Trei muzee mari din România se află în mijlocul unui scandal juridic și moral. Nu pentru că n-ar prețui tezaurele pe care le expun în vitrine luminate, ci pentru că refuză să-i recompenseze pe cei care le-au scos la lumină. Detectoriști pasionați, arheologi amatori autorizați, care respectă legea și salvează comori, sunt astăzi tratați de statul român cu indiferență – și uneori, chiar cu dispreț.

Viclenia sistemului – sau cum devii „identificator” în loc de „descoperitor”

Statul român a găsit o metodă subtilă de a evita cheltuieli incomode. Legea spune că descoperitorii de tezaure arheologice au dreptul la o recompensă de 30% din valoarea piesei găsite și la o bonificație de 15% în cazul descoperirilor excepționale. Dar practica spune altceva.

Dacă îndrăznești să anunți muzeul pentru a efectua o săpătură profesionistă – exact cum prevede spiritul legii și etica istorică –, statul te numește doar „identificator”, nu „descoperitor”. Cu alte cuvinte, dacă ai avut decența de a respecta regulile, rămâi cu laude și o diplomă. Nu și cu răsplata.

Pe de altă parte, dacă duci obiectele direct la muzeu, riscând distrugerea lor în proces, atunci ești declarat oficial „descoperitor”. O răsturnare ironic-tragică a meritului.

Ce spune legea și cum este ignorată

Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil este clară. Oricine descoperă întâmplător bunuri arheologice trebuie să le predea autorităților în termen de 72 de ore. În schimb, primește 30% din valoarea stabilită de experți și, pentru cazuri speciale, încă 15%. Statul are maximum 18 luni să achite sumele.

Dar realitatea arată că, în multe cazuri, recompensele sunt amânate, ignorate sau respinse. Muzeele tergiversează, sperând că găsitorii vor renunța. Sau, mai grav, redefinind rolul acestora pentru a evita plata.

Trei muzee, trei procese, aceeași problemă

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Muzeul Județean Mureș au fost acționate în instanță. Nu pentru lipsă de profesionalism în conservarea pieselor, ci pentru refuzul de a onora legal descoperitorii.

Unul dintre aceștia este Narcis George Carțis, arheolog amator care a scos la lumină sute de artefacte în ultimii ani. Printre ele, un tezaur de 774 de monede romane de argint, descoperite la Icland, în județul Mureș. Deși a predat inițial 17 monede primăriei și i-a chemat pe arheologi să extragă restul – un gest de bună-credință – statul îl recunoaște doar pentru cele 17.

„Nu ni se recunosc descoperirile pentru că am avut decența să chemăm specialiștii. Asta e strategia: ne trimit la instanță. Pe mine m-au ars cu 30.000 de euro”, declară Carțis.

Muzeele se laudă cu tezaurele, dar refuză să le plătească

Piesele descoperite de Carțis au fost vedetele expoziției „Noaptea Muzeelor” de la Târgu Mureș, în 2024 – 1.400 de artefacte descoperite de detectoriști. Inclusiv clipurile de prezentare au fost realizate de Narcis. Dar când a cerut recompensa legală, relația s-a rupt.

În același timp, statul e conștient că, prin această practică, nu doar că își pierde colaboratorii valoroși, dar și riscă declanșarea unui val de braconaj. „Dacă dispar recompensele, dispare și buna-credință. Se ajunge la un genocid asupra patrimoniului”, avertizează Carțis.

Cazuri similare la Cluj și Alba: un tipar național

La Cluj-Napoca, un alt arheolog amator, R.M., a dat în judecată Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Ministerul Culturii, cerând informații despre soarta pieselor descoperite de el. A aflat că nu e „descoperitor”, ci doar „identificator”, pentru că nu a scos artefactele din pământ cu mâna lui.

La Alba Iulia, Kolozsvari Csaba a cerut răsplata legală pentru două tezaure din peste 30 de descoperiri personale. A fost ignorat până când a apelat la avocat. Abia atunci muzeul a virat o sumă nedefinită – un „avans” – fără a preciza ce procent reprezintă. „Nici măcar nu au catalogat tezaurul. Nu știu pentru ce mi-au dat banii”, spune el.

O lecție amară pentru istorie: Fără recompensă, patrimoniul moare

Detectoriștii nu sunt vânători de comori, ci salvatori ai patrimoniului. Cei care aleg calea legală, care colaborează cu muzeele, care pun interesul istoriei mai presus de câștig, ajung deseori marginalizați. În schimb, cei care riscă să distrugă artefacte sunt răsplătiți.

Această politică a descurajării, a etichetării și a tergiversării nu face altceva decât să trimită comorile României în colecții private, în afara țării, departe de ochii publicului. Dacă nu se va schimba ceva în modul în care statul respectă legea și contribuția acestor oameni, istoria va continua să fie găsită în pământ și pierdută în birocrație.