S-a vorbit mult despre regele Carol al II-lea al României care a domnit între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, a avut o viață tumultoasă presărată cu multe critici pentru comportamentul său de natură sexuală. Carol, supranumit Regele play boy, a fost în realitate un om bolnav de amor la propriu.
Regele suferea de priapism, o boală care se manifestă printr-o stare de erecţie aproape permanentă, dureroasă, de care bolnavul scăpa numai în cazul în care dorința sexuală îi era satisfăcută.
Denumirea de priapism vine de la zeul grec Priapus (greaca veche Πρίαπος) pe care legendele în prezintă ca fiind un bărbat cu o erecţie permanentă şi un penis din cale afară de mare.
Se spune că Regele Carol al II-lea ar fi dobândit boala genetică ca urmare a unei dereglări genetice cauzate de încrucişările de secole ale familiei nobile din care provenea. Din cauza maladiei numite priapism, de care a suferit Carol, viaţa sa amoroasă a stat sub semnul unui apetit sexual anormal care l-a făcut, nu de puţine ori, să ia decizii deloc demne pentru o faţă regală. Priapismul este, de fapt, o boală a sângelui. Cauza este o insuficientă drenare a sângelui care umple corpii cavernoși, menținând penisul în erecție. De obicei, boala apare la bărbații de peste 30 de ani.
Cum se trata boala la începutul anului 1900?
În urmă cu 100 de ani, medicina nu era la fel de evoluată ca astăzi. Cunoștințele în domeniu era minime. Așadar, tratamentul vremii pentru priapism consta în înfigerea unor ace de seringă în organul sexual şi extragerea artificială a sângelui. O procedură din cale afară de dureroasă.
Mai exista o metodă ce implica riscuri. De exemplu, în anul 1937, un bărbat care suferea de aceeași boală a ajuns pe mâinile medicilor de la Spitalul bucureştean Filatropia. Pacientul care suferea de priapism a fost supus unei intervenţii chirurgicale care urma să separe nervii din legiunea lombară de organul genital. Intervenţia nu a reuşit şi bolnavul de priapism a murit pe masa de operaţie.
Așadar, singurul tratament pentru Regele Carol al II-lea și bolnavii de priapism rămânea, în multe cazuri, satisfacerea apetitului sexual cât mai des. Chiar și de câteva zeci de ori pe zi. Aceste lucruri sunt consemnate de unii funcționari ai vremii care aveau acces la informații confidențiale din cercurile regale.
De exemplu o scriitoare britanică, Olivia Manning, care a trăit la Bucureşti prin 1940, scria despre regele Carol al II-lea, cu puțin timp înainte ca acesta să abdice: „Întoarse o monedă de un leu pe partea imprimată cu un cocean de porumb şi spuse: – Un portret al Măritei şi Glorioasei sale Majestăţi, regele Carol al II-lea! Dumneata, draga mea, s-ar putea să nu recunoşti asemănarea, dar sunt multe alte doamne pentru care nu ar fi o problemă”.
Ce a spus o prostituată după o noapte cu Carol al II-lea?
Chiar de la momentul inițierii sale în tainele amorului, rezultatul a fost „consemnat” de unul dintre cei mai satici scriitori, istorici și oameni politici ai vremii, Constantin Argetoianu, în „Pentru cei de mâine. Memorii” publicată în anul 1996. Istoricul a relatat o întâmplare povestită de doctorul Alexandru Davila, martor la iniţierea sexuală a principelui Carol, pe vremea când acesta avea doar 16 ani. Se spune că Davila ar fi fost însărcinat să îi găsească tânărului prinţ o damă de companie pentru a-l iniţia în amor. După noaptea petrecută cu Carol al II-lea, femeia avea să se exprime astfel: „M-a omorât, nene Alecule! …de 14 ori şi niciodată mai puţin…de fiecare dată la fel”.
Acelaşi Argetoianu îl prezintă pe Carol al II-lea drept un ”fenomen al naturii” şi povesteşte despre relaţia intimă dintre el şi soţia sa, Elena: „Intimile principesei Elena lăsau să se înţeleagă că motivul principal al fobiei acesteia pentru regalul ei soţ era brutalitatea cu care o supunea, zi şi noapte, în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea, îndatoririlor ei conjugale”.
Amantele oficiale ale lui Carol
Aventurile nesăbuite ale regelui bolnav de priapism au fost puse de istorici pe seama maladiei de care a suferit. Din multitudinea de amante în care Carol a căutat tratament două au fost implicate în scandaluri de răsunet. Prima femeie pentru care principele a renunţat la tron a fost Zizi Lambrino. Ioana Maria Lambrino şi principele Carol au fost protagoniştii unei relaţii amoroase scandaloase care a dat mari bătăi de cap Casei Regale a României şi ar fi putut schimba cursul istoriei, dacă finalul iubirii pătimaşe ar fi fost altul.
În 1918, Carol al II-lea a fugit cu aleasa lui la Odessa şi s-a căsătorit, după care şi-a anunţat renunţarea la tron. După insistenţele lui Ferdinand, căsătoria de la Odessa a fost anulată de Înalta Curte de Casaţie la data de 8 ianuarie 1919. Scandalul însă nu s-a încheiat. Trimis pe front, în Ungaria, ca să uite de iubită, Carol trimite o nouă scrisoare de abdicare, pe care Casa Regală nu i-o ia în seamă. Regele pune la cale trimiterea principelui iresponsabil într-o călătorie în jurul lumii, cu speranţa că Zizi va fi uitată.
În încercarea de a-şi convinge familia să accepte relaţia cu Zizi, Carol se împuşcă intenţionat în picior, ameninţă cu sinuciderea. Într-un final, va accepta călătoria. După ce Zizi îl naşte, la data de 20 ianuarie 1920, pe Mircea, fiul lui Carol, principele revine asupra deciziei de abdicare de la tron. În încercarea de a-l face să renunţe la Zizi, oamenii regelui îi înscenează principelui Carol o întâlnire întâmplătoare cu o iubire mai veche.
O anume Maria Martini este plătită ca să îi ia gândul de la Zizi Lambrino. Se spune că principele a căzut în capcană şi, pentru o vreme, a cedat farmecelor iubirii din trecut, uitând de cea pe care o luase de nevastă la Odessa. Zizi a trimis ziarului „Epoca“ o copie a scrisorii de dragoste în care Carol al II-lea îşi recunoştea fiul. Se spune că aceasta ar fi fost gestul care l-a nemulţumit pe Carol atât de tare, încât a renunţat la Zizi pentru totdeauna.
Lupeasca, singura femeie care i-a satisfăcut apetitul
Cea de-a doua mare iubire a lui Carol, pentru care a renunţat din nou la tron, a fost Elena Lupescu. Despre femeia cu părul roşu, Carol scria: „Este esenţa vietii mele, este talismanul cel divin şi în clipele de greutăţi este refugiul meu suprem. Această dragoste este aşa încât nici nu pot concepe viaţa fără ea. Am o nevoie imperioasă de ea, clipă după clipă. Îmi este indispensabilă. E carne din carnea mea. Femeia asta îmi aduce o bucurie infinită”.
Istoricii au susţinut că Elena Lupescu a fost singura femeie care a reuşit să satisfacă apetitul sexual anormal pe care regele îl avea din cauza priapismului. Cronicarii vremii aveau aceeaşi explicaţie pentru relaţia scandaloasă dintre Carol şi Elena. „Carol nu putea fi acaparat decât de o femeie care aducea o vastă experienţă în legăturile cu bărbaţii, de pe urma cărora a căpătat o mare tehnică. O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile de alcov şi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate”, scria Pamfil Şeicaru în ziarul ”Curentul”.
Elena i-a rămas alături lui Carol până la finalul vieţii. După renunţarea la tron şi fuga din ţară, cei doi amorezi au plecat la Paris ca un cuplu normal, departe de intrigile şi scandalul din ţară, Elena l-a îngrijit pe principe ca o soră medicală. ”Cei care nu-l cunosc şi-l cred pe Carol rece, sfidător şi încăpăţânat ar trebui să-l vadă serile în casa lui ce fericit se simte. Ceea ce cu adevărat îi lipseşte lui Carol este mama sa iubită. Uneori mă văd silită să-l tratez ca pe un copil. În astfel de momente mă cred într-adevăr mama sa şi încerc să-i îndrept gândul spre lucruri care să nu-l îndurereze”, scria Elena Lupescu în memoriile sale din exil.
După revenirea în ţară şi restauraţia lui Carol, Elena Lupescu a devenit cea mai importantă femeie din România. În ciuda interdicţiilor, Carol a adus-o lângă el. Roşcata amantă a avut cea mai mare influenţă asupra regelui în cei zece ani de domnia. Regele îi spunea ”Duduia”, presa o numea ”Lupeasca”, iar cercurile politice o numeau ”eminenţa cenuşie” sau ”puterea din spatele tronului”.
”Punctul iniţial al tuturor mişcărilor sale este hotărârea absolută, încăpăţânată, nestrămutată de a menţine strânsa legatură cu doamna Lupescu. Oricine este împotriva acestei legături devine vrăjmaşul lui, oricine este pentru, prietenul lui”, scria Argetoianu, despre influenţa Elenei Lupescu asupra regelui.
Nu puţini au fost cei care au susţinut că celebra roşcată s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra bolii lui Carol pentru a-i conduce destinul. Când Carol a pierdut tronul, Elena l-a urmat în exil. Au plecat cu 12 vagoane încărcate cu tot felul de bunuri de valoare și trăit în exil în Portugalia, la Escorial. După şapte ani, s-au căsătorit civil în Brazilia şi religios în Franţa. Amanta cu părul roşu, Elena, şi-a văzut visul cu ochii la vârsta de 50 de ani, devenind soţia lui Carol la 24 de ani de la debutul furtunoasei poveşti de iubire. Elena Lupescu a primit titlul de Principesă de Hohenzollern şi a devenit moştenitoarea averii lui Carol al II-lea. Carol a mai trăit pînă în data de 3 aprilie 1953.