Mozaicul, considerat a fi printre „cele mai rare” și „cele mai complete” din Siria, datează din secolul al IV-lea d.Hr, au anunțat autoritățile siriene, miercuri, potrivit AFP, citează Agerpres.

Mozaicul, vechi de 1.600 de ani, a fost descoperit în oraşul Rastane, în provincia Homs (centru). Mozaicul înfățișează o „scenă rară”, în care „apar în mod clar detaliile şi numele regilor greci care au participat la războiul troian”, a declarat pentru AFP Hammam Saad, director de săpături şi studii arheologice în cadrul Direcţiei generale pentru antichităţi şi muzee.

„Nu mai avem un mozaic similar”, a declarat Saad, adăugând că lucrarea „nu este cea mai veche” din Siria, dar este „cea mai completă şi cea mai rară”. „Partea descoperită până acum are 20 de metri lungime şi şase metri lăţime”, a explicat el, subliniind că există şi alte părţi care nu au fost încă descoperite.

Acesta este cel de-al nouălea mozaic descoperit în acest sit. Siria abundă în comori arheologice. Unele situri au suferit distrugeri în timpul Războiului Civil, început în 2011. În oraşul Homs, biserica Oum al-Zinar a fost arsă, iar moscheea Khalid Ibn al-Walid a fost deteriorată, în timp ce din Rastane au fost furate mozaicuri.