Directorul Teatrului de Comedie George Mihăiţă a transmis un mesaj la împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea instituţiei, exprimându-şi regretul că nu-i poate primi pe spectatori cu braţele deschise din cauza situaţiei sanitare.

“Ne bucurăm că Teatrul de Comedie împlineşte astăzi 60 de ani existenţă. Suntem trişti că nu vă putem primi cu braţele deschise. Aşa a fost să fie. În urmă cu 60 de ani, un mare artist deschidea larg porţile acestui teatru, domnul Radu Beligan. Visul domniei sale, acela de “a oferi clipe de graţie spectatorilor” s-a transformat în realitate, Teatrul de Comedie câştigând în timp un loc special în sufletele voastre. Acum, sunt vremuri apăsătoare, pentru unii chiar disperate. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de zâmbet. Aşteptăm ziua în care să vă spunem iar “Bine aţi venit în casa noastră!”, pentru că este şi casa voastră. Aşa a fost din 1961 şi aşa va rămâne. Vor veni şi serile în care să vă bucurăm iar. Şi mai ales serile în care să ne îmbrăţişaţi prin aplauzele voastre. Ne lipsesc atât de mult! La mulţi ani, dragii noştri!”, este mesajul la aniversare al lui George Mihăiţă, directorul instituţiei. 

De ziua Teatrului de Comedie, marţi, sunt organizate o serie de proiecte difuzate în premieră, precum: “Revizitări ale marilor dramaturgi”, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, spectacol lectură după textul “Ultima iubire a lui Cezar”, de Horia Gârbea, regia Dragoş Huluba, debutul sketch show-ului “Meniul zilei”, de Bogdan Cotleţ şi Dan Rădulescu. Pe Facebook-ul Teatrului, actorii evocă momente memorabile din istoria sa. 

De la ora 21.00, va fi difuzat documentarul “Comedia Remix”, despre înfiinţarea instituţiei, realizat de Cristina Modreanu şi Maria Drăghici în 2014.