La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul „Vuia I” a zburat pentru prima dată.

După o accelerație pe parcursul a 50 de metri, avionul lui Vuia s-a ridicat la o înălțime de circa un metru de sol, a zburat astfel aproximativ 12 metri, apoi avionul a aterizat, după care palele elicei (construite de francezul Tatin) s-au oprit și avionul a aterizat, scrie Muzeul Național al Banatului pe pagina de Facebook a instituției.

Avionul lui Vuia a fost primul aparat de zbor mai greu decât aerul – din istoria aviației, care a reușit să se ridice de la sol prin forța motorului propriu, fără alte mijloace. Istoria aeronauticii mondiale îi datorează bănățeanului Traian Vuia două premiere absolute: decolarea cu mijloace proprii de bord și trenul de aterizare cu roți pneumatice.

Traian Vuia (© Muzeul Național al Banatului)
Traian Vuia (© Muzeul Național al Banatului)

Macheta aeroplanului Vuia 1 (sc. 1:1) se află în holul de intrare al Punctului Muzeal Traian Vuia și deschide traseul expozițional, inițiind publicul vizitator în lumea aviației moderne. Muzeul dedicat memoriei lui Traian Vuia, este deschis în satul său natal, din județul Timiș, de luni până vineri, între orele 10:00 – 18:00.

Muzeul Traian Vuia din satul său natal, județul Timiș (© Muzeul Național al Banatului)
Muzeul Traian Vuia din satul său natal, județul Timiș (© Muzeul Național al Banatului)