În urmă cu un deceniu, era supranumită „Elveția Olteniei”. Astăzi, Rânca pare desprinsă dintr-un tablou al abandonului, o relicvă tristă a speranțelor turistice postdecembriste. Stațiunea de pe Transalpina, cândva simbol al vacanțelor montane autohtone, e pe cale să devină o ruină cu aer de muzeu natural, unde singurii vizitatori mai sunt motocicliștii grăbiți și fantomele infrastructurii nefinalizate.

Ceea ce odinioară atrăgea mii de turiști anual – altitudinea, aerul tare, pârtiile și peisajele montane – pare astăzi un vis îndepărtat. Cu 564 de structuri de cazare, majoritatea închise în plin sezon, Rânca trăiește o dramă tăcută. În locul forfotei estivale și aglomerației de weekend, stațiunea numără 250 de motocicliști și doar 50 de autoturisme într-un weekend întreg – un declin aproape simbolic, măsurabil în roți, nu în nopți de cazare.

Declinul unei stațiuni ridicate pe entuziasm local

În anii 2000, Rânca devenea, aproape spontan, un pol de dezvoltare turistică al județului Gorj. Pensiuni au apărut în ritm accelerat, încurajate de o infrastructură rutieră promițătoare și de mitul unei noi stațiuni de top. Transalpina, „Drumul Regelui”, era cartea de vizită. Apoi, dezvoltarea s-a blocat în hățișurile administrației: două primării, niciuna cu o strategie clară. Aleea spre biserică a rămas o potecă noroioasă, iar aleile asfaltate sunt excepția, nu regula.

Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca și proprietar al Complexului Panoramic, sintetizează criza: „Este pentru prima dată în 21 de ani când am fost nevoit să închid.” Nu e doar o problemă economică. Este un eșec sistemic – al administrației, al viziunii turistice și al voinței politice.

Un copil cu două moașe moare nenaștut

Rânca suferă de o boală cronică a stațiunilor românești: administrarea divizată. Subordonată simultan primăriilor Novaci și Baia de Fier, dezvoltarea s-a transformat într-un joc de ping-pong politic. Un copil cu două moașe – așa cum îl descrie metaforic Pănescu – rămâne „nemoșit”, cu proiecte blocate, fonduri insuficiente și responsabilități pasate de la o instituție la alta.

Criza economică și dezinteresul general

Chiar dacă tarifele de cazare pornesc de la 120 de lei pentru o cameră dublă, turiștii ocolesc zona. Lipsa promovării, starea drumurilor și proasta administrare fac din Rânca o alegere tot mai puțin atractivă. Sărbătorile Pascale au trecut în tăcere, iar vacanțele de vară nu par să aducă speranțe. În lipsa unui plan coerent, fiecare zi fără turiști se traduce în pierderi și falimente.

O radiografie tristă a turismului montan românesc

Rânca nu e un caz izolat. Este doar exemplul cel mai recent al felului în care potențialul turistic al României este risipit. Într-o țară cu munți spectaculoși, păduri seculare și drumuri alpine unice în Europa, turismul continuă să fie tratat ca o anexă administrativă, nu ca motor economic.

Acolo unde altădată se ridicau pensiuni, astăzi zac lacăte și obloane trase. Acolo unde în trecut se schia în sunet de clopoței și muzică populară, acum domnește liniștea unei stațiuni-fantomă. Rânca este un avertisment. Dacă nu intervenim acum, va deveni doar o amintire cu peisaj de calendar.