Dumitru Mociorniţă s-a născut desculţ – ţăran sărac din zona Băicoi –, însă a reuşit să-şi ridice un imperiu în industria pielăriei: a găsit o primă piaţă de desfacere în Armata Română şi apoi, după Primul Război Mondial, a cucerit domeniul la nivel naţional. Parcursul său antreprenorial a fost curmat, brusc, de venirea la putere a comuniştilor.

Ce reprezinta brandul Mociornița?

Povestea unuia dintre cele mai mari branduri ale perioadei interbelice româneşti, Mociorniţa, începe cu decizia unui tânăr român, absolvent al Şcolii Superioare de Industrie de la Paris, care refuză să plece în SUA, considerând că viitorul său este mai aproape de România decât de orice altă ţară.

De aici şi până la punerea pietrei de temelie a primei fabrici care îi va purta numele, în 1923, în viaţa lui Dumitru Mociorniţa apare Margareta Alexandrescu, fiica lui Grigore Alexandrescu, un mare industriaş al perioadei antebelice. Acesta îl numeşte director peste una din fabricile sale de încălţăminte în 1909, iar la scurt timp Mociorniţa îi devine ginere. Tânărul Mociorniţa porneşte la drum cu un credit de 30 de milioane de lei şi cu un teren viran de 2 hectare la marginea Bucureştiului.

Utilajele sunt cumpărate în leasing din Germania şi Marea Britanie. Fabrica sa avea să devină în scurt timp cel mai important producător de încălţăminte din România interbelică. Potrivit reclamelor din ziarele vremii, existau 14 depozite de desfacere în toată ţara:trei în Bucureşti şi 11 în provincie. În 1941, cel care se născuse într-o familie de oameni săraci din Prahova era denumit „regele pantofilor“, fabrica sa având un capital de 250 milioane de lei. La momentul naţionalizării, când afacerea era condusă de Ion Mociorniţa (fiul lui Dumitru), pentru acesta lucrau 1500 de angajaţi şi capitalul ajunsese la aproape un miliard de lei. Dumitru Mociorniţa a participat şi la viaţa politică fiind deputat şi apoi senator de Ilfov.

După instaurarea comunismului, familia Mociorniţa a refuzat să emigreze, iar tatăl şi fiul au făcut închisoare, pentru faptul că şi-au permis să construiască aici.  

Dumitru a murit la 88 de ani în puşcăriile comuniste, în 1953. Fiul său, Ion, de profesie avocat şi patron al celebrei echipe de fotbal Carmen Bucureşti, a fost şi el închis doar pentru că moştenise o afacere prosperă.

Reședința de vară a familiei Mociornița

La 30 km de București, în Singureni, amplasat pe o colină cu o priveliște deosebită către râul Neajlov, se întinde domeniul Mociorniță. Aici se află conacul construit în anii ‘20 și extins în anii ‘40 de Ministrul Plenipotențiar Renato Bova Scoppa, ambasador al Italiei în România în perioada 1941-1945, care l-a transformat în reședința sa de vară.

Clasat ca monument istoric de importanță locală în Lista Monumentelor Istorice, conacul îmbină din punct de vedere arhitectural elemente stilistice locale (turnul fortificat și masivitatea specifice culelor, locuințe fortificate cu rol de apărare dar și de locuire) și mediteraneene, specifice Toscanei – porticurile cu arcade și punerea în valoare a relației interior-exterior.

În 1945, Renato Bova Scoppa vinde proprietatea Margaretei Mociorniță, fiica cea mare a celebrului antreprenor din România interbelică. În 1948, conacul este naționalizat și va funcționa în perioada comunistă ca primărie, școală și dispensar.

După 2000, este retrocedat moștenitorilor Margaretei Mociorniță, care îl vând în 2003 actualilor proprietari. În 2004 Conacul este clasat ca monument istoric de clasă B, și în același an Parcul Natural Comana din vecinătate este declarat arie protejată.

În acest moment conacul este scos la vânzare împreumă cu 1,17 ha de pământ la prețul de 620.000 de euro, pe website-ul www.sothebysrealty.ro

Actualii proprietari, obligați să pună acest conac la vânzare, speră să găsească un cumpărător care se va angaja să continue să aplice faimosul citat al lui Victor Hugo: „Il y a deux choses dans un édifice: son usage et sa beauté. Son usage appartient au propriétaire, sa beauté à tout le monde.” („Sunt două dimensiuni într-un edificiu: folosința sa și frumusețea sa. Folosința aparține proprietarului, dar frumusețea aparține tuturor.”).