Arheologii lucrează pentru a excava vestigiile regatelor demult uitate Dadan și Lihyan, aflate în mijlocul deșertului arid și al munților Al Ula din nord-vestul Arabiei Saudite.

Al Ula, o populară destinație turistică de la deschiderea sa în 2019, este cunoscută în principal pentru mormintele maiestuoase din Madain Saleh, un oraș vechi de 2.000 de ani, săpat în stâncă de nabateeni, o populație arabă preislamică care a construit și Petra, din Iordania, țara vecină.

O echipă mixtă de arheologi francezi și saudiți exacvează în prezent cinci situri din apropiere, căutând urme ale civilizațiilor dadanită și lihyanită, puteri regionale importante care au înflorit acum mai bine de 2.000 de ani.

„Este un proiect care încearcă cu adevărat să dezvăluie misterele (acestor) civilizații”, a afirmat Abdulrahman Al-Sohaibani, unul dintre coordonatorii șantierului arheologic Dadan, potrivit The Jerusalem Post.

Dadan este menționat în Vechiul Testament, iar regatul Lihyan a fost unul dintre cele mai mari la acea vreme, întinzându-se de la Medina, în sud, până la Aqaba în nord, în Iordania de azi.

Regatele uitate Dadan și Lihyan din Arabia Saudită au existat timp de 900 de ani

vestigii regatul dadan Al-Ula arabia saudita
Urme ale regatului Dadan din Al Ula, în nord-vestul Arabiei Saudite / Credit foto: Shutterstock

Săpăturile anterioare au fost limitate la zona sanctuarului principal, a declarat Jerome Rohmer, de la Centrul Național Francez de Cercetare Științifică.

Ne-am dori să avem o imagine de ansamblu în ceea ce privește cronologia sitului, aspectul, cultura materială și economia sa”, a precizat Rohmer, adăugând că este un proiect cuprinzător în care se încearcă să se răspundă la toate aceste întrebări.

Al Ula a devenit un proiect important, fiind parte din eforturile prințului moștenitor Mohammed bin Salman de a transforma economia și societatea Arabiei Saudite. Regatul se concentrează pe impulsionarea turismului, încercând să-și deschidă granițele mai mult și să-și diversifice economia, axată în prezent pe petrol.

Dezvoltarea Al-Ula face parte dintr-o strategie de conservare a siturilor preislamice, de patrimoniu, pentru a atrage și turiști care nu sunt musulmani și pentru a întări identitatea națională.