O frumoasă casă de circa 100 de ani din centrul Bucureștiului, de pe Calea Șerban Vodă, a fost mutilată de lucrările de refacere a fațadei. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Capitalei lucările au fost făcute fără autorizație de construire, deși zona este protejată, și au fost sesizate organele de urmărire penală.

”Primăria Municipiului București prin Direcția de Urbanism nu a emis nici o Autorizație de construire la imobilul/imobilele sus-menționate. Imobilul din str. Șerban Vodă, nr. 18-20, sector 4, este amplasat în perimetrul Zonei Construite Protejate nr. 87, -„Principatele Unite”, în conformitate cu Planul Urbanistic Zonal – Zone Construite Protejate, aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 279/2000. În urma verificărilor efectuate de către reprezentanții Direcției Control din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București la imobilul din Calea Șerban Vodă nr. 18-20, sector 4, s-a constatat că au fost executate lucrări de construire, la fațadele principale ale clădirii, fără autorizație de construire”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei.

Reprezentanții instituției spun că fapta constituie infracțiune, au sesizat organele de urmărire penală și s-a cerut aducerea imobilului la starea inițială.

”În conformitate cu prevederile art. 24, lit. a din Legea nr.50/1991 – republicată, cu modificările și completările ulterioare, executarea fără autorizație de construire sau de desființare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia de lucrări la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate, constituie infracțiune, această faptă fiind sancționată cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. În consecință, au fost sesizate organele de urmărirea penală – respectiv Parchetul de pe Lângă Judecătoria Sectorului 4, solicitându-se verificarea acestui caz și dispunerea măsurilor legale ce se impun împotriva persoanei/persoanelor ce se fac vinovate precum și aducerea imobilului la starea inițială”, se mai artă în răspuns.
Zona protejată are grad ridicat de protecție: se protejează valorile arhitectural – urbanistice, istorice și de mediu natural care au o pondere ridicată: trama stradală și caracterul. ”Sunt permise intervenții care conservă trama stradală și întăresc caracterul existent prin ameliorarea fondului construit și a valorii urbanistice.

Sursa: hotnews.ro