Mulți locuitori ai Insulelor Cook, țară aflată în Pacificul de Sud, și-au pierdut locurile de muncă din industria turismului, după ce autoritățile au decis să închidă complet țara, la începutul anului 2020, pentru a ține COVID la distanță. În acest timp, spun ei, au învățat să se bucure din nou de bogățiile naturale ale insulei, iar acum se tem pentru momentul în care turiștii vor reveni în paradisul lor, relatează The Guardian.
De aproape un an și jumătate, în insulele Cook nu a mai venit niciun turist, cu excepția a câtorva luni. Țara a fost complet izolată, pentru SARS CoV-2 să nu se răspândească, mai ales că sistemul sanitar nu este unul dezvoltat. Închiderea țării a dus, inevitabil, la suspendarea turismului, un sector care asigură două treimi din PIB-ul Insulelor Cook. A fost o schimbare profundă, mai ales că până în pandemie, țara se bucura de un boom economic fără precedent tocmai datorită turismului. În 2019, peste 172.000 de oameni au vizitat Insulele Cook, țară cu o populație de 17.500 de locuitori.

Închiderea turismului a dus și la suspendarea mai multor servicii, astfel că mulți oameni au rămas fără job. Guvernul a fost nevoit să se împrumute zeci de milioane de dolari pentru a menține economia pe linia de plutire, în timp ce oamenii au fost nevoiți să caute alte activități pentru a-și asigura hrana.
„Oamenii din comunitatea noastră au început din nou să-și producă singuri hrana, să lucreze în plantații, să petreacă mai mult timp și de calitate cu familiile lor și am învățat să ne ajutăm unii pe alții într-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar pentru atât de mulți”, spune Alex King, o fotografă din insula Rarotonga, cea mai mare și cea mai vizitată insulă dintre cele 15 care formează statul.
Adaptarea oamenilor la noua realitate i-a făcut pe mulți să aprecieze din nou stilul simplu de viață. „În timpul pandemiei de coronavirus am crezut că suntem binecuvântați”, continuă fotografa.
Din luna mai, pentru câteva luni, țara a reluat turismul, lucru care nu i-a încântat pe toți localnicii. Mii de neozeelandezi au luat cu asalt plajele, dornici de o vacanță pe o insulă luxuriantă, care nu a avut nici măcar un caz de COVID. Acum, turismul a fost din nou suspendat, după ce Noua Zeelandă a înregistrat cazuri de infectare cu tulpina Delta.
Iar acest lucru a deschis, în Insulele Cook, o dezbatere legată de amploarea turismului. O activistă și jurnalistă, Florence Syme-Buchanan, spune că Rarotonga a fost neglijată de dragul creșterii economice. „Înțelegem că turismul aduce banii atât de necesari. Dar cu ce preț?”, se întreabă ea.