Misterul celor 77 de oameni fără cap. Descoperirea care schimbă ceea ce credeam despre moarte în Europa neolitică

La marginea unei așezări vechi de aproximativ 7.000 de ani din actuala Slovacie, arheologii au descoperit o scenă care pare desprinsă dintr-un thriller istoric.

Zeci de schelete umane, îngrămădite într-o groapă comună, unele suprapuse, altele răspândite în poziții neobișnuite. Aproape toate aveau însă un detaliu tulburător în comun: le lipseau craniile.

În total, cercetătorii au identificat rămășițele a cel puțin 78 de persoane. Dintre acestea, 77 erau fără cap. Un singur copil a fost descoperit cu scheletul complet.

La prima vedere, descoperirea părea să indice un episod de violență extremă, poate un masacru sau o execuție colectivă. Însă pe măsură ce analiza arheologică a avansat, concluziile au început să conducă într-o direcție cu totul diferită.

În locul unei tragedii sângeroase, cercetătorii cred că au găsit urmele unuia dintre cele mai misterioase ritualuri funerare din Europa preistorică.

O așezare din zorii agriculturii europene

Descoperirea a fost făcută la Vráble, în sud-vestul Slovaciei, unul dintre cele mai importante situri asociate culturii ceramicii liniare (Linearbandkeramik sau LBK), prima mare civilizație agricolă a Europei Centrale.

Această cultură s-a răspândit pe continent în mileniul al VI-lea î.Hr., odată cu introducerea agriculturii și a creșterii animalelor. Membrii săi au construit primele sate permanente și au schimbat radical modul de viață al populațiilor europene.

Așezarea de la Vráble era impresionantă pentru epoca sa.

Arheologii au identificat peste 300 de contururi de locuințe, grupate în trei cartiere distincte. La apogeul său, până la 80 de case ar fi putut fi locuite simultan, transformând localitatea într-un adevărat centru regional al Europei neolitice.

Comunitatea a existat timp de câteva secole, între aproximativ 5250 și 4950 î.Hr., într-o perioadă în care agricultura începea să redefinească societățile europene.

Descoperirea care a șocat arheologii

În timpul cercetărilor începute în 2022, echipele de la Universitatea din Kiel și Academia Slovacă de Științe au investigat o zonă aflată lângă una dintre intrările așezării.

Acolo, într-un șanț care făcea parte din sistemul defensiv sau simbolic al satului, au început să apară oase umane.

Pe măsură ce săpăturile au avansat, imaginea a devenit tot mai stranie.

Scheletele aparțineau unor persoane de vârste diferite și fuseseră depuse în poziții diverse. Unele erau întinse, altele răsucite, iar multe păreau aruncate fără o ordine clară.

Dar ceea ce a atras imediat atenția cercetătorilor a fost lipsa aproape totală a craniilor.

Din cele 78 de persoane identificate, doar una își păstrase capul.

O asemenea concentrare de schelete decapitate este extrem de rară în arheologia europeană și a ridicat imediat întrebări despre ceea ce se întâmplase în urmă cu șapte milenii.

A fost un masacru?

Primele ipoteze au mers în direcția unui episod violent.

În ultimele decenii, mai multe situri neolitice din Europa Centrală au furnizat dovezi ale unor conflicte sângeroase între comunități. La Talheim, în Germania, sau la Schletz, în Austria, arheologii au descoperit gropi comune care păstrează urmele unor adevărate masacre.

Vráble părea să se încadreze perfect în acest tipar.

Totuși, examinarea atentă a oaselor a început să ridice semne de întrebare.

Cercetătorii nu au identificat urme clare de violență asociate unei execuții colective. Nu existau fracturi caracteristice loviturilor mortale și nici indicii ale unui atac masiv.

Mai mult, modul în care au fost îndepărtate craniile sugera o operațiune realizată după moarte, nu în timpul unui act de violență.

„Caracteristicile observate indică o manipulare intenționată a cadavrelor”, explică antropologul Katharina Fuchs, una dintre coordonatoarele studiului.

Potrivit specialiștilor, craniile par să fi fost îndepărtate cu grijă și cu o anumită experiență, ceea ce indică o practică rituală, nu o simplă mutilare.

Cultul craniilor în preistorie

Dacă nu a fost vorba despre un masacru, de ce au fost îndepărtate capetele?

Răspunsul ar putea fi legat de una dintre cele mai vechi și mai misterioase tradiții religioase cunoscute de arheologi: cultul craniilor.

În numeroase comunități neolitice din Orientul Apropiat, Anatolia și Europa, craniile aveau o semnificație aparte. Uneori erau separate de restul corpului și păstrate în locuințe sau în spații rituale. Alteori erau decorate cu ipsos, pictate sau depuse în locuri speciale.

Pentru aceste comunități, capul era considerat sediul identității și al memoriei. Păstrarea lui putea reprezenta o formă de venerare a strămoșilor sau un mod de a menține legătura dintre cei vii și cei morți.

La Vráble, cercetătorii cred că ceva similar s-ar fi putut întâmpla.

Deși craniile nu au fost încă descoperite, există posibilitatea ca ele să fi fost depozitate separat, într-un loc care nu a fost încă identificat.

O altă perspectivă asupra morții

Descoperirea obligă specialiștii să privească diferit societățile agricole timpurii ale Europei.

Timp de multă vreme, gropile comune și rămășițele umane manipulate au fost interpretate aproape automat ca dovezi ale războiului și ale colapsului social.

Cazul de la Vráble sugerează însă că unele dintre aceste descoperiri ar putea reflecta practici funerare complexe și sisteme de credințe pe care încă nu le înțelegem pe deplin.

Pentru oamenii neoliticului, moartea nu reprezenta neapărat sfârșitul unei existențe.

Cadavrul continua să joace un rol în viața comunității.

Manipularea oaselor, reînhumarea și separarea anumitor părți ale corpului puteau face parte din ritualuri menite să întărească legăturile sociale și memoria colectivă.

Profesorul Martin Furholt, coordonatorul proiectului, consideră că descoperirea oferă o oportunitate rară de a înțelege felul în care primele comunități agricole europene priveau corpul uman și relația dintre viață și moarte.

Ce urmează?

Cercetările sunt departe de a se fi încheiat.

Specialiștii analizează acum ADN-ul indivizilor descoperiți, compoziția izotopică a oaselor și eventualele urme de tăieturi de pe vertebrele cervicale.

Aceste investigații ar putea răspunde unor întrebări esențiale.

Erau oamenii îngropați rude între ei?

Proveneau din aceeași comunitate?

Ce mâncau?

De unde veneau?

Și, mai ales, unde au dispărut craniile?

Până atunci, groapa de la Vráble rămâne unul dintre cele mai enigmatice situri ale Europei preistorice.

Nu mai este privită ca dovada unui masacru uitat, ci ca o fereastră rară către universul spiritual al primilor agricultori ai continentului.

Iar uneori, pentru a înțelege trecutul, cele mai importante răspunsuri nu se găsesc în ceea ce a fost descoperit, ci în ceea ce încă lipsește.

Credit foto:  Proceedings of the Prehistoric Society