mari, iar în partea interioară a sălii divanului se găsesc încăperile pajilor și diferite încăperi speciale, odăi de harem precum și odăile doamnei, adică ale soției beiului și băile. Curtea aceasta este un palat împodobit cu multe sute de construcții, având de jur împrejur și grădini frumoase”.

Declinul Curții Domnești a fost cauzat de incendiile anilor 1712 și 1718, de cutremurul din 31 mai 1738, dar și de războiul austro-ruso-turc dintre anii 1768-1774. După anul 1775, Alexandru Ispilanti construiește „Curtea Nouă”, moment din care vechea reședință a primit denumirea de „Curtea Veche”, pentru a se face distincția între cele două.
De la sfârșitul secolului al XVIII și până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, degradarea Curții Domnești a fost un proces continuu, culminând cu distrugerile din timpul marelui incendiu din 23 martie 1847, care a afectat inclusiv Biserica „Buna Vestire”. Aceasta din urmă a fost refăcută ulterior și în ea se slujește și astăzi, fiind cea mai veche biserică din București.

În perioada anilor 1969-1974, pe ruinele Curții Domnești a fost amenajat „Muzeul Curtea Veche”, care păstrează o parte semnificativă a istoriei bucureștene a secolului al XVIII-lea, precum și fragmente de ziduri din timpul domnitorului Vlad Țepeș, alături de fundațiile primei reședințe din secolul al XIV-lea.

Autor: Andreea Mâniceanu

Foto: Muzeul Municipiului București

Bibliografie:

  • ***, „Călători străini despre Țările Române”, Volumul V, VI, Editura Științifică, București, 1973;
  • ***, „Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiochia în Țările Române (1653-1658)”, traducere de Emilia Cioran, București, 1900;
  • Dumitru Almaș, Panait I. Panait, „Curtea Veche din București”, Editura pentru Turism, București, 1974;
  • Nicolae Stoicescu, „Repertoriu bibliograf al monumentelor feudale din București”, Editura Basilica, București, 2017.