Cred că fiecare epocă și cultură a avut băuturile revigorante preferate. De exemplu pe vremuri erau strămoșii noștrii se opreau la o bere, cum ne oprim noi la un suc azi. Pentru cei din Roma Antică, pentru legionarii și oamenii liberi era … posca. Această băutură avea mai multe efecte revigorante, pe care le poți experimenta chiar și azi, dacă ești dispus să încerci antica rețetă.
Legionarii romani erau renumiți pentru rezistența lor fizică, fiind adesea nevoiți să mărșăluiască aproape 30 de kilometri zilnic, timp de mai multe zile consecutive, doar pentru antrenament. În timpul războiului, pe lângă marșuri, trebuiau să poarte aproape 45 de kilograme de armură, arme și echipament. Cu un asemenea consum de energie, legionarii aveau nevoie de o aprovizionare constantă cu hrană pentru a-și satisface nevoile.
Gustul nu era o prioritate pentru armată — mai important era cât de bine se păstrau și transportau alimentele. Brânzeturile tari, carnea sărată și cantități mari de cereale sub formă de pâine și terci erau esențiale. Acestea se stricau mult mai greu decât alimentele proaspete și puteau fi transportate oriunde era nevoie de armată.
Deși hrana era, în general, suficientă pentru soldați, situația băuturilor era diferită. Apa nu era întotdeauna disponibilă pentru legionari (sau pentru călători în general în imperiu), iar calitatea apei din lacuri sau râuri era adesea îndoielnică. Deși romanii nu cunoșteau conceptul de microbi, cineva a avut ideea să folosească arome pentru a masca gustul neplăcut al apei stătute. În acest scop, a fost folosit oțetul, care, pe lângă rolul său de a îmbunătăți gustul, avea și câteva efecte secundare benefice.
În primul rând, oțetul are proprietăți naturale de dezinfectare datorită acidității sale, deci ar fi eliminat majoritatea germenilor din apa pe care legionarii o consumau. În al doilea rând, gustul său foarte ascuțit și acru probabil îi menținea pe legionari treji în timpul zilelor lungi de marș epuizant. În cele din urmă, oțetul ajuta și la înlăturarea setei, fiind apreciat și de Cato cel Bătrân, care îl consuma chiar și după ce a părăsit armata. Plutarh îl descrie pe Cato astfel în lucrarea Vieți paralele:
„Apa era tot ce bea în campanii, doar că, din când în când, când setea era copleșitoare, cerea oțet, iar când puterile îi slăbeau, adăuga puțin vin.”
Acest oțet, amestecat cu apă și, uneori, cu condimente și miere, era cunoscut sub numele de posca. Pe lângă consumul frecvent de către soldați, era o băutură comună printre clasele de jos și sclavi, probabil datorită simplității și accesibilității ingredientelor.
Deși posca era aparent populară în rândul multor romani, puține rețete au supraviețuit, și chiar acelea sunt obscure. În Iatrica lui Aëtius se spune că ar exista o rețetă, iar în Epitomae Medicae a lui Paul din Egina am găsit și eu una, cel puțin parțial.
Pe lângă cercetarea istorică sumară, am experimentat puțin pentru a crea o rețetă plăcută. Aceasta este pentru o singură porție, dar poate fi dublată sau multiplicată:
- 1 cană de apă (de preferat de la robinet, nu dintr-un iaz stătut ca în cazurile legionarilor)
- ¼ cană + 2 linguri de oțet din vin roșu
- 2 linguri de miere
Toarnă toate ingredientele într-o crăticioară și pune pe foc. Încălzește și amestecă până când mierea se dizolvă. Unele rețete de posca includ și semințe de coriandru, dar cum nu am găsit explicații pentru adăugarea lor, am ales să le exclud. Deși Paul din Egina menționa ingrediente precum chimen, anason, fenicul sau menta nu-mi pot imagina că un legionar obișnuit ar fi avut acces la asemenea condimente în campanie. Poate doar din când în când ar fi putut adauga măcar unele dintre aceste plante aromatice.
Prima dată când am gustat posca pe care am făcut-o, am tușit — nu eram pregătit pentru gustul de oțet —, dar am observat că, după câteva secunde, gustul intens dispare, lăsând o aromă foarte blândă. Nu a lăsat un gust neplăcut, ceea ce mi s-a părut surprinzător, având în vedere că alte tipuri de oțet (în special cel de mere) nu sunt plăcute după ce le bei.
Supranumită uneori, în glumă, „Gatorade-ul antic,” înțeleg acum de ce posca era un element de bază pentru legionarii din Imperiul Roman: e ușor de făcut, este revigorantă, iar oțetul maschează gustul apei de proastă calitate (și parcă îți toate aprinde simțurile).
