Vă invităm să pășiți de-a lungul unor rute comerciale străvechi – culturi antice, piețe exotice și peisaje montane sau deșertice impunătoare.

Agitația marilor orașe contrastează cu liniștea și nemișcarea deșertului. Oprindu-vă în orașele situate de-a lungul traseului, veți auzi chemarea la rugăciune a muezinului, care răsună pe străzile înguste și labirintice, înălțându-se peste glasurile negustorilor care se tocmesc în souk (piață).

Mulțimile pline de viață se risipesc în arșița de la miezul zilei: cafenelele se umplu, iar aroma mirodeniilor sufocă aerul. Călătoria începe la Ceuta, un oraș nord-african care, oficial, aparține Spaniei – la 19 km de strîmtoarea Gibraltar – și se termină la Noukchott, Mauritania. În zona centrală a Marocului, orașul Marrakech se ridică la poalele munților Atlas, iar clădirile sale din chirpici ocru ne ajută să ne simțim în Africa, spre deosebire de nordul care ne amintește mai mult de Mediterana.

Kasbah-urile, fortărețe-palat berbere cu ziduri înalte, devin una cu peisajul. Apoi, aspectul terenului se schimbă – se face tranziția de la trecătorile aflate la altitudine, spre Sahara Occidentală. Călătoria este mai puțin plăcută, întrucât încep să-și pună amprenta starea drumurilor, tensiunile politice și furtunile de nisip. Cerul nesfârșit domină peisajul și, pe măsură ce drumul urmează linia coastei, deșertul pare să se dizolve în Atlantic.

Fes el-Bali (Vechiul Fès)

Când ne apropiem de Mauritania, cântecele populare chabi ale marocanilor lasă locul cafenelelor de la marginea șoselei, unde se revarsă melodii cântate la tinidit (lăută), iar portul tradițional este mai plin de culoare.

Cea mai bună perioada este din septembrie până în martie. Acestea sunt lunile mai răcoroase în Maroc, deși în Mauritania canicula este constantă. Lungimea drumului este 2969 km. Nu vă grăbiți – rezervați-vă cel puțin patru săptămâni.

De știut

Asigurați-vă că aveți vizele necesare – de obicei, le puteți primi pe drum, dar v-ar fi mai ușor dacă le-ați avea înainte de plecare. Verificați condițiile de călătorie, incluzând posibilele tulburări politice (mai ales în Sahara Occidentală). Cereți sfaturi și pregătiți-vă atent, dacă doriți să conduceți singuri mașina. Luați spray-uri împotriva muștei țețe. Dacă veți călători cu autobuzul, nu uitați că orarele nu prea există – autobuzele pleacă în cursă doar dacă sunt pline.

valea Dadèè

valea Dadèè

ATRACȚII

În Maroc, orașul medieval din Fès – Fes el-Bali (Vechiul Fès) – este un labirint de alei și de piețe acoperite. Încercați să găsiți piața de henna.

Drumuri cu serpetine traversează munții Atlas din sudul Marocului, ducând spre defileul Todra, cel mai înalt din țară, și valea Dadèè, „valea celor o mie de kasbah”.

Kasbah-urile statului fortificat Ait Benhaddou se ridică din peisajul deșertic al sudului Marocului. Vizitați moscheea Hassan II.

În Mauritania, un ocol vă poate duce până la orașul antic Chinguetti, al șaptelea oraș sfânt al Islamului, la răspântia rutelor comerciale transsahariene.