Pe malul drept al Dunării, acolo unde fluviul își croiește drum spre Deltă și unde timp de secole s-au întâlnit drumuri, armate și negustori, arheologii continuă să dezvăluie secretele unuia dintre cele mai importante situri fortificate din spațiul pontic: Cetatea Noviodunum de la Isaccea.

În această vară, o echipă mixtă româno-chineză, formată din cercetători și studenți ai Universității Zhejiang din Hangzhou, sub coordonarea dr. Ting An, s-a alăturat arheologilor români pentru o campanie care îmbină cercetarea clasică de teren cu metode moderne de arheobotanică. În centrul atenției: relația dintre cetate, așezarea civilă înconjurată de valurile de pământ și rețelele comerciale și culturale care au transformat Noviodunum într-un nod strategic al Antichității și Evului Mediu.

Dinastii, drumuri și cereale

Dr. Ting An, specialistă în difuzarea timpurie a meiului, urmărește o poveste care transcende granițele și epocile: călătoria acestei plante cultivate pentru prima dată în nordul Chinei acum aproape 10.000 de ani și răspândirea ei, prin Asia Centrală, până în Europa. Dovezile arată că meiul a ajuns în spațiul carpato-danubian în epoca târzie a bronzului, în mileniul al II-lea î.Hr., și a rămas prezent în alimentația comunităților locale până în Evul Mediu.

Mostrele de sol prelevate în punctele Turnul de Colț și Așezarea civilă Sud ar putea oferi date noi despre primele comunități de agricultori de la Dunărea de Jos și despre modul în care schimbările climatice și demografice din ultimele patru milenii au influențat practicile agricole.

Noviodunum, poartă a Dunării

Situată pe promontoriul Eski-kale, la doar doi kilometri de centrul actual al orașului Isaccea, cetatea controla ultimul vad de trecere al fluviului înainte de Deltă. Această poziție a făcut din Noviodunum nu doar o fortăreață de frontieră a Imperiului Roman și Bizantin, ci și un observator privilegiat al fluxurilor comerciale și culturale dintre nordul Dobrogei, Basarabia și stepele nord-pontice.

Aici, legăturile trans-eurasiatice capătă consistență materială: arme, amfore, monede și, acum, resturi vegetale care trimit către o istorie mai amplă decât cea a războaielor și fortificațiilor – o istorie a hranei, a agriculturii și a schimbului de idei.

Un proiect pe termen lung

Colaborarea dintre Universitatea Zhejiang, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și Institutul de Arheologie Iași promite, în anii următori, o documentare amplă a traseului meiului în spațiul românesc, de la neolitic la Evul Mediu. Scopul este unul ambițios: reconstituirea unui tablou al interacțiunilor culturale dintre Orient și Occident, pentru care Dunărea a reprezentat de-a lungul mileniilor atât o barieră, cât și o punte.

Astfel, fiecare fragment de sol analizat și fiecare zid descoperit la Noviodunum devin piese dintr-un puzzle ce depășește istoria locală, dezvăluind o poveste comună eurasiatică, în care grânele și drumurile comerciale au avut o importanță la fel de mare ca armatele și imperiile.