Un turist a rămas blocat pe un pod de sticlă într-o stațiune din provincia Jilin, nord-estul Chinei, după ce acesta a fost distrus de o furtună, stârnind îngrijorări uriașe cu privire la siguranța acestor poduri care sunt construite în număr tot mai mare în toată țara.

Câteva bucăți de sticlă din puntea podului aflat la 100 de metri înălțime au fost spulberate de vântul care a bătut cu o viteză de până la 150 km/ h în după amiaza zilei de vineri, pe muntele Piyan din orașul Longjing, potrivit autorităților locale.

Bărbatul rămas agățat de scheletul metalic al podului a fost salvat în urma eforturilor comune ale pompierilor, poliției și echipajelor de interveție ale administrației forestiere. A fost dus la spital în stare de șoc și va primi consiliere psihologică.

Deși nu au fost înregistrate alte victime în urma acestui incident, s-au declanșat dezbateri aprinse online pe această temă, zeci de mii de oameni exprimându-și îngrijorarea cu privire la siguranța acestor poduri construite deja la scară largă în China.

Podurile de sticlă devin din ce în ce mai populare în stațiunile montane, ca o modalitate de atragere a turiștilor amatori de nou și aventură.

Potrivit revistei publicate de Muzeul Geologic al Chinei, cel puțin 60 de poduri din sticlă au fost construite în toată țara până la sfârșitul anului 2016.

În provinciile muntoase precum Jiangxi, Hunan și Yunnan, podurile de sticlă sunt chiar des întâlnite. Cel mai renumit se află în Zhangjiajie, o destinație turistică din Hunan: are 430 metri lungime, 6 metri lățime și este construit la 300 de metri deasupra solului, între două stânci abrupte.

Unele guverne locale au pus deja în aplicare norme pentru a preveni potențialele pericole.

Stațiunea Piyan Mountain a fost închisă după incidentul de vineri. Autoritățile orașului Longjing vor efectua o inspecție cu privire la modul în care a fost construit podul respectiv.