Vechea biserică a satului Boz, județul Hunedoara, va fi reabilitată prin fonduri de la Uniunea Europeană. Proiectul depus de preotul Dacian Popescu, sprijinit de arhitecții unei fundații, a obținut finanțare prin Programul Național pentru Dezvoltarea Rurală, pentru un proiect de peste 250.000 de euro. 

Din 2014, preotul Dacian Popescu a făcut primele demersuri pentru a obține fonduri europene pentru restaurarea bisericii de lemn a satului Boz, comuna Brănișca.  Ajutat de Fundația ProPatrimonio, preotul a întocmit proiectul de salvare a bisericii monument istoric „Restaurarea și valorificarea bisericii de lemn cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» din satul Boz”.

După mai multe încercări de a obține o finanțare pentru restaurarea bisericii construită în anul 1701, preotul a reușit atragerea de fonduri nerambursabile prin Programul Național pentru Dezvoltarea Rurală, sub-măsura 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural. Proiectul are o valoare de peste 250.000 de euro.

”Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a evaluat proiectul de restaurare a bisericii și, în urma acestei evaluări, l-a selectat ca eligibil pentru finanțare. Urmând toate procedurile privind depunerea documentelor necesare a fost semnat contractul de finanțare cu Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – 5 Vest Timișoara, iar în perioada imediat următoare vor începe lucrările de restaurare”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.

Proiectul vizează reabilitarea interiorului bisericii, a structurii de lemn și a icoanelor vechi de trei secole. Este primul proiect de restaurare a unei biserici din vestul țării finanțat prin PNDR.

”Acest proiect câștigat de Parohia Boz este unic la nivelul Regiunii Vest, lucru lăudabil. Părintele paroh Dacian Popescu a depus un efort consistent pentru a accesa această finanțare europeană”, a declarat preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Preotul din Boz vrea să mai depună un proiect și pentru o altă biserică monument din comuna Brănișca.

„În momentul de față mai avem, din fericire, în derulare finalizarea proiectului tehnic pentru biserica monument istoric din Târnăvița, un monument de categorie A din secolul al XVII-lea. De îndată ce se va întocmi proiectul tehnic, cu sprijinul arhitecților, vom căuta o sursă de finanțare”, a declarat Dacian Popescu.

În ultimii patru ani, preotul, sprijinit de fundația ProPatrimoniu și cu ajutorul unor fonduri obținute dintr-o donație, a restaurat acoperișul bisericii monument istoric. Cu un buget de cinci milioane de euro, susține arhitecta Raluca Munteanu, de la ProPatrimonio, ar putea fi reparate majoritatea bisericilor de lemn monument istoric din județ, însă birocrația îngreunează mult aceste intervenții.