Menționată de 17 ori în Biblie și considerată mult timp o hrană divină, „mana” – o rășină albă, dulce și bogată în minerale – revine astăzi în centrul atenției. Nu într-un text sacru și nici într-un experiment științific, ci în munții Siciliei, unde un fermier pasionat readuce la viață una dintre cele mai vechi tradiții ale regiunii: recoltarea manei de frasin.

Un parfum antic în inima Madoniei

Într-o zi dogoritoare de vară, în Munții Madonie, la est de Palermo, glasul lui Giulio Gelardi răsună printre greierii toropiți de căldură. Cu un gest simplu, arată spre o ramură albăstrie: „Aceasta e mana”, spune el. Pe scoarța frasinilor (Fraxinus ornus), în dungi groase, se întinde o rășină dulce, folosită de secole drept îndulcitor și remediu natural. Cândva răspândită în întreg bazinul mediteranean, recoltarea manei aproape dispăruse din peisajul rural odată cu industrializarea secolului XX.

Dar pentru Gelardi, acest lucru a devenit o chemare.

Un „superaliment” cu rădăcini sacre

Originea expresiei „mană cerească” e bine cunoscută: se referă la hrana trimisă de Dumnezeu israeliților în deșertul Sinai. Deși nu putem ști cu siguranță dacă rășina de frasin este aceeași substanță, cert este că această mană vegetală a fost recoltată în Sicilia încă din secolul al IX-lea, din perioada dominației arabe. În timpul Renașterii, sicilienii o exportau în întreaga peninsulă, iar valoarea sa era atât de mare încât statul impunea taxe speciale. Până și companiile farmaceutice din secolul XX o cumpărau pentru extragerea manitolului, un îndulcitor natural cu efecte diuretice. Totul avea însă să se schimbe în anii ’50, când manitolul a fost sintetizat industrial, iar mana și-a pierdut rolul economic.

O tradiție pe cale de dispariție

Când Gelardi s-a întors în satul natal Pollina, în 1985, după ani petrecuți departe, a descoperit că aproape nimeni nu mai știa cum se extrage mana. În copilăria lui, toți participau la acest ritual: bărbații făceau tăieturi fine în scoarță, femeile colectau seva cu tulpini uscate de cactus, iar copiii modelau rășina în forme cilindrice, numite „cannoli”.

Astăzi, cunoașterea momentului potrivit pentru tăiere este crucială. Mana nu curge decât în cele mai fierbinți zile de vară. Frunzele care se îngălbenesc sau crăpăturile solului sunt semne subtile că arborele e pregătit. „Trebuie să asculți fiecare copac”, spune Gelardi.

De la batjocură la recunoaștere internațională

La început, localnicii l-au privit cu scepticism. Mana era văzută ca un obicei din trecut, fără valoare în prezent. Dar Gelardi nu a renunțat: a vorbit cu bătrâni, a cercetat documente vechi, a redescoperit utilizările terapeutice ale manei – ca îndulcitor natural, remediu pentru probleme digestive, afecțiuni ale pielii și nu numai.

A început să promoveze produsul prin pliante și tururi demonstrative. Iar interesul nu a întârziat să apară: bucătarii, cofetarii și farmaciile artizanale au descoperit în mana un ingredient versatil, cu indice glicemic scăzut și bogat în potasiu, calciu și magneziu – perfect pentru diete echilibrate și pentru persoanele cu diabet.

Mana renaște în patiserii, farmacii și cosmetice

Din anii 2000, mana a început să fie folosită în produse de cofetărie: biscuiți, napolitane, ciocolată, produse de patiserie fără zahăr. Mari case de cosmetice, precum Biotherm și Yves Rocher, o utilizează în creme și loțiuni. Inclusiv farmaciile au redescoperit-o ca ingredient activ în suplimente sau laxative naturale.

În 2002, mana din Madonie a fost recunoscută oficial de organizația Slow Food, iar astăzi este considerată un ingredient identitar al Siciliei. Cofetari celebri, precum Nicola Fiasconaro, au creat ediții speciale de panettone glazurat cu mană. Iar chef-ul cu stea Michelin Davide Oldani a introdus batoane cu mană în meniul său de la Milano.

Aurul alb din Madonie

În doar câteva decenii, ceea ce părea o tradiție uitată a devenit un simbol gastronomic de elită. Astăzi, mana se vinde cu până la 200 de euro kilogramul și este unul dintre cele mai căutate ingrediente pentru dulciuri naturale și delicatese siciliene.

Mana nu mai este doar o poveste din Biblie. Este povestea unei renașteri – a unui om care a ales să nu uite și a unei insule care își redescoperă trecutul, moleculă cu moleculă, gust cu gust.