Puțini știu că migrația forței de muncă dinspre România spre Italia nu a fost doar în direcția pe care noi o știm azi. Au fost momente în care lucrurile au stat invers și mărturie ale acelor momente stau localitățile din România populate de cei care veneau aici să se căpătuiască. Unii au făcut bani și s-au întors acasă, altii, în schimb, au rămas aici și și-au făcut un rost. Din păcate doar pentru o generație sau două…
În inima Olteniei, la nici 15 kilometri de Craiova, este o localitate fantomă al cărei nume atrage atenţia – Italieni. Acest sat a fost întemeiat de trei familii de meșteri zidari italieni sosiți pe aceste meleaguri imediat după înscăunarea lui Carol I ca Rege al României. O aşezare ridicată de meşterii care au construit două monumente arhitectonice în Craiova şi care, paradoxal, a căzut pradă furiei urbanistice a regimului comunist. În anii 80, satul a fost ras, iar poveştile sale dispar odată cu cei care le păstrează în suflet.
Povestea stabilirii italienilor în inima Olteniei pare despinsă dintr-un film. La începutul secolului trecut, primarul Craiovei de atunci, Nicolae Romanescu, mare iubitor de frumos, a adus o firmă din Italia să construiască Palatul Administrativ al oraşului. De altfel muncitori italieni specializați în prelucrarea pietrei și construcții au mai venit și în alte zone, invitați și atrași de diverși boieri care doreau să își ridice edificii pe măsura averilor pe care le dețineau. Motivul era lipsa forței de muncă calificată în vechiul regat.
Italienilor le-au plăcut oamenii locurilor, poate şi datorită spiritului ceva mai meridional al oltenilor, aşa că o parte dintre ei nu s-au mai întors în ţara natală. În plus Romanescu le-a cumparat teren unde au putut presta munci agricole.
Cu timpul, italienii şi-au mai adus din rude şi aşa s-a format o colectivitate, în satul azi dispărut, de circa 200 de oameni. În Italieni erau apoximativ 50 de case cu oameni gospodari, descendenți ai italienilor veniți, dar și ai localinicilor din zonă.
În anii ’80, campania furibundă a regimului comunist de a distruge satele şi stilul de viaţă rural s-a abătut şi asupra italienilor din Oltenia. Localitatea a fost distrusă, pentru a face loc exploatărilor agricole, iar localnicii forţaţi să se mute. Câţiva au încercat să rămână pe loc, dar n-au reuşit. La începutul anilor ’80, în sat erau peste 150 de familii. Decizia de strămutare a localităţii i-a determinat pe mulţi să părăsească definitiv România.
Încet-încet, urmele comunităţii italiene din Dolj dispar. Acum mai trăiesc în zonă 60 de persoane, majoritatea în vârstă.