Cele mai multe dintre sărbătorile şi obiceiurile populare de la începutul lunii martie sunt legate de Baba Dochia, un personaj care apare în poveştile, legendele sau zicalele din folclorul românesc.
Baba Dochia se aseamănă, ca personaj mitic, cu zeiţa neolitică Terra Mater, cu Iuno şi Diana din Panteonul roman, cu Hera şi Artemis din Panteonul grec sau cu Sfânta Evdochia samariteanca. Frumoasa Evdochia, născută în Cetatea Iliopolei din Liban în vremea Împăratului Traian, şi-a trăit tinereţea în desfrâu, dar spre bătrâneţe s-a pocăit şi a fost botezată de episcopul Theodot. Şi-a împărţit averea la săraci şi s-a retras la mănăstire, unde ar fi făcut mai multe minuni, pentru care a primit rangul de cuvioasă mucenică şi o zi de celebrare, în calendarul creştin, la 1 martie, scrie Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin, pe pagina de Facebook a instituției.
Calendarul popular şi-a însuşit numele Evdochiei creştine ca Baba Dochia, iar sărbătorile şi obiceiurile de primăvară care semnifică timpul îmbătrânit şi renaşterea se împart în două perioade: Zilele Babei Dochia, între 1 şi 9 martie, şi Zilele Moşilor, între 9 şi 17 martie, în 9 martie fiind sărbătoare mare, moartea Babei Dochia şi renaşterea ei.
Legendele Dochiei din credinţa populară simbolizează opoziţia dintre anul vechi şi anul care se înnoieşte, dintre sterilitate şi fertilitate.
Una dintre legende spune că Dochia era o soacră rea care şi-a pus nora, pe soţia lui Dragobete, să culeagă fragi copţi chiar la începutul primăverii, şi când, ajutată de Dumnezeu, tânăra femeie găseşte fructele şi i le aduce, Baba Dochia crede că a venit vara. Pregăteşte turma de oi pentru a urca pe munte, îşi pune totuşi 12 cojoace în spate, câte luni are anul, şi porneşte urcuşul. Ploaia care începe şi ţine 9 zile îi îngreunează cojoacele aşa că baba le dezbracă unul câte unul, dar în a noua zi, sau a douăsprezecea zi în unele variante, Dochia moare de frig împreună cu turma şi oile sunt transformate în stane de piatră, care în credinţa populară ar fi Ceahlău, Caraiman sau Semenic.
O altă variantă povesteşte că fiul Dochiei, Dragobete, s-a căsătorit împotriva voinţei ei şi, supărată, baba şi-a trimis nora la râu într-o zi rece de iarnă să spele şi să albească un ghem de lână neagră pe care o torsese chiar ea. Lâna nu se albea şi degetele fetei sângerau de atâta spălat şi atunci a apărut Iisus Hristos care i-a dat tinerei o floare roşie să spele lâna. Lână s-a albit şi tânăra a plecat bucuroasă spre casă, dar Dochia a primit-o rău şi a acuzat-o că Mărţişor, aşa cum îi spusese fata lui Iisus, era iubitul ei. Floarea adusă de Mărţişor spunea însă că a venit primăvara şi Baba Dochia a plecat cu oile pe munte, iar restul poveştii este acelaşi.
În traditia populară se spune ca primele 9 zile ale primăverii calendaristice, numite Zilele Babelor, aduc vreme schimbătoare, cu soare cald, dar şi cu ploaie, lapoviţă sau chiar cu viscol, la fel de capricioase ca şi firea Dochiei. Obiceiul de a alege între 1 şi 9 martie o zi ca Babă se crede că preveşteste şi norocul omului în acel an.
Calendarul popular marchează la 1 martie, de ziua Babei Dochia, începutul anului agrar, când oamenii îşi curăţau livezile, grădinile, curţile şi umblau la stupi.
La 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi, oamenii satelor începeau semănăturile.
Bibliografie selectivă
- Tudor Pamfile, Sărbătorile la români;
- Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești
Foto sus: Imagine din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”