În fiecare an, în ziua de 22 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Apei. Cu acest prilej, Muzeul Național al Banatului aduce în atenția publicului Astăzi ne amintim de Fântâna Pașei, locul cu cea mai bună apă din oraș.
Timișoara și-a avut începuturile pe o suprafață de teren mai înaltă decât malurile râului Timișul Mic – azi numit Bega. Pe lângă această sursă, populația folosea apă și din unele fântâni, existente în afara cetății. În memoria localnicilor a rămas „Fântâna Pașei” (pe actuala Cale a Torontalului), care dădea cea mai bună apă din oraș, scrie Muzeul Național al Banatului, pe pagina de Facebook a instituției.
La răsăritul „satului Mehala” se înălța un conac numit „Fântâna Pașei”, „Pascha Brunnen” sau „Präsidenten Garten”. Reședința de vară a pașalelor Timișoarei (1552-1716), înconjurată de fântâni răcoroase, castani seculari, tufe de trandafiri și alte minunății, a fost distrusă în 1716 și apoi refăcută în 1722.
În 1732-1740 a devenit lazaret pentru bolnavii de ciumă și mai apoi a trecut în proprietatea succesivă a episcopului ortodox al Timișoarei, a președintelui civil al Banatului, a primăriei orașului și a administrației financiare. Francesco Griselini (1774) îl descria ca un „palat delicios”, dar în 1775 devenise deja depozit pentru gogoșile viermilor de mătase și crâșmă.
Mai bine de 50 de ani aici și-a avut sediul și poligonul celei mai vechi asociații orășenești de tir de pe teritoriul României (începând cu 1798). În 1849 clădirea a fost arsă din nou de armata maghiară, a fost refăcută pe la 1859 când a redevenit birt, concurând cu un altul: Ciarda de pe Calea Miresei sau a Aradului (1764) și a fost distrusă între 1944-1953, timp în care a fost ocupată de armata sovietică.
Locul se numește și azi „fântâna pașei”. În curtea ce exista pe vremuri se afla o fântână, considerată a avea cea mai rece și mai bună apă din Timișoara. Vremea beilerbeilor a trecut, dar locul a rămas vestit. Au mai rămas doar pivnițele și, probabil, fântâna. O construcție nouă, privată, se ridică acum în acel loc, dar amintirile rămân. Și gustul apei reci de la cișmeaua din Mehala, notează Muzeul Național al Banatului.