Despre cafenelele din Timișoara a scris Evliya Çelebi, în urmă cu aproape 400 de ani. La 4 aprilie 1660, faimosul călător otoman nota: „în Cetate există numeroase magazii de grâne și cafenele”.

După ocuparea orașului și atașarea la guvernarea austriacă, pe lângă hanuri și localuri, au apărut și cafenelele din Timișoara, construite pe modelul celor de la Viena. Deja în anul 1768, în Cetate existau trei astfel de locuri, iar în anii 80 ai secolului al XVIII-lea, în casa Demmelmayer funcționa cea mai elegantă cafenea, scrie Muzeul Național al Banatului, pe pagina de Facebook a instituției.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Timișoara funcționau 14 cafenele. În afară de centru, și cartierul Fabric, cu populație mult mai numeroasă decât Cetatea, avea cafenelele sale. Cea mai elegantă dintre ele se numea „La Păunul de Aur”. Dar căutate erau și „Zum Weisse Rossel” (La mânzul alb) sau „Zum König von England” (La Regele Angliei), care dispunea și de o sală mare de dans, alături de care se găsea o frumoasă grădină cu pomi fructiferi.

Dintr-un studiu pe care istoricul János Szekernyés l-a dedicat cafenelelor timișorene, aflăm cum s-au numit vechile localuri. Celor de lux, din Cetate, „Delbondio”, „Barth” și „Magdeburg”, li se adaugă și „Cerbul de aur”, La cei șapte principi electori, „Coroana”, „Reduta”, „Leul”, „La 3 coroane”, „La boul de aur”,„Păunul de aur”. Iar dintre cele mai cunoscute localuri din cartierul Fabric, „Regina Angliei”, „La Prinţul turcesc”, „Cântarul”, iar din Iosefin, „La vaporul alb” și, mult mai târziu, în secolul XX, „Elite”.

Cafenelele din Timișoara (foto: Muzeul Național al Banatului)
Foto: Muzeul Național al Banatului

În centrul orașului au apărut cafenele de lux, ce concurau nu doar prin ofertă, ci și prin stil și eleganță cu cele de la Budapesta și Viena. Este vorba de cafeneaua „Lloyd” numită la începutul anilor ‘40 „Café-Wien”, apoi „Palace”.

În cartierul losefin, în apropierea gării, au fost deschise cafenelele „Ancora”, „Royal”,„Coroana” sau „Metropol”ce dispunea și de grădină de vară, cu muzică de calitate, în fiecare seară. În perioada interbelică, locul preferat al intelectualilor români era cafeneaua aflată în apropierea actualului Liceu Lenau, Spieluhr” (Ceasul muzical), dar un public select se întâlnea și la cafeneaua „Clubului ziariștilor”de pe actuala stradă Paris, deschisă în 1934.