Ctitorie a domnului Ţării Româneşti Matei Basarab în anul 1639, Biserica Domnească din Ploieşti, purtătoare a hramului „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Cuvios Serafim de Sarov”, este cel mai vechi lăcaş de cult ploieştean, construit in intregime din zidarie si, in acelasi timp, este cel mai vechi edificiu care mai exista, martorul unei istorii de trei secole si jumatate, ce merită trecut pe lista de obiective turistice a oricărei persoane care vizitează oraşul.

Biserica a fost ridicată in partea de răsărit a oraşului Ploieşti, lângă apa Dâmbului, în urma victoriei din 1637 obţinută împotriva lui Vasile Lupu, domnul Moldovei, care voia să pună domn pe fiul său Ioan, lupta având loc lângă  apa Teleajenului.

Repere istorice:

Având deja o curte domnească la Bucureşti, Mihai Viteazul a ridicat oraşul Ploieşti la rang de „Târg domnesc“ pe care îl numea adesea „locul său iubit“. Deşi nu a avut răgazul de a ridica aici o biserică, totuşi bunul şi destoinicul său „tovarăş de luptă“ şi urmaş la tron, Matei Basarab, a înaltat în anul 1639 „o Sfântă si Dumnezeiască Biserică din temelie“, pe locul alteia mai vechi din lemn, fapt atestat de unele cărămizi descoperite, având inscripţia anilor 1594 si 1595, pentru a răsplăti oraşul Ploieşti, de unde Mihai Viteazul işi recrutase atâţia oşteni.

Biserica a fost ridicată, după tradiţie, în locul unui schit foarte vechi de maici, lângă care domnitorul işi avusese probabil tabăra înainte de a trece in Ardeal. În jurul acestei biserici au fost primele aşezări ale oraşului Ploieşti printre care un prim cimitir şi probabil prima şcoală a Ploieştilor, asa cum menţionează recensământul din anul 1810: „Mahalaua avea case 14, suflete parte bărbătească 27, parte femeiască 28, peste tot suflete 58, rumâni… preot Stoica Sin Mihaiu (preotit în 1783), 54 ani, ce slujea la această biserică, avea doi fii: Ştefan, 15 ani, învăţa Ceasloave rumânesti, şi Ioan, 10 ani, învăţa la buchi”

Matei Basarab se număra pe bună dreptate, printre cei mai mari ctitori de biserici si mănăstiri ai neamului românesc , alături de Sfântul Voievod Stefan cel Mare, domnitorul Moldovei si de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu al Ţării Româneşti, fiind păstrător de autentică tradiţie şi cultură românească medievală, în ciuda vitregiilor istorice ale vremii.

Despre acesta se spunea că este „Om fericit peste toate domniile acelei ţări (munteneşti), nemândru, blând, dirept, om de ţară, harnic, la razboaie, aşa neînfrânt şi nespăimat cât poţi să-l asemenea cu marii oşteni ai lumii!“

Apa Dâmbului din apropiere care s-a revărsat peste oraş,  desele cutremure, precum şi cele două războaie mondiale, dar şi trecerea timpului au determinat mai multe restaurări, de-a lungul celor aproape patru secole de existenţă.

Astfel, în 1742, biserica a fost restaurată în interior şi la exterior de către negustorul Avram Braşoveanul şi soţia sa, Ilinca. Deasupra uşii de la intrare stă scris cu slove chirilice, în cel mai autentic stil ortodox medieval, Pisania, care dă mărturie asupra faptului ca aceştia au zugavit-o pe cheltuiala lor, pisanie asezata în locul „pietrei lui Matei Basarab“ : „Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu îndemnarea Duhului Sfânt, este zidita aceasta sfânta si dumnezeasca biserica den temelie de Io, Matei Basarab Voda, iar acuma, cu îndemnarea Duhului Sfânt s-a îndemnat de o a zugravit, precum se vede, înlauntru si pa dinafara de robul lui  Dumnezeu, jupân Avram Brasoveanul si Panita ego Ilinca, întru hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, în zilele prealuminatului domnului nostru Io, Mihail Racovita Voievod si Mitropolit Neofit, iunie 3, 7250 (1742)“.

Următoarea restaurare are loc în anul 1787, cu sprijinul lui Constantin Brăileanu din Ploieşti,  fapt confirmat de un zapis de la 6 Mai 1787, în care stă scris: „Am cugetat sa iau asupra-mi sa o sindralesc, sa pui preot cu simbrie, sa fie nelipsit, via sa o lucrez, sa o scot din paragina, moara sa o fac cu cele trebuincioase, baia sa fie însasi asupra-mi ca s-o dreg si sa-i port grija facând toate cele trebuincioase“ .

Biserica a fost din nou reparată, în anul 1879, renovare realizată şi cu ajutorul Regelui Carol I, potrivit pisaniei, când „s-a făcut reparaţiunea acestei sfinte biserici, după cum se vede, din ajutorul domnilor orăşeni ploieşteni care se văd înscrişi în condica sinodală cu cei ce au avut bunăvoinţă a o ajuta şi prin ajutorul onorabilei primării, atât în reparaţie, cât şi în regularea salariului lunar pentru întreţinerea sa şi a servitorilor ei, în zilele Mitropolitului Calinic (n.r: Miclescu) şi ale Alteţei Sale Regale, Carol I al României“. Tot atunci a fost săpată în chenarul de argint (piatra) al uşii urmatoarea inscriptie cu slove latine: „S-au facut aceasta biserica din temelie, de Domnul Rumâniei, Matei Basarab Voievod la anul MDCXXXIX (1639)“. În timpul acestei etape de restaurare, a fost redusă înălţimea zidurilor, a fost răzuită vechea tencuială şi pictura, iar turnul cel mic pentru clopote, din faţă, a fost dărâmat, construindu-se o turlă din lemn pe naosul bisericii.

Cele două războaie mondiale, prin numeroasele bombardamente, precum şi cutremurul din anul 1940, au dus la ruinarea acestui Sfânt Lăcaş, nefiind reparat decât pe alocuri în anul 1943 .

„Abia în anul 1971, prin purtarea de grijă a patriarhului Iustinian Marina, cu ajutorul financiar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, al Departamentului de Stat al Cultelor şi al Protoieriei Ploieşti, dar, mai ales, prin contribuţia benevolă şi prin eforturile personale ale credincioşilor din parohie, s-a început restaurarea acestui monument istoric. Cu acest prilej, zidurile bisericii au fost readuse la înălţimea lor iniţială, acoperişul – refăcut, în totalitate, din şindrilă, pereţii au fost tencuiţi, atât în interior, cât şi în exterior. De jur împrejurul bisericii şi la intrare au fost turnate dale din beton, iar curtea a fost împrejmuită cu gard de fier pe soclu din beton“ a declarat preotul Augustin Pîrlea, slujitor la această biserică, care s-a îngrijit şi de aparaţia primei monografii a monumentului istoric.

În bună măsură, Biserica Domnească şi-a recăpătat înfăţişarea de odinioară şi prin pictura interioară, realizată în tehnica „fresco” de renumitul pictor Vasile Pascu din Focşani, cel care a găsit o maniera picturală fericită, îmbinând tradiţia bizantină cu o puternică distincţie artistică personala. Restaurarea a fost realizată sub îndrumarea arhitectului Neculce si definitivata la data de 10 August 1978, prin strădania exemplară a preotului paroh de la acea vreme, Pc. Pr. Constantin Dobrescu, în timpul arhipăstoririi parintelui Patriarh Iustin Moisescu.

Din nefericire, în anul 1984, un incendiu puternic care a afectat mare parte a oraşului, a mistuit întreg acoperisul în numai câteva minute, acesta fiind refacut din tabla zincata, asa cum este si în prezent.

Arhitectura bisericii

Planul edificiului este dreptunghiular alungit (navă), păstrându-se din monumentul original zidurile groase de pe părţile laterale şi din spate, cuprinzând pridvor, pronaos, naos si altar. Spre răsărit se termină cu o absidă poligonală, fără a avea abside laterale, fapt pentru care toate stranele laterale sunt coliniare. Din acest punct de vedere, planul este foarte asemanator cu cel al bisericii din comuna Gherghiţa din acelaşi judeţ, ctitorita de acelaşi voievod  Matei Basarab, acesteia lipsindu-i însă pridvorul.

Stâlpii pridvorului, la origine octogonali, sunt acum închişi cu ferestre, devenind aproape rotunzi si pierzându-se în grosimea zidului. Un arc lat împarte în doua tavanul pridvorului, iar pe el şi pe arcadele laterale ale acestui pridvor se sprijina doua bolţi cilindrice, perpendiculare pe faţada vestică.

Pronaosul este acoperit cu o calotă sferică, peste care a fost o clopotniţă căzută, probabil, la un cutremur.

O scară în grosimea zidului urcă în podul bisericii şi spre fosta clopotniţă. Delimitarea pronaosului de naos se realizează printr-un perete în mijlocul căruia se află un arc în grosimea zidului.

Până la cutremurul din 4 Martie 1977 naosul a fost acoperit cu o turlă octogonală pe pandantivi, înlocuita astăzi cu o calotă sferică. Absida altarului este poligonală, de altfel, singurul element exprimat în volumetrie şi este acoperită cu o semicalotă sferică.

Faţadele sunt împărţite în două registre, delimitate de soclu, brâul median si cornişă. Registrele prezintă în partea superioară ocnite, care probabil au fost cândva împodobite cu picturi, amanunt prezent în fotografiile bisericii realizate la începutul secolului al XX-lea.

Brâul median se ridică şi deasupra arcelor pridvorului, fiind format din două rânduri de caramizi în zimti si ciubuce, prinse între cele doua rânduri. Registrul mărginit de soclu si brâu este format din panouri cu ciubuce. Astfel, putem citi clar pe faţadă, prin anumite elemente influenţele unei alte ctitorii voievodale din Ţara Românească, Mănăstirea Curtea de Argeş a lui Neagoe Basarab.

Faţada vestică îi are pictaţi în registrul superior pe cei doisprezece apostoli, iar în registrul median, sunt pictaţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, încadrând icoana Dreptului Judecător.

La interior, pictura se desfăşoară în naos astfel: sub Pantocrator, la dreapta Naşterea, la stânga Învierea, iar spre apus Adormirea Maicii Domnului. Pictura a fost refăcută odată cu noua restaurare. Pe peretele vestic din pronaos se află tabloul votiv al ctitorilor, Matei Basarab şi Elena Doamna, ţinând pe mâini şi la mijloc, între ei, dupa tradiţia imperială bizantină, această Biserică Domnească zugravită în miniatură deasupra arcului din mijlocul zidului.

Urcându-se pe usa care duce către pod se pot distinge pe zid picturi vechi de sfinţi, datând din mijlocul secolului al XVIII-lea.

Acoperisul înalt cu sindrilă, cu o curbă graţioasă conferă construcţiei farmec si autenticitate. La faţadă s-au executat două picturi care, având aceleaşi trăsături cu pictura interioară, sporesc pitorescul şi culoarea celui mai vechi monument pe care îl păstrează municipiul Ploieşti.

Patrimoniul bisericii

Urcând pe scara ce urcă prin grosimea zidului în podul bisericii, spre fosta clopotniţă, a fost descoperită, încrustatră în zid, sabia de luptă aparţinând voievodului Matei Basarab.

Totodată, în dalele pardoselii, a fost descoperită o piatră funerară ce poartă însemnele pajurei bicefale, iar în mijlocul sfântului lăcaş se află un mormânt în care îşi doarme somnul, probabil un membru al familiei domneşti.

În biserică au fost adăpostite un potir de argint pe care este încrustat anul 1639 şi numele ctitorului, dar şi alte obiecte cu valoare de patrimoniu cum ar fi un Iconostas si Sfeşnice împarăteşti, o Evanghelie îmbrăcată în argint dăruită de Gherasim eclisiarhul Sf.Mitropolii la 1804, o cruce de argint dăruită la 1835 de familia Hagi Cristea, o iconiţă a Maicii Domnului dăruită de banca Cojocaru şi Gheorghe la 1816 şi un disc dăruit bisericii la 1825.

De asemenea din patrimoniul bisericii făceau parte şi o Evanghelie din anul 1742, un Liturghier din 1759, un Antologhion din1760, Chiriacodromion din 1760, un Liturghier din 1817, un Triod din 1817, Molitfelnicul din 1819 si Minee din 1830-1832, ce au fost predate Muzeului Mănăstirii Sinaia în 19 martie 1981.

O parte din obiectele ce fac parte din patrimoniul bisericii se află în custodia muzeului de la Mănăstirea Ghighiu şi în colecţia Muzeului de Istorie al municipiului Ploieşti.

Astăzi poate fi admirat, în clopotniţa bisericii, clopotul cu inscripţia „acest clopot s-a făcut de Samoil Ieromonahul la Biserica Domnească din Ploieşti, hram «Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel», la 1794”

Biserica Domnească în prezent

Începând cu data de 1 Ianuarie 1994, prin numirea ca paroh a Pc. Pr. Ion Pîrlea, Biserica Domnească din Ploieşti a cunoscut un amplu proces de restaurare, menit să redea Bisericii Domneşti aura voievodală de odinioară.

După cum ne prezintă preotul Augustin Pîrlea, fiul preotului Ioan Pîrlea, în primii ani de când tatăl său a preluat parohia au fost realizate lucrări deosebite, dintre care amintim: „spălarea în întregime a picturii interioare şi exterioare, lucrare executată de pictorul Alexandru Mişca din comuna Bucov, judeţul Prahova, realizarea unei noi catapetesme şi a stranelor din lemn de stejar precum şi înzestrarea bisericii cu obiecte noi de cult (sfinte vase, policandre, cruci, sfeşnice, veşminte preoţeşti)”.

Tot în aceşti ani a fost repusă în valoare icoana Maicii Domnului cu trei mâini, existentă în biserică încă din vremea lui Matei Basarab. „Îmi amintesc că atunci când am propus să ferecăm în aur şi argint această icoană, femeile din biserică şi-au scos din urechi cercerii din aur şi inele de pe deget, dăruindu-le Maicii Domnului“, mărturiseşte preotul paroh Ion Pîrlea, un om modest şi harnic, adevărat exemplu pentru enoriaşi. Au fost ferecate în aur şi argint, de asemenea, icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a Sf. Ioan Botezătorul, a Maicii Domnului îndurerate, precum şi a Sf. Ier. Nicolae.

Monumentul istoric s-a aliniat cerinţelor noii ere a tehnologiei, biserica fiind dotată cu centrală termică, sistem de alarmă (odată cu refacerea intrarilor,  geamurilor şi grilajelor) şi staţie de amplificare cu difuzoare pentru ca slujbele susţinute să poată fi auzite şi în curte, unde s-a ridicat un altar de vară lângă „nucul lui Matei Basarab“

În paralel cu lucrarile de înnoire a bisericii, au fost refăcute în totalitate casa parohială şi clopotniţa şi au fost amenajate lumânararul si dependinţele din jurul bisericii.

Curtea a fost înfrumuseţată prin plantarea a sute de flori şi arbori, dar şi prin amplasarea a zeci de bănci de lemn pe cadru metalic şi prin asigurarea iluminatului electric pe timp de noapte. În partea din faţă şi dimprejurul bisericii, curtea a fost pavata cu dale noi din beton.

Lăcaşul a fost înconjurat de un gard mare de lemn cu o poarta de tip tradiţional, cioplită de meşteri maramureşeni, ce-i conferă un aspect de aşezământ mănăstiresc, înălţându-se şi o troiţă în cinstea Eroilor Neamului.

După aceste lucrări de restaurare, biserica a fost resfinţită la 14 Mai 2000, prilej cu care parintele paroh Ion Pîrlea a primit din partea Arhiepiscopiei Bucurestilor rangul bisericesc de iconom stavrofor.

Preotul Augustin Pîrlea a ţinut în mod deosebit să precizeze că toate aceste lucrări de restaurare şi înfrumuseţare au fost posibile, în primul rând, datorită sprijinului acordat de credincioşii parohiei, „care au răspuns cu dragoste şi devotament la chemarea sfântă a Bisericii“.

În anul 2006 s-au pus bazele Aşezământului Social-Misionar „Vasiliada“, care cuprinde o cantină socială, un cabinet medical, o farmacie, o bibliotecă cu sală de lectură şi o sală multimedia destinată conferinţelor şi simpozioanelor cu tematică creştină.

Din anul 2007 a fost numit ca preot slujitor la aceasta parohie parintele Ioan Augustin Pîrlea, căruia Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucurestilor i-a încredintat realizarea lucrărilor de construire a ,,Centrului Social-Filantropic Sf. Ap. Petru si Pavel“, obiectiv finalizat în anul 2011 cu sprijinul autoritatilor locale si ale „pururea pomenitilor binefacatori”.

La data de 29 Iunie 2009, s-au aniversat 375 de ani de atestare documentară a Bisericii Domneşti. Acest eveniment istoric a fost binecuvântat, de catre Preafericitul Parinte Patriarh DANIEL. Cu aceasta ocazie, după savârşirea Sfintei Liturghii, a avut loc si dezvelirea bustului omagial al ctitorului Matei Basarab şi s-a sfintit noul lumânarar, biserica primind în dar din partea Preafericirii Sale, o cruce de binecuvântare si albumul ,,Catedrala Patriarhala – Duhul Sfânt a înnoit-o!“.

În ziua de 29 Iunie 2011, din încredinţarea Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc slujba de sfinţire  a Centrului Social-Filantropic Sf. Ap. Petru si Pavel, săvârşita de catre Preasfintitul Părinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, în prezenţa unui sobor de preoţi si a unui număr mare de credincioşi. Cu acestă ocazie părintele paroh Ion Pîrlea a primit „Diploma de onoare Sf. Ap. Andrei“ iar părintele Ioan Augustin Pîrlea a primit rangul bisericesc de „iconom stavrofor”.

În anul 2012, preoţii şi credincioşii parohiei, având Înalta Binecuvântare a Preafericitului Parinte Patriarh DANIEL, au efectuat demersurile necesare în vederea obţinerii unei părticele din cinstitele moaşte ale Sfântului Serafim de Sarov, aflate la Manastirea Diveevo din Rusia, cu sprijinul reprezentanţilor Luk Oil Ploieşti. Primind răspuns afirmativ din partea Înalt Preasfintitului Parinte Gheorghii, Mitropolitul de Nijni Novgorod si Arzamas din cadrul Patriarhiei Moscovei si a întregii Rusii, părticica din cinstitele moaşte ale Sfantului Serafim de Sarov, a fost adusă şi asezată spre închinare în Biserica Parohială într-o raclă specială, sfinţită în ziua de 29 Iunie 2012, de catre  Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, ca delegat al Preafericirii Sale.

Cu acest prilej, Preasfintia Sa a acordat din partea Arhiepiscopiei Bucurestilor distincţia de vrednicie „Sfântul Dimitrie cel Nou“, domnilor Oleg Malginov, Andrey Bogdanov si Serghey Gorbachevskiy, pentru implicarea deosebită în aducerea fragmentului din moastele Sfântului Serafim de Sarov, care a devenit astfel ocrotitor al parohiei Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Ploiesti, praznuit în fiecare an la data de 2 Ianuarie.

În 29 Iunie 2017, cu ocazia sărbătoririi Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a fost sfinţită o raclă a Sfântului Serafim sculptată în lemn şi a fost ridicată o nouă Troiţă în curtea Bisericii, lângă Aghiasmatar. Curtea a fost înfrumuseţată cu garduri din nuiele specifice evului mediu feudal iar marginile pridvorului bisericii au fost placate cu marmură.

În cadrul Centrului Social-Filantropic Sf. Ap. Petru si Pavel funcţionează o grădiniţă cu două grupe, însumând 25 de copii, aceasta fiind singura grădiniţă din judeţ de pe lângă o biserică care a fost acreditată de Ministerul Educaţiei.

„Parohia sprijină periodic familiile nevoiaşe păstorite, precum şi alte familii care participă la sfintele slujbe şi se află în dificultate”, a declarat preotul paroh Ioan Augustin Pîrlea.

Prin restaurările recente şi prin amenajarea curţii împrejmuitoare se acordă cuvenita valoare şi importanţa pe care trebuie sa o aibă acest impunător monument care trebuie sa vorbească generaţiilor viitoare despre începuturile marelui şi înfloritorului oraş al “aurului negru”, Ploieşti.

Bibliografie:

Monografia Bisericii Domnesti cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sfântul Cuvios Serafim de Sarov” – Preot Ioan Augustin Pîrlea

www.ploiesti.ro

www.ziarulprahova.ro

www.bisericadomneascaploiesti.ro

Articol de Ionel Veleat

Articol realizat în cadrul Proiectului Tineri Jurnaliști Online, proiect cofinanțat de Ministerul Tineretului și Sportului