Privită astăzi de pe drumul care urcă pieptiș spre Poiana Cetății, Cetatea Neamț pare un simbol rigid al rezistenței medievale moldovenești: piatră, tăcere și legendă. Puțini dintre cei care îi trec pragul bănuiesc însă că, dincolo de rolul ei militar, fortăreața a fost scena uneia dintre cele mai îndrăznețe afaceri clandestine din Moldova secolului al XVII-lea: falsificarea de monedă la scară largă.

Construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, în vremea lui Petru I Mușat, cetatea a cunoscut numeroase transformări. Dar unul dintre episoadele cele mai surprinzătoare nu a fost consemnat în cronici, ci a ieșit la lumină abia în urma săpăturilor arheologice din prima jumătate a secolului XX. Într-o încăpere situată sub paraclisul Sfântului Nicolae, cercetătorii au descoperit urme clare ale unei activități neobișnuite: monede, fragmente metalice și, mai ales, matrițe.

Acea încăpere, cunoscută astăzi sub numele de „Monetărie”, nu era un depozit oficial și nici un atelier domnesc autorizat. Era, în realitate, un spațiu conspirativ, unde se băteau monede false în anii domniei lui Eustatie Dabija (1661–1665). Și nu orice monede, ci imitații după șilingi polonezi, suedezi și prusaci – valute intens circulate în acea epocă.

Descoperirea a schimbat fundamental percepția asupra economiei Moldovei medievale târzii. Dovezile arheologice indică existența unui meșter extrem de priceput, capabil să lucreze cu mai multe tipuri de matrițe și să reproducă, fie și imperfect, simbolurile monetare ale Europei de Nord. Falsurile nu respectau standardele de greutate sau grosime, dar imitau forma și metalul suficient de bine încât să păcălească populația.

Într-o lume în care alfabetizarea era redusă, iar moneda măruntă circula rapid din mână în mână, diferențele fine dintre original și fals erau greu de sesizat. Oamenii recunoșteau valoarea prin uz și convenție, nu prin analiză. Exact această vulnerabilitate a fost exploatată.

Atelierul clandestin de la Cetatea Neamț nu era un caz izolat. Sursele istorice vorbesc despre un centru similar la Cetatea Sucevei, legat de activitatea unui personaj enigmatic: Titus Livius Borattini, un meșteșugar venit din Polonia, cunoscător al tehnicilor de batere a monedei. Fie că el însuși a ajuns și la Neamț, fie că un ucenic i-a continuat munca, cert este că rețeaua de falsificare funcționa sub protecție înaltă.

Rămâne întrebarea esențială: cât de implicat a fost domnitorul?

Unele dintre monedele descoperite poartă chiar efigia lui Eustatie Dabija, ceea ce sugerează, dacă nu o aprobare oficială, atunci cel puțin o tolerare convenabilă. Într-o perioadă marcată de presiuni fiscale și instabilitate politică, moneda falsă putea deveni un instrument financiar rapid.

Istoria monetară a cetății nu se oprește aici. La câteva decenii după domnia lui Dabija, cineva a ascuns în curtea exterioară un tezaur de argint. Descoperit abia în secolul XX, acesta vorbește despre vremuri tulburi, despre frică și speranța unei întoarceri care nu a mai avut loc niciodată.

Astfel, Cetatea Neamț nu este doar un bastion militar sau un obiectiv turistic. Este un loc unde zidurile au ascuns nu doar soldați și arme, ci și matrițe, alianțe tăcute și una dintre cele mai vechi povești de criminalitate economică din spațiul românesc. O cetate care, pentru câțiva ani, a bătut bani – la propriu – în afara legii.