Turkmenistan – ţara de origine turcică din Asia Centrală nu este deloc prietenoasă cu turiştii. Poţi ajunge aici numai dacă primeşti o invitaţie oficială ori dacă plăteşti în avans un ghid turistic care îţi va pregăti un traseu al obiectivelor turistice şi care nu te va lăsa singură nicio clipă. Acestea două situaţii sunt singurele care îţi oferă o şansă la viza turistică.
Republica Nauru – în cazul în care visezi să vizitezi ţara insulară din Pacific, trebuie să ştii că ai de rezolvat o misiune imposibilă. Nauru este cea mai mică ţară din lume şi nu are o capitală desemnată oficial. De asemenea, cea mai apropiată aşezare umană este Insula Banaba, Republica Kiribati, care se află la 300 de kilometri distanţă. Dacă îţi doreşti să obţii o vizită turistică pentru Nauru, trebuie să o obţii de la ambasada acestei ţări, iar în lume există doar 10 ambasade ale acestei republici.
Insula Jan Mayen – deși face parte din Norvegia doar câțiva turiști în afara unor oameni de știință și a unor militari se pot lăuda că au ajuns aici. Unul dintre cele mai puțin populate locuri de pe planetă – aproximativ 3000 de locuitori. Nu există niciun port și singura legătură cu lumea o fac cele câteva curse aeriene, mai exact 8, operate de forțele militare norvegiene. Alte optiuni ar fi cu barca din Islanda sau Norvegia sau printr-o excursie făcută prin Eco-expeditions. Oricum prezența pe insula mai mult de 24 de ore trebuie raportată la șeful poliției districtului Salten din Bodø și în prealabil trebuie oținut avizul comandantului insulei.
Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud – teritoriul britanic situat în Atlanticul de Sud nu este populat decât de cercetătorii de la baza de cercetare antarctică britanică şi de un ofiţer al guvernului britanic. Aici nu există niciun aeroport şi singurul mijloc de transport este vaporul, care face din insulele Falklans până în Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud mai bine de 3 zile.
Eritreea – Această fostă colonie italiană din Africa este una plină de monumente arhitecturale în stil art deco și nu numai. Totuși din punct de vedere al libertăților democratice Eritreea e cotată mai slab decât Coreea de Nord, iar vizitatorii și vizele sunt atent monitorizate. Refuzul de a da o viză poate fi doar dintr-un capriciu al functionarului sau a supraveghetorului. Singurul punct de frontieră în adevăratul sens al cuvântului este dinspre Djibouti. Există și posibilitatea să traversezi granița dinspre Sudan, dar este foarte riscant. În primul rând trebuie să faci dovada că ești proprietarul mașinii. Apoi nu de puține ori au fost altercații în această regiune, iar agențiile de turism își țin departe clenții de aceste zone. Aceeași situație este și la granița etiopiană a Eritreei. Dacă doriți să ajungeți cu avionul ar trebui să știți că sunt foarte puține zboruri spre Asmara, iar prețurile nu sunt deloc acceptabile.

Acestei liste putem să mai adăugăm câteva țări, deloc prietenoase cu turiștii precum:
Coreea de Nord
Bhutan
Angola
Federația Rusă



