Într-o Românie socialistă în care fabricile produceau deopotrivă rachete, grenade și motorete, Pegasul — un cal înaripat scos parcă din mitologie — prindea contur sub forma uneia dintre cele mai emblematice biciclete românești. Generații întregi și-au început aventurile pe două roți pe un Pegas, fără să știe că vehiculul copilăriei lor lua naștere într-o uzină de armament fondată în 1938, în plină epocă industrială interbelică.

De la Malaxa la Pegas

Uzina Mecanică Tohan din Zărnești, județul Brașov, are o poveste mai veche decât regimul comunist care a consacrat-o în conștiința colectivă. Întemeiată pe 2 mai 1938 ca parte a imperiului industrial Malaxa, fondat de vizionarul Nicolae Malaxa, uzina a fost gândită inițial ca o fabrică de armament. În perioada comunistă, a funcționat sub denumirea de Uzina „6 Martie”, îmbrăcată în aparența unei întreprinderi civile. Realitatea din spatele porților sale era însă mult mai complexă: acolo se produceau nu doar biciclete, ci și rachete, grenade și celebra motoretă Mobra.

Pegasul ia zborul

În 1972, din această lume industrial-militară, se naște bicicleta Pegas, destinată inițial adulților. Trei ani mai târziu, în 1975, ies pe poarta uzinei și primele modele pentru copii sub 10 ani, precum și bicicletele de cameră. În anii ’80, seria Pegas se diversifică: apar modelele cu mai multe viteze, inclusiv Pegas 1027 Campion, cu cinci viteze. Anii ’90 aduc și ei noutăți tehnice, printre care bicicleta de munte cu 18 viteze și frâne Cantilever și modelele de cameră cu bord electronic.

Simbolul brandului, calul înaripat Pegas, este inspirat din mitologia greacă, un simbol al inspirației poetice, al curajului și al aventurii. Nu întâmplător, unul dintre sloganurile uzinei a fost preluat dintr-o scrisoare a lui Gustave Flaubert: „Pegas mai des merge decât galopează: tot talentul este să știi să-l strunești ca să meargă cu viteza dorită.”

O bicicletă pentru toate generațiile

În perioada sa de glorie, Pegas era omniprezent. Copii, adolescenți, părinți — toți visau la un Pegas. Angajații uzinei, precum Călina Bîrsan, își amintesc de norma zilnică: „150 de pedale pe 8 ore”, în timp ce în fiecare schimb se asamblau între 150 și 200 de biciclete. În anii de vârf, fabrica producea anual între 200.000 și 300.000 de unități, acoperind o gamă de peste 20 de modele.

Tohanul a fost și locul unde au luat naștere alte vehicule românești emblematice: bicicletele Victoria (1954), Tohan (1967), Junior (1968) și motoretele Carpați, Carpați Super, Mobra 50 sau Hoinar. Motoarele acestora erau furnizate de uzina Metrom Brașov, într-un lanț industrial bine pus la punct.

Căderea Pegasului și renașterea modernă

La începutul anilor 2000, odată cu declinul industriei românești și trecerea la economia de piață, și Pegasul pare să-și fi pierdut aripile. Ultima bicicletă Pegas, un model BMX, a fost produsă la începutul deceniului. În 2004, producția ajunsese la doar 1.500 de biciclete și 100 de motorete pe an — o scădere drastică față de epoca sa de aur.

Totuși, povestea nu se oprește aici. În 2012, doi antreprenori vizionari, Andrei Botescu și Alexandru Manda, achiziționează marca Pegas și înființează Atelierele Pegas în București. Astfel, bicicleta copilăriei multora dintre noi revine în actualitate, păstrând în ADN-ul ei moștenirea unei epoci industriale și a unei întregi culturi a mobilității urbane și a libertății.

Pegas – un simbol cultural

Pegasul nu a fost doar o bicicletă. A fost un simbol al evadării, al viselor copilăriei, al curajului de a te aventura mai departe decât strada din fața blocului. Cu o istorie înrădăcinată într-o fabrică de armament și cu o imagine împrumutată din mitologie, Pegasul rămâne un reper nostalgic, dar și un exemplu de reinventare într-o Românie modernă care încă mai caută repere solide.

Și poate, în fiecare Pegas care mai zburdă azi pe asfalt, se regăsește câte un fragment din acea lume de altădată, în care libertatea venea cu două roți, un ghidon lucios și o aripă de vis.