Înapoi în timp, la Muzeul Țăranului Român

În mijlocul unui oraș aflat permanent în schimbare și în care graba pare a conduce viețile tuturor, mulți turiști străini descoperă tihna vieții de altădată într-un muzeu aparte, cu o vechime de peste un veac. Șoseaua Kiseleff numărul 3, care găzduiește Muzeul Țăranului Român, căci despre el e vorba, devine așadar un loc al întoarcerii în timp și al redescoperirii tradițiilor de demult. Fascinant pentru cei care îl vizitează, Muzeul are o istorie care suscită la rândul ei interes.

În 1906, anul în care s-au sărbătorit 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I, s-a conturat ideea înființării unui Muzeu de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială. Aceasta a fost prima formă sub care a funcționat predecesorul Muzeului de astăzi, dar ideea în sine – de punere în valoare a figurii țăranului român – era mult mai veche. Ea data din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, când în procesul de constituire a statului român modern s-a avut în vedere rolul vital al Țăranului și al culturii țărănești în conturarea identității naționale. Astfel, în anul 1863 principele Cuza a dat o ordonanță în vederea organizării unor expoziții care să includă și produse ale industriei casnice țărănești. A fost prima oară când într-o expoziție națională au fost valorificate și produsele de origine țărănească. Apoi, în 1875, la inițiativa lui Titu Maiorescu, în cadrul Muzeului Național de Antichități (predecesorul muzeului național de istorie) s-a organizat și o secțiune dedicată artei textile țărănești.

Constituirea muzeului avea să mai aștepte patru decenii, până când Alexandru Tzigara-Samurcaș a fost numit în 1906 director al noii instituții. Acesta a venit cu o viziune muzeografică în baza căreia să poată organiza noul muzeu.

În anii următori, muzeul își va schimba denumirea de mai multe ori, ajungându-se în cele din urmă la formula de „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Oamenii îl cunoșteau însă după denumirea sa colocvială: „Muzeul de la Șosea”, căci se afla pe una dintre cele mai importante artere ale Capitalei, locul de promenadă preferat al bucureștenilor.

Comunismul, o pată pe istoria muzeului

Muzeul a fost sever afectat de instaurarea regimului comunist, al cărui interes pentru prezervarea identității tradiționale țărănești era nul. Astfel, după 1948, muzeul a suferit mai multe transformări: a devenit mai întâi „Muzeul Lenin-Stalin”, apoi a fost transformat într-un muzeu dedicat Partidului Comunist și mișcării muncitorești. În final, a devenit Muzeu de Artă Populară al Republicii, în fapt dedicat președintelui Ceaușescu. Muzeul a fost revitalizat abia după 1990, când a fost reînființat sub denumirea de astăzi. Sub conducerea primului director postdecembrist, Horia Bernea, MȚR și-a recăpătat identitatea muzeală originală își recapătă identitatea muzeală originală, care a început cu căutarea unui nou nume.

Potrivit Irinei Nicolau, colaboratoare a lui Bernea, găsirea unei denumiri potrivite a fost dificilă: „Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Ştiu precis că Horia le numerotase şi că ajunsesem la vreo douăzeci şi ceva de nume. Muzeul Ţăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puţin în primii ani, pe mulţi i-a enervat. Ţăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ şi politic incorect, pretindeau alţii. Mai târziu ne-a părut şi nouă rău că nu i-am zis Muzeul Ţăranului, pur şi simplu.”

Deși numele nu o arată, muzeul nu este unul strict etnografic și nu vizează doar figura Țăranului român, ci are o viziune de ansamblu asupra societății arhetipale a satului vechi românesc. Caracterul excepțional al muzeului a fost recunoscut la doar câțiva ani după renașterea sa, în 1996, când primește Premiul EMYA pentru muzeul european al anului. De atunci, MȚR a primit și alte distincții importante, fiind foarte admirat astăzi în spațiul muzeografic european.

Un muzeu într-o clădire de patrimoniu

Idenitatea Muzeului Țăranului Român nu ar fi completă fără clădirea în care acesta își are sediul. Astăzi monument istoric, clădirea din Kiseleff numărul 3 – construită începând cu anul 1912 și finalizată abia în 1941 – este opera lui N. Ghika-Budești, continuator al școlii arhitectului Ion Mincu. Astfel, arhitectura clădirii a fost gândită în stil neoromânesc, cu elemente de inspirație din stilul brâncovenesc, la rândul său inspirat din arta tradițională românească. Clădirea, dispusă sub forma incintelor de tip monastic, se remarcă prin zidăria din cărămidă roșie, arcadele decorative și foișorul ce îi domină arhitectura.

În prezent, Muzeul Țăranului Român, al cărui motto este Mereu actual. Din 1906, deține colecții de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarțe ș.a. Tot aici sunt organizate tot timpul anului expoziții temporare de fotografie și pictură, precum și alte evenimente culturale.

Muzeul este de deschis de marți până duminică între orele 10.00 și 18.00, iar prețul biletelor variază între 2 și 8 lei pentru expoziția permanentă. Turiștii străini care vizitează muzeul pot opta pentru un ghid audio (disponibil în limbile franceză, engleză și germană) sau pentru un tur ghidat (engleză, franceză și spaniolă).

 

Autor: Andreea Lupșor