Povestea lui Alexandre Dumas sau ecranizarea romanului său, “Contele de Monte Cristo”, sunt cunoscute multora. Deși majoritatea știu despre istoria bărbatului care a ajuns pe nedrept în închisoare și și-a pregătit minuțios răzbunarea, mulți nu au aflat cine a fost adevăratul conte de Monte Cristo, care a inspirat povestea lui Dumas. Edmond Dantès, personajul central al romanului „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas, ar avea un corespondent real. Iată cine este acesta.
Cine a fost adevăratul conte de Monte Cristo, care l-a inspirat pe Alexandre Dumas să scrie romanul
Pentru cei care se întreabă cine a scris “Contele de Monte Cristo” răspunsul este unul simplu: francezul Alexandre Dumas. Puțini cunosc însă faptul că scriitorul și-a găsit inspirația pentru povestea din romanul publicat în 1844 din viața reală. Cine a fost adevăratul conte de Monte Cristo cunosc puțini, firul epic al operei dezvăluind doar povestea lui Édmond Dantes. Acesta a fost închis după ce polițiștii l-au arestat în ziua logodnei sale cu Mércedes, acuzându-l că este informatorul lui Napoleon Bonaparte. Bărbatul a ajuns în închisoarea din satul său, fiind judecat de procurorul de Villefort.
Un complot avea să îi schimbe complet viața, care părea să fie una fericită. Viitor căpitan de corabie și logodnicul frumoasei Mercédès, alături de care trăia o poveste superbă de dragoste, Dantès a fost acuzat de trădare și trimis în temnița castelului d’If. După ani în care și-a ispășit pedeapsa, suferind o transformare completă, Dantès a reușit să se elibereze, păstrând gândul răzbunării.
Pierre Picaud și povestea cizmarului trădat de prieteni
În realitate, contele de Monte Cristo este de fapt Pierre Picaud, un cizmar din a cărui poveste de viață s-a inspirat Dumas. Bărbatul locuia în orașul Nîmes, din Franţa și ar fi trebuit să se căsătorească în anul 1807 cu o femeie înstărită. Acest lucru a atras gelozia prietenilor săi, Loupian, Solari și Chaubart. Cei trei au ajuns la acuzații grave la adresa lui Picaud, pe care l-au denunțat pentru spionaj în favoarea englezilor. Denunțul a făcut ca cizmarul să fie arestat și închis sub un nume fals și fără acuzații speciale, timp de șapte ani. La trei ani de când își începuse ispășirea pedepsei, s-a aflat motivul pentru care fusese, de fapt, închis.
Picaud a petrecut o perioadă aspră în fortăreața Fenestrelle, unde dragostea pentru iubita sa l-a mistuit ani buni. Acesta a legat între timp o prietenie frumoasă cu preotul italian Torri, regăsit în pielea personajului abatelui Faria din roman, și el deținut. El îi împărtășea cunoștințele despre lume, dar și despre o comoară pe care preotul a ascuns-o în Milano, pe care ulterior i-a lăsat-o moștenire. Atunci când Picaud a fost eliberat în 1814, acesta a căutat comoara și a intrat în posesia acesteia, începând ulterior să plănuiască răzbunarea. Povestea din roman este similară cu cea din realitate: abatele Faria îi lasă ca moștenire lui Dantès secretul comorii familiei Spada, ascunsă pe insula Monte-Cristo.
După ce pune mâna pe comoară, Picaud își începe planurile de răzbunare. În timp ce Chaubart a fost ucis, Solari a murit otrăvit, iar Picaud a aranjat astfel încât fiica lui Loupian să se căsătorească cu un delicvent, arestat din ordinul său. Aceasta a murit din cauza șocului suferit. Ulterior Picaud plătește ca restaurantului lui Loupian să fie incendiat, lăsându-l fără venit. Și fiul fostului prieten a fost arestat pentru furt și închis în pușcărie pentru ca la final, Picaud să îl înjunghie chiar el pe Loupian.
