Baltagul, de Mihail Sadoveanu, este un roman care a rămas în istoria literaturii românești ca fiind una dintre cele mai bune creații literare. Drumul parcurs de Vitoria Lipan și lupta acesteia de a dovedi că soțul ei a fost ucis cu sânge rece, scoate la lumină povestea satului românesc din acea vreme și firea lacomă a omului indiferent de consecințe.
Puțină lume știe că drumul parcurs de Vitoria Lipan există în realitate. Este adevărat că în principal, Mihail Sadoveanu s-a inspirat la realizarea romanului din balada „Miorița”, dar și din alte două povești, culese, pe la începutul secolului al XIX-lea de Vasile Alecsandri, numite „Șalga” și „Dolca”.
Adevăratul drum pe care l-a parcurs Vitoria Lipan în Baltagul
Romanul „Baltagul, ne prezintă satul românesc cu toate obiceiurile și tradițiile sale. Drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru a-și găsi soțul ucis, Nechifor Lipan, și aflarea vinovaților, demonstrează cât de grea a fost lupta pentru aflarea adevărului. Traseul pe care a mers personajul din Baltagul există în realitate și poate fi parcurs și în prezent.
Drumul Talienilor sau DJ209B mai este denumit în popor şi drumul Vitoriei Lipan. Acesta este un drum județean care unește comuna Mălini, din județul Suceava, și comuna Borca, din județul Neamț prin Pasul Stânișoara. Șoseaua a fost construită de italieni, care au fost aduși în țară pentru acest proiect de către regele Carol I.
DJ209B se găsește în Munții Stânișoarei. Când a fost construit au fost realizate și 6 cantoane rutiere, câte trei pe fiecare parte a muntelui, din care se mai păstrează doar două în punctele Valea Colibei și Ciungi. În Pasul Stânișoara a fost realizată o cruce mare din piatră, iar însemnele de pe ea au fost inspirate din cele regale.
Drumul a fost realizat în perioada 1902-1904, iar la început a avut un caracter în primul rând militar strategic și în al doilea rând comercial. În porțiunea s-a montană au fost dus lupte grele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în special după evenimentele din 23 august 1944, când Regele Mihai I a decis demiterea și arestarea prim-ministrului mareșalul Ion Antonescu.
Șoseaua are o lungime de 55,22 km, dintre care 33,6 km sunt pe teritoriul județului Suceava și 21,62 km pe cel al județului Neamț. Cel mai înalt punct este în Pasul Stânișoara la 1235 m, unde cumpăna apelor separă cele două județe.
Personajul Nechifor Lipan a existat în realitate
Nechifor Lipan, personajul din opera literară „Baltagul”, semnată de Mihail Sadoveanu, este una dintre cele mai cunoscute figuri din literatura română. Se pare că Nechifor Lipan nu este doar un personaj fictiv. Acesta ar fi existat în realitate și Mihail Sadoveanu chiar s-a inspirat dintr-o crimă ce a avut loc acum multă vreme.
Narațiunea prezintă călătoria Vitoriei Lipan care își caută soțul, pe ciobanul Nechifor Lipan. Femeia vrea să afle cum a fost ucis bărbatul ei și plănuiește să-i pedepsească pe cei doi ciobani (Calistrat Bogza și Ilie Cuțui) care l-au omorât cu un baltag și care l-au jefuit pe Nechifor.
Foarte interesat , ar trebui să i se facă mai multa reclama poate ar revigora turismul în zona .
drumul actual care se vrea amenajat turistic este numai un sfert din drumul real. Vitoria Lipan a mers de la Tarcău până la Dorna, s-a întors de la Dorna la Borca și apoi spre Doi Meri. De la Broșteni drumul nu a fost cel de astăzi. Adevăratul drum mergea pe la Dârmoxa, Panaci, Dorna Arini. Nu vă recomand să mergeți pe el, deoarece a fost bombardat de neglijența edililor.