La 22 februarie 2023, s-au împlinit 778 de ani de la prima atestare a orașului Sebeș, localitatea fiind menționată într-un document papal datând din anul 1245, cu numele Malembach, la câțiva ani după invazia mongolă din 1241.
Cu toate că atestarea datează de la jumătatea secolului al XIII-lea, așezarea exista din veacul anterior, tradiția orală locală indicând anul 1150, ca dată a fondării sale, scrie Muzeul Municipal “Ioan Raica” Sebeș, pe pagina de Facebook a instituției.
La fel ca și alte așezări fondate în secolul al XII-lea de coloniști sași, aduși în zonă de către regii maghiari pentru a apăra granița de sud a Transilvaniei, dar și pentru a contribui la dezvoltarea generală a regatului, Sebeșul a avut o evoluție spectaculoasă, fiind avantajat de situarea sa la intersecția a două rute comerciale importante care tranzitau regiunea.
Deși se acceptă ca dată de fondare a localității a doua jumătate a secolului al XII-lea, colonizările în hotarul acesteia au continuat până în veacul următor, suprafața locuită extinzându-se în mai multe etape. Treptat, a fost parcelat întregul teren al localității, iar în centrul acesteia, încă din primii ani ai secolului al XIII-lea a început construcția bisericii parohiale, într-un cimitir preexistent.
Biserica parohială a Sebeșului, cu hramul Sf. Maria, a fost o bazilică romanică de mari dimensiuni pentru acea vreme (peste 700 mp), semn că localitatea avea o populație însemnată numeric. Aceasta a fost construită în două mari etape, înainte și după invazia mongolă din 1241, în cea dea doua finalizându-se lucrările, sub influența stilului gotic timpuriu, care începea să pătrundă în Transilvania. Tot în cea de-a doua fază, care s-a încheiat în jurul anului 1270, biserica a fost fortificată, fiind înconjurată de un zid de incintă ce urmărea un traseu oval.
Astfel, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea, Sebeșul începea să capete trăsăturile unui oraș, având o structură închegată, cu două piețe, una mică și una mare, care s-au constituit în proximitatea bisericii. Localitatea era dominată de biserica parohială, care în urma invaziei tătare a fost fortificată, din vecinătatea ei plecând spre periferie două străzi principale, relativ drepte și late, de-a lungul cărora erau aliniate casele de locuit, mici și de plan dreptunghiular, construite din lemn și paiantă.
Localitatea se afla în plină dezvoltare, în contextul în care întreaga zonă traversa o perioadă de pace și relativă prosperitate, situație care va favoriza, în primele decenii ale veacului următor, transformarea acesteia în oraș, realitate certificată în anul 1341, când Sebeșul a fost menționat în documente ca având acest statut, cu numele „civitas Sebus”.