Colegii de la Digi 24 au realizat o foarte interesantă investigaţie despre starea patrimoniului cultural, subiect care ne interesează adesea sşi pe noi, tocmai pentru că reprezintă urme ale istoriei noastre. Pentru cine vrea să vadă materialul VIDEO invităm să meargă pe site-ul Digi24 şi să îl vadă acolo acesând linkul aici.
România este singura ţară europeană care „concurează” cu Afganistan şi Irak la capitolul furt de patrimoniul cultural. Autorităţile neglijează un adevăr evident: odată ieşite din ţară, obiectele de tezaur sunt aproape imposibil de recuperat. De ce este ţara noastră un rai pentru hoţii de patrimoniu, cine şi mai ales pentru cine fură?
Tablouri, icoane, bijuterii, monede dacice sau incunabule sunt bunuri extrem de valoroase care ajung în colecţii particulare sau în muzee din străinătate fără ca noi să bănuim. Iar o dată ajunse acolo este aproape imposibil să le recuperăm.
„Era o colaborare între piaţă şi câteva persoane care lucrau în muzeu, care au ajutat, au şters urmele, inventarele rămânând intacte”, spune Paul Soos, directorul Muzeului de Artă din Târgu Mureș.
Cazul bisericii din lemn de la Urisiu de Jos
Simion Grama este om de încredere la biserică de la Urisiu de Mureș. Are 70 de ani şi a văzut multe în viaţa lui, dar nu s-a gândit vreodată că hoţii vor prăda chiar Casa Domnului.
„Sâmbătă dimineaţă am tras clopotele după mort. Eu, la 5, de obicei trag clopotele. Atunci n-am fost aici. Am venit pe la 8, când am venit să trag de prânz am venit aici şi am văzut că ceva nu e în regulă. N-am mai mers la clopote”, povestește localnicul.
8 august 2011 – biserica de lemn din Urisiu de Jos. Hoţii au tăiat curentul, au rupt gratiile şi lacătul şi au pătruns în lăcaş. Au furat lucrări de patrimoniu care datează din anul 1553, opere care pe piaţa neagră din străinătate valorează 100.000 de euro.
Două săptămâni mai târziu şi biserica din satul vecin a fost prădată. Poliţia a intrat pe fir, iar cazul i-a fost repartizat Margaretei Arsenescu, comisar IGP, expert în patrimoniu şi arheolog de formaţie.
„A fost foarte ciudat momentul în care au apărut primele furturi. Primele furturi au fost raportate la Vâlcea, două biserici aflate una în preajmă celeilalte, aproape aceeaşi localitate au fost golite de icoane pe lemn”, spune Margareta Arsenescu.
În doar două luni, o bandă de hoţi a spart opt biserici de lemn, monumente de patrimoniu, din trei judeţe: Vâlcea, Hunedoara şi Mureș. Au furat aproape 120 de icoane. Cele mai multe lucrări au fost sustrase din bisericile din Vâlcea. Paguba totală se ridică la peste un milion de euro.
Preoţii au găsit vinovatul: internetul. Cu câţiva ani înainte un amplu proiect de voluntariat a inventariat şi a promovat mai multe biserici de lemn din România, cu scopul de a le proteja. Cercetările Poliției au arătat că hoţii s-au folosit de aceste fotografii şi descrieri pentru a identifica cele mai valoroase lucrări. Culmea este că exact aceleaşi fotografii au fost singurele pe care le-au putut folosi şi poliţiştii.
Cu toate că legea patrimoniului obligă administratorii să aibă grilaj, sistem de alarmă sau camere de supraveghere, puţini respectă această normă.
„Am obosit să aud: sunt apărate de Cel de Sus. Cel de Sus nu ne apără întotdeauna. Vin, fac reclamaţie, nici nu ştiu ce s-a furat, nici ei nu ştiu, inventarele nu sunt puse la punct. Ei sunt nişte administratori şi sunt administratori ai unui patrimoniu care nu le aparţine, ele sunt ale comunităţii, iar ei au nişte îndatoriri, ca nişte administratori de firmă”, susține Margareta Arsenescu, comisar IGP.
Ce măsuri de precauție se pot lua?
Opt biserici, toate monumente istorice au fost golite deja. Niciuna dintre ele nu a avut un sistem de alarmă modern sau grilaj. Ce se poate face că restul bisericilor de lemn să nu aibă aceeaşi soartă?
„Se poate face foarte puţin pentru că ele sunt monumente în general, monumente istorice şi sunt sub directul patronaj al Ministerului Culturii, dar bugetul de artă nu asigură suficiente fonduri ca noi să restaurăm toate aceste biserici. Biserica vrea să îşi constuiască biserici noi în loc să se ocupe de bisericile frumoase şi de suflet şi calde pe care le avem. Avem mii de biserici ale nimănui”, afirmă Dana Postolache, expert în artă.
O parte din prejudiciu, recuperat
În 2012, adică la un an de la cel mai mare furt din biserici, 85 din cele 120 de icoane au fost recuperate. Primul indiciu a pornit din târgul de la Negreni, de lângă Oradea. Acolo au fost vândute cele mai multe dintre obiectele de cult date în urmărire internaţională.
Furtul s-a produs la comanda unor afacerişti din târgul de la Negreni. După ce au scos valorile din biserici, rolul hoţilor s-a încheiat. Aici interveneau intermediarii, care ofereau la tarabă icoane de sute de mii de euro la prețuri de nimic. Doi colecţionari din Ungaria şi din Germania au cumpărat de la Negreni 12 lucrări. Ulterior aveau să afle că sunt urmărite internaţional.
„Aceşti colecționari au ştiut să consulte paginile de web ale Interpolului şi ale Poliției Române unde se pot face şi conturi personale, în plus au cunoștințe în rândul colecţionarilor din România, care i-au contactat şi i-au informat: atenţie, s-au furat multe icoane din România, ai cumpărat ceva de la Negreni? Oamenii s-au sesizat şi în secunda doi s-au prezentat la organele de poliție şi au predat de bună voie icoanele”, spune comisarul IGP.
Cumpărătorii finali au rămas cu paguba, dar au scăpat de urmările penale. Iar legea este îngăduitoare cu toţi cumpărătorii de bună-credinţă, care îşi asumă pagubă şi redau patrimoniului naţional lucrările. Asta nu îi face însă mai puţin vinovaţi.
Icoanele recuperate se află acum în custodia direcţiilor de cultură judeţene pentru clasarea lor în patrimoniu cultural naţional, restaurare şi conservare. Între timp, preotul Alexandru Popa din Urisiu a pus alarmă la biserica nouă din sat unde ține şi acum câteva icoane de patrimoniu.
Un angajat al muzeului din Budapesta recunoaște un tablou furat nereclamat în țară
O galerie din Budapesta comandă expertizarea unui tablou semnat Mattis-Teutsch, pictor român, născut la Braşov, faimos în vestul Europei. Întâmplător, un angajat al muzeului din capitala Ungariei recunoaşte tabloul ca fiind din inventarul Muzeului de Artă din Târgu Mureș. Informaţia era cu atât mai importantă cu cât niciun furt nu fusese reclamat la muzeul mureşean, iar tabloul era chiar cel original.
„Am văzut lucrările, în mod cert erau contrafaceri rudimentare ce era acolo şi s-a mers pe substituţie. S-au extras originalele şi ca să fie la număr s-au substituit cu falsuri rudimentare”, explică Pavel Șușară.
Maniera de lucru este simplă. Lucrările unor pictori celebri şi bine cotaţi pe piaţă internaţională, Amann, Tonitza, Petrașcu sau Mattis Teutsch, au fost înlocuite în depozit cu lucrări false.
Cine a făcut falsul, cine a înlocuit lucrările, sunt răspunsuri pe care anchetatorii şi reprezentanţii muzeului nu sunt dispuşi să le furnizeze încă. Infracţiunea de fals este deja clasată pentru că se presupune că fapta a fost făcută în anii 90. Rămâne de incriminat doar furtul. 13 lucrări ale unor pictori cu o cotă de peste 40.000 de euro pe piaţă noastră sunt de negăsit. În locul lor muzeul păstrează nişte falsuri.
Problema inventarelor din instituțiile românești
Cele mai multe instituţii de la noi care păstrează obiecte de patrimoniu nu au inventare la zi, în ciuda faptului că legea patrimoniului, din anul 2000 le obliga să le realizeze. Aşa se face că nimeni nu ştie cu exactitate care este situaţia reală a patrimoniului de tablouri, carte veche, sau etnografie.
Cele mai recente inventare sunt cele din anii 70-80, când era în vigoare o altă lege a patrimoniului, cea din 1974, care impunea reguli draconice privind inventarele, gestiunea sau scoaterea din ţară a unui bun de patrimoniu. În primii ani după revoluţie legea a fost înlocuită cu un regulament.
„O mare problemă a colecţiilor din România erau anii 80-90, mai ales anii 90, când s-a desfiinţat legea patrimoniului. Era perioada de aur a traficului de obiecte de artă în ţară şi în afara graniţelor şi atunci s-au scos din ţară, din păcate au dispărut mai multe obiecte valoroase”, consideră Paul Soos.
Ancheta de la Târgu Mureș nu este încă încheiată, deşi a fost începută în urmă cu mai mult de opt ani. În 2012, colecţionarul din Târgu Mureș a chemat un expert să îl evalueze. Îl cumpărase ca pe un Petrașcu autentic, dar i se părea a fi un fals. Ce avea să afle era şocant: tabloul era autentic şi aparţinea muzeului din Târgu Mureș, după cum arăta numărul de inventar de pe spate. Omul care i-l vânduse, fost angajat al muzeului, este acum cercetat pentru furt calificat.
Cazul substituirilor de la Târgu Mureș atinge o problemă gravă a pieţei de artă din România: falsul
„Pătrunderea falsului în muzeu nu este inocenţă. Să vinzi un nimic la preţ de element identitar creează diferenţe enorme între realitate şi banii care se plătesc pentru obiectul respectiv. Un Petrașcu fals nu valorează nimic, iar el este cumpărat ca un Petrașcu bun, 40-70.000 de euro. Diferenţa dintre nimic şi 70.000 de euro este de 70000 de euro, iar acea diferenţă intră în buzunarul cuiva, iar diferența se distribuie în mai multe buzunare”, explică Pavel Șușară.
Explozia falsurilor
Pavel Şuşară este colecţionar şi expert evaluator. La fel, Dana Postolache, profesor la Facultatea de Arte din București. Amândoi denunţă o explozie a fenomenului falsurilor la noi.
„Ce s-a întâmplat la Târgu Mureș este vârful aisbergului, dar după 1990 în mod cert a fost un fenomen. Eu aş fi foarte curios ce s-ar constata la un inventar sever şi la o expertiză neanunțată de nici un factor exterior la Muzeul colecţiilor din Bucuresti”, spune Pavel Șușară.
De cealaltă parte, Poliţia da vină pe experţii care nu doresc să se implice.
„Când spui fals sau adevărat îşi asumă o răspundere juridică. Uneori am senzaţia că experţii au aşa o uşurinţă în a-şi pune ștampila pe o hârtie în care atestă că e fals sau adevărat un tablou încât e mai rău decât frizerul din colţ, nu vreau să spun medici. Uneori, cu foarte multă ușurintă contra cost, alteori, când e vorba de răspundere juridică ori evită să meargă în instanţă, să fie pus pe drumuri, ori evită un oprobiu profesional. Pe un fals, după o pictură maghiară nimeni nu şi-a asumat răspunderea în România, nimeni nu şi-a pus semnătura. Toţi au spus: este fals, dar nu vă dăm hârtie”, susține Margareta Arsenescu, comisar IGP.
„Nu poţi pretinde fiecărui actor al pieţei de artă să fie şi paznicul explicit, justiţiarul pieţei de artă”, crede Pavel Șușară.
Geometria lui Descartes, cumpărată în 1800, dispărută fără urmă
În 1800, contele Teleki construia la Târgu Mureș prima bibliotecă publică din estul Europei și cumpăra sute de mii de volume, scrise în 22 de limbi. Între ele, Geometria lui Descartes, publicată în 1649, sau Sistemul Cosmic al lui Galileo Galilei, din 1641.
În anii 90, aceste volume împreună cu alte 500 aveau să dispară fără urmă. Cărţile pentru care colecţionari din toată lumea ar plăti sume mari de bani s-au evaporat.
De abia după al doilea inventar a fost sesizată Poliţia, iar cazul se află şi acum în cercetare. Un singur lucru se ştie cu certitudine: nici un jaf nu a fost raportat la această bibliotecă, deci furtul a fost comis din pix, iar lipsurile cad în seama gestionarilor. În lipsa mai multor dovezi incriminatorii, nimeni nu poate găsi vinovatul.
Acum, fiecare gestionar răspunde cu funcţia de fondul pe care-l administrează. Zilnic, se schimbă sigiliul iar cheile masive, greu de replicat, sunt în grija unui singur om.
În urmă cu aproape 10 ani copia Rugăciunii de la Buzău a dispărut fără urmă. Şi în acest caz, ancheta Poliției se află în derulare.
Soclul sculptat de Brâncuși, special pentru statuia ce avea să îl facă celebru, este în continuare gol.
„Rugăciunea a fost furată prima dată în 1994, găsită după o anumită perioadă în Bistriţa, alţii zic Bihor. Timp de un an şi ceva a stat la muzeul judeţean. După aceea s-a reamplasat pe soclu şi, a doua oară, în scopuri care nouă nu se sunt clare deocamdată a dispărut. S-a furat în 2005 şi până acum, din cercetările efectuate nu s-a reuşit să se dea de urma ei”, declară Ion Stânuţă, de la Direcţia de cultură Buzău.
Originalul Rugăciunii a ajuns, în anii 70, la Muzeul de Artă din București. În locul ei a fost instalată o copie autentificată de Brâncuși şi turnată la Paris tot în bronz.
Rugăciunea a fost lucrarea care l-a consacrat pe Brâncuși. A finalizat-o în patru ani, după mai multe încercări şi instalat-o personal în cimitirul Dumbrava din Buzău. A sculptat soclurile şi le-a semnat. În 2005, copia renumitei lucrări a dispărut fără urmă.
Originalul „Coborârea lui Isus de pe cruce”, expus în Gherla
Piaţă oficială de artă din România este nestructurată şi săracă în oferte. Nici un nume mare nu a fost încă tranzacţionat la noi. Picasso, Dali sau Pollock nu există într-o colecţie din România. Există însă un Rubens, expus într-o biserică armeano-catolică din oraşul care se numea odinioară Armenopolis: Gerla.
În România se cunosc trei Rubens, fiecare expus în muzeele din Sibiu, Bucuresti şi Iași. Mai puţin cunoscuta, „Coborârea lui Isus de pe cruce” are o istorie încercată. Legenda spune că armenii bogaţi, care dădeau împrumuturi împăratului Austro-Ungariei, l-au primit cadou din partea acestuia, la o cină restrânsă, la Viena.
Dincolo de speculaţiile legendei, asupra picturii din Gherla planează suspiciunea de fals sau copie. Cu toate astea, analiza câtorva experţi de la muzeele din Gherla şi Cluj a arătat că este o variantă a temei foarte îndrăgite a lui Rubens.
Aşa stând lucrurile, mândrii armeni din Gherla expun în catedrala lor un tablou cu o valoare ce depasesete de departe 300.000 de euro.
Aurul dacic – infractori trimiși în judecată, problema este încă nerezolvată
În septembrie 2005, „Grasu”, „Păduchele”, „Cap de porc” şi „Pionu” au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni asociate furtului de patrimoniu. Mai simplu spus, sunt vinovaţi pentru găsirea şi scoaterea din ţară a celei mai mari cantităţi de aur dacic de la noi: brăţările dacice, bijuterii, monede.
Reţeaua a fost identificată, infractorii trimişi în judecată însă problema nu a fost încă rezolvată. Un singur acuzat a executat o pedeapsă în acest caz, iar cea mai mare parte a tezaurului scos din ţară nu s-a mai întors.
Marius Ciută este arheolog şi de câţiva ani a fost cooptat în echipa de experţi în patrimoniu ai Poliției Române. El este răspunzător pentru aducerea în ţară a celui mai valoros colan din tezaurul dacic, o bijuterie în valoare de 100.000 de euro recuperată de la un anticar din Germania.
„Întâmplarea face ca o dischetă conţinând fotografii cu această piesă a ajuns şi la organele judiciare. La momentul respectiv se ştia doar imaginea acestei piese. Ulterior, cu ocazia unei conferinţe de la la Alba Iulia, când piesa a fost afişată ca fiind căutată de Poliție am primit ajutor din partea unui expert din Germania care mai văzuse această fotografie”, afirmă Marius Ciută, comisar IPJ Alba.
Expertul din Germania se numeşte Barbara Deppert. Fără ajutorul ei, statul roman nu ar fi recuperat niciodată acel colan. Deppert a văzut piesa expusă la anticariatul unui celebru negustor de artă din Frankfurt pe Main, Zlatko Pleşa şi l-a convins să o doneze României.
Valoarea piesei, insistă experţii, este cu atât mai mare cu cât, istoric vorbind, nu au fost identificate surse de aur în vechea Dacie. Este motivul pentru care numeroşi experţi au contestat autenticitatea brăţărilor dacice. Analizele de laborator au demonstrat însă că aurul provenea din munţii Orăștiei. Descoperirea avea să revoluţioneze astfel tot ce se ştia despre lumea dacică până atunci şi avea să demonstreze existenţa celui mai bogat tezaur de la noi.
Monede care provin din zona cetăţilor dacice se licitează şi acum pe site-urile de specialitate din Europa. Preţul kosonilor ajunge până la 700 de euro. Şi chiar dacă este dovedit că obiectele aparţin tezaurului românesc, procedura de returnare rămâne încontinuare complicată.
Convenţia UNIDROIT, un acord european care reglează modalităţile de returnare a obiectelor de patrimoniu, se dovedeşte adesea neputincioasă. Tot ce avem mai preţios a dispărut sau poate să dispară. În fața hoţilor profesionişti, un slab sistem de protecţie a valorilor, nu poate să facă nimic.