După 13 ani de judecată, instanța s-a pronunțat irevocabil în dosarul retrocedării din Parcul Național Retezat către moștenitorii familiei Kendeffy. Este vorba despre retrocedarea a câteva mii de hectare de teren, Tribunalul Hunedoara considerând că terenurile trebuie să rămână statului român.
O primă sentință favorabilă statului român a fost dată de judecătorii de la Judecătoria Hațeg, în data de 10 august 2020. Însă pentru că implicațiile controversate din acest dosar au fost evidente din primul moment și până astăzi, judecătorul Carmen Mihăilă, însuși președinte al Judecătoriei Hațeg, pare să fi uitat să semneze hotărârea din primă instanță. Astfel, la momentul recursului solicitat de ”partea Kendeffy”, Tribunalul Hunedoara se autosesizează pe acest aspect. Dar nicio instituție a statului român nu se autosesizează la ”așa- zisă neglijență în serviciu” a judecătorului din Hațeg.
Cazul este rostogolit de 16 ani, încă din 2006, când o echipă de autorități din județul Hunedoara, în frunte cu prefectul județului Hunedoara de atunci, Marius Cristian Vladu, a retrocedat parte a Parcului Național Retezat urmașilor familiei Kendeffy. Statul român a plătit astfel pentru a doua oară pentru aceeași persoană. De ce? Asta trebuie să aflăm.
Vă reamintim deocamdată că anul 2006 a reprezentat un an nefast pentru județul Hunedoara. Averea statului român a fost atunci jefuită printr-o formă mascată printr-o aparență de legalitate. Prin fapte controversate acoperite de acte contestabile de orice stat autonom, două procente din suprafața județului au trecut suspect de ușor și rapid din proprietatea statului în proprietate moștenitoarelor Kendeffy – Maria Kendeffy și Elisabeth Pongracz.
Retrocedarea unor terenuri și păduri din zona Retezat, dar și din Petrila, cu suportul autorităților hunedorene are aerul unui scenariu gândit prost care a reușit rescrierea istoriei și a aruncat în derizoriu toate argumentele istorice și juridice cu privire la situația optantului Lajos Kendeffy.
Autoritățile județene hunedorene de la acea dată, cu acordul dat prin semnătură de prefectul și subprefectul din acea perioadă, au ignorat cu desăvârșire fix o realitate istorică. După Primul Război Mondial, Lajos Kendeffy a renunțat la cetățenia română și a fugit în Ungaria. Declarat absenteist, la acel moment, acesta a fost despăgubit de către autoritățile române pentru exproprierile din zona Râu de Mori, Federi ii Petrila cu suma de 856.211,50 coroane aur, ca titlu de reparație pentru prejudiciul suferit.
În ciuda evidențelor istorice, și pentru că statul român este recunoscut drept cel mai prost administrator, autoritățile hunedorene îl mai despăgubesc o dată în anul 2006. Astfel, pădurile din Retezat și Petrila au luat calea drujbelor. Mai mult, pentru ca totul să se piardă în neant, suprafețele retrocedate au devenit capital social pentru două firme înființate de Maria Kendeffy si Elisabeth Pongracz- SC Rotunda SRL si SC Belforest SRL.
Interesele din acest caz s-au intersectat rapid. Și așa încet-încet devin observabile punctele comune dintre Masivul Retezat cu Valea Uzului.Pentru moment, ne aplecăm asupra unui personaj-cheie care este întâlnit peste tot și pe care statul român l-a girat și promovat în instituții cu putere decizională de unde a putut juca fix așa cum trebuia.
Rakossy Botond Jozsef este fostul director adjunct al Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliar, fiind un recunoscut expert topograf angajat, ce să vezi, chiar de familia Kendeffy pentru a măsura și a și susține în instanță, sub jurământ, situația terenurilor din Retezat .Pe lângă funcțiile ocupate la nivel național, Rakossy Botond Jozsef se face remarcat până în Ungaria, distinsul specialist fiind “premiant” al Camerei Inginerilor din țara lui Kendeffy. De ce să fie premiat de statul maghiar? Ei bine, fix pentru activitățile sale publice și profesionale în interesul maghiarilor din Transilvania. Ajutat de firul prieteniei lui cu forurile inginerești maghiare, Rakossy Botond Jozsef a participat la o întâlnire la Tușnad alături de Nemeth Szilard, secretar de stat in Ministerul Apărării din Ungaria și de Vilmos Kovacs, comandantul Muzeului de Istorie Militară a Ungariei, unde s-a discutat din nou, despre granițe și suflete de eroi.
Dacă “simțul datoriei, dragostea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice”, așa cum spunea regele Mihai I al României, atunci Rakossy Botond Jozsef este un exemplu-școală, demn de a fi prezentat funcționarilor din România și, de ce nu? și din Ungaria.
Revenind la județul Hunedoara, trebuie să reiterăm că fostul prefect de Hunedoara, Aurel Calistru Serafinceanu, a declarat pentru Gazeta de dimineață (vezi AICI articolul menționat) că un avocat a încercat să-l mituiască pentru a semna retrocedarea Kendeffy. Deși s-au scurs doi ani de la acel moment, autoritățile române nu s-au autosesizat pe acest caz. În peisajul acesta nebun geo-politic, alergând prinre bombe și viruși pandemici, nu pare ciudat pentru nimeni că o porțiune din Ardeal și nu una oarecare, ci una din zona de graniță a fostului imperiu austro-ungar a ajuns în posesia unor doamne venerabile care nu sunt ceea ce par din punct de vedere succesoral.
Și atunci să credem că frâna din procesul aflat pe rol este o ”neglijență nevinovată în serviciu”?
Cazul Kendeffy devine astfel un manual rotund prin care statul român își arată neputința și vulnerabilitățile în fața prezentului și istoriei. Acesta este una dintre filele care poate trasa și viitorul.