Pe Valea Aiudului, în Munţii Trascău, într-un peisaj de vis, în apropierea satului Colţeşti se află ruinele unei cetăţi cu o istorie îndelungată de peste 700 de ani. Ruinele maiestoase de pe colina dealului sunt încărcate de legende una mai interesantă decât cealaltă.
Cetatea a fost construită în jurul anilor 1296 de contele Thoroczkay din Trascău, ca loc de refugiu în acele vremeuri tulburi. A fost ridicată pe vârful abrupt al unui deal calcaros, la puțin timp după ce marea invaziei tătară, din anul 1241, răscolise toată Europa răsăriteană și centrală. Atunci au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu. În anul 1470, cetatea a fost confiscată de regele Matias Corvin şi dată voievodului Transilvaniei. Câțiva ani mai târziu, în 1510, a revenit nobililor de Trascău (Thoroczkay), iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja.
Opunându-se anexării Transilvaniei de către Casa de Austria (Habsburg) în cadrul revoltei Curuţilor, familia nobililor de Trascău (Thoroczkay) a fost condamnată să dispară odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale. Azi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei şi cele două turnuri laterale. Cetatea este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice ale judeţului Alba.
Accesul la Cetatea Colţeşti se face pe drumul judeţean care traversează zona Văii Aiudului, de la Aiud până la Buru, ce leagă DN1 cu DN 75. În satul Colţeşti se face stânga pe lângă biserică pe drumul comunal. După câteva minute, runiele Cetăţii apar pe colina din partea dreaptă. Traseul până la Cetate este uşor şi poate fi parcurs în maxim 30 de minute.
Există o poveste despre acest loc care pare desprisă din poveștile de groază. La mai puţin de 4 kilometri de castel, pe dealul Rîmeţi, a fost construită o fortificaţie asemănătoare, din care azi mai există doar câteva urme, având acelaşi scop: de supraveghere şi apărare a populaţiei de atacurile migratorilor.
Între cele două fortificații ar exista un tunel, care ar fi avut o a treia intrare, în catedrala romano-catolică din Rîmetea. De asemenea contele Thoroczkay avea o pivniţă plină cu butoaie de vin nobil, care, comunica cu tunelul ce lega cele două fortăreţe. În timpul unui atac asupra satului Rîmetea, contele a ascuns-o pe fiica să Enikö, împreună cu femeile şi copii din zonă în tunel, iar el a plecat cu bărbaţii apţi de luptă să oprească năvala duşmanilor. Atacatorii au măcelărit trupele, iar contele înconjurat de câţiva mineri a reuşit să se retragă în păduri.
Se zice că Enikö, disperată că nu a primit nici o veste de la tatăl său, a străbătut tunelul până la castelul de pe dealul Secuiului, unde a ieşit la suprafaţă şi unde a dat peste atacatorii care ocupaseră fortăreaţa. Speriată de gândul că părintele său a fost ucis, Enikö s-a aruncat de pe zidul castelului și s-a izbit de stânci şi a murit. La câteva zile după aceasta, contele Thoroczkay s-a întors cu ajutoare şi a reuşit să îi învingă pe atacatori. Când a aflat că fiica sa a murit nobilul a astupat toate intrările în tunel, cu excepţia uneia singure, prin care doar el avea acces. După câţiva ani acesta a murit și el. Legenda vorbeşte despre strania apariţie a fantomei lui Enikö, care, însetată de răzbunare, ia viaţa celor care se avântă pe deal pentru a dezlega secretul tunelului.
După, moartea contelui s-au găsit mulţi amatori care doreau să intre în posesia vinului ascuns în cramă şi mai ales a bogăţiilor despre care se spunea că ar fi fost ascunse acolo, dar odată intrat, nimeni nu a mai ieşit din subterane. Sătenii spun că singurul acces este cunoscut doar de urmaşul lui Vilmosz Imre, cel care a fost aghitoantul lui Thoroczkay şi care s-a legat prin jurământ, la patul de moarte al nobilului, să păstreze secretul.
După cum povestesc localnicii, în urmă cu peste 20 de ani, un sătean a reuşit să afle secretul intrării în tunelul care duce la cramă şi chiar a pătruns în pasajul secret, dar el nu s-a mai întors niciodată de acolo.
