Campania electorală pentru desemnarea președintelui a scos la iveală nu doar „armele” cu care eram obișnuiți, ci și o sumă de elemente noi. De exemplu copierea discursurilor extremiste din perioada interbelică și propuneri de legi care aduc aminte de regimul comunist și nu numai. Pe de altă parte mulți care s-au poziționat în tabăra adversă au reclamat legea 217 din 23/07/2015 respectiv OG 31 din 13/03/2002. Din păcate deși avem normative, pe care tabăra pro-occidentală le reclamă, înțelegerea lor presupune o educație constantă și echilibrată a fenomenelor petrecute din 1930 până în 1989. Din acest motiv în ciuda legislatiei, avem manifestări anuale la Tâncăbești sau opinii elogiative la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu sau alți lideri extremiști. Articolul de față încearcă un rezumat al acțiunilor criminale desfășurate între 1930-1989, cu cât se poate de multe imagini.

Istoria României moderne este presărată cu episoade întunecate în care represiunea, violența politică și teroarea au fost instrumente de stat sau de ideologie. De la crimele comise de Mișcarea Legionară și regimul autoritar al lui Carol al II-lea, la dictatura militară a lui Ion Antonescu și până la lunga domnie a comunismului, istoria recentă a țării noastre este marcată de sânge, persecuții și abuzuri sistematice împotriva propriilor cetățeni.

Masacrul de la Jilava

Mișcarea Legionară: terorism politic și asasinate

Fondată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, Mișcarea Legionară (sau Garda de Fier) a reprezentat o combinație de naționalism radical, misticism ortodox și fascism. Legionarii și-au justificat actele de violență prin ideologia unei „purificări morale” a societății românești. În practică, însă, aceștia au organizat o adevărată campanie de asasinate politice.

Printre cele mai cunoscute crime legionare se numără:

Asasinarea premierului Armand Călinescu
  • Asasinarea premierului I.G. Duca (1933), orchestrată de un „echipaj al morții” legionar, ca răspuns la interzicerea Gărzii de Fier.
  • Uciderile lui Armand Călinescu și ale mai multor colaboratori ai săi (1939), într-un atentat de o violență extremă, urmat de un val de represalii.
  • Masacrul de la Jilava a avut loc în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, la Închisoarea Militară Jilava, când un grup de legionari înarmați a ucis un număr de 64 deținuți politici, 5 dintre aceștia fiind foști demnitari ai fostului regim de dictatură regală, iar în pădurea Snagov şi Streajnic au fost asasinaţi cunoscutul economist Virgil Madgearu şi marele istoric Nicolae Iorga.
  • Pogromul de la București (21–23 ianuarie 1941) – în timpul rebeliunii legionare, au fost asasinați cu sălbăticie zeci de evrei. Victimele au fost mutilate și aruncate în abator sau împușcate în sinagogi incendiate. Printre victime s-au numărat și susținători ai regimului Antonescu.
Asasinarea lui Nicolae Iorga

Regimul lui Carol al II-lea: dictatură regală și eliminarea adversarilor

După instaurarea regimului autoritar în 1938, Carol al II-lea a suspendat Constituția și a dizolvat partidele politice, înlocuindu-le cu Frontul Renașterii Naționale, un partid unic loial regelui. Represiunea nu a întârziat să apară.

  • Sute de legionari au fost arestați și executați sumar, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu, ucis „într-o tentativă de evadare”, în noiembrie 1938. În realitate, a fost o execuție extrajudiciară ordonată de regim.
  • Au fost reprimate brutal greve și proteste muncitorești, iar cenzura și teroarea polițienească s-au intensificat.

Carol al II-lea a impus o formă de dictatură regală care a pregătit terenul pentru radicalizarea ulterioară a scenei politice și ascensiunea militarismului.

Regimul Antonescu: război, pogromuri și deportări

Mareșalul Ion Antonescu a condus România între 1940 și 1944, într-un parteneriat politic cu Germania nazistă. Crimele regimului său sunt direct legate de Holocaustul din România și de represiunea anti-comunistă și anti-minoritară.

Cadavre pe străzile din Iași în timpul pogromului. Fotografie via Wikimedia
  • Pogromul de la Iași (iunie 1941): unul dintre cele mai mari masacre ale evreilor în România. Peste 13.000 de evrei au fost uciși prin împușcare sau sufocați în „trenurile morții”.
  • Deportările în Transnistria: între 1941–1943, zeci de mii de evrei din Basarabia și Bucovina au fost deportați în condiții inumane, fără hrană sau adăpost. Estimările indică peste 100.000 de morți din cauza foametei, bolilor și execuțiilor.
  • Reprimarea populației rome: mii de romi au fost deportați în Transnistria, într-o acțiune care s-a soldat cu mii de morți.
  • Execuții sumare și arestări politice: regimul a eliminat fără proces numeroși opozanți, inclusiv foști legionari, democrați, comuniști sau simpli cetățeni suspectați de colaborare cu inamicul.
  • Masacrul de la Odessa a fost declanşat în seara zilei de 22 octombrie 1941, pentru a pedepsi populaţia civilă în urma aruncării în aer a Comandamentului militar român de pe strada Engels
Deportari si ucideri sumare
Masacrul de la Odessa

Regimul comunist: o teroare organizată pe termen lung

După 1945, România intră sub control sovietic, iar din 1947, odată cu abdicarea Regelui Mihai, se instaurează oficial dictatura comunistă. Crimele regimului comunist se desfășoară în mai multe valuri:

La Canal

Epoca stalinistă (1948–1964):

  • Epura politică a elitelor: zeci de mii de politicieni, intelectuali, preoți și oameni de cultură au fost arestați, torturați și închiși în lagăre precum Pitești, Aiud, Gherla și Canalul Dunăre–Marea Neagră.
  • Experimentul Pitești (1949–1952): una dintre cele mai cumplite forme de reeducare prin tortură psihologică și fizică, în care deținuții erau obligați să se autodistrugă moral și fizic.
  • Deportări în Bărăgan (1951): mii de familii din Banat și Mehedinți au fost deportate în câmp deschis, fără adăpost sau hrană.
  • Peste 600.000 de români au trecut prin închisorile politice comuniste, iar mii și-au pierdut viața în detenție.

Ceaușismul (1965–1989):

Deși teroarea s-a mai „rafinat”, abuzurile au continuat sub forma:

  • Securității omniprezente, care supraveghea și controla viața personală a milioane de români.
  • Cenzurii și înfometării populației, în special în anii ’80, când resursele țării erau direcționate spre plata datoriei externe.
  • Asasinarea sau moartea suspectă a opozanților, precum disidentul Gheorghe Ursu, bătut mortal în arest în 1985.
  • Represiunea violentă din decembrie 1989, când peste 1.100 de români au murit în timpul Revoluției.

Concluzie

De la asasinatele ritualice ale legionarilor, la teroarea regală a lui Carol al II-lea, dictatura militară a lui Antonescu și crimele sistematice ale comunismului, România secolului XX este marcată de o succesiune de regimuri autoritare care au făcut din violență o practică de guvernare. Memoria acestor crime este esențială nu doar pentru a onora victimele, ci și pentru a înțelege fragilitatea democrației și prețul libertății.