Guta și-a câștigat, de-a lungul secolelor, reputația de afecțiune asociată excesului și privilegiului. Analizăm câteva exemple din bogata istorie culturală a gutei și se întreabă în ce măsură această imagine a bolii ca rezultat al exceselor a banalizat experiența personală a celor care suferă de această afecțiune extrem de dureroasă.

„Regele bolilor și boala regilor”

Guta este una dintre cele mai vechi boli cunoscute de omenire și a fost numită adesea „regele bolilor și boala regilor”, atât din cauza durerilor intense pe care le provoacă, cât și datorită asocierii sale istorice cu bogăția și aristocrația. Imaginile tradiționale ale bolnavilor de gută îi prezintă adesea la mese somptuoase, înconjurați de mâncare și alcool din abundență.

Din perspectiva medicinei moderne, guta este o formă de artrită provocată de acumularea cristalelor de acid uric în și în jurul articulațiilor. Aproximativ 1,6 milioane de persoane din Regatul Unit sunt afectate de această boală. Cu toate acestea, stigmatul vechi de secole, potrivit căruia guta ar fi rezultatul exclusiv al exceselor personale, persistă și astăzi.

Originile antice ale reputației gutei

Guta este una dintre cele mai vechi afecțiuni consemnate în istorie și poate fi urmărită până în Egiptul antic, unde era cunoscută sub numele de podagra, o boală care afecta degetul mare al piciorului.

Medicul grec Hipocrate o descria drept „boala care împiedică mersul”, deoarece inflamația articulației degetului mare făcea deplasarea extrem de dificilă. Termenul „gută” provine din cuvântul latin gutta, care înseamnă „picătură”, făcând referire la teoria medicinei umorale conform căreia boala era provocată de impurități din sânge care „picurau” în articulații.

Asocierea gutei cu excesul își are originile încă din lumea greacă și romană, renumită pentru banchetele fastuoase. Hipocrate o numea „artrita bogaților”, iar medicul roman Galen o lega de desfrâu și de consumul excesiv de alcool.

A cartoon print of King George IV of Britian sitting in an armchair with his heavily bandaged right foot resting on a cushion. Behind him the wall is covered in paintings of him in many different outfits. The text at the bottom of the print says "All the World's a Stage - and one man in his time plays many parts".

Boala regilor și a nobililor

Deși medicii antici observaseră și existența unei componente ereditare, reputația gutei ca boală a excesului era deja bine înrădăcinată.

Această imagine a fost întărită de legăturile sale cu numeroase familii regale europene. Regele Henric al VIII-lea al Angliei a suferit de gută, iar Ludovic al XIV-lea al Franței, celebru pentru banchetele sale luxoase și pentru consumul excesiv de alcool, s-a confruntat și el cu această afecțiune.

În caricaturile secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, guta era adesea folosită nu doar ca simbol al lăcomiei, ci și al corupției morale. Un exemplu celebru îl reprezintă reprezentările regelui George al IV-lea al Marii Britanii, înfățișat în haine extravagante și cu piciorul bandajat, afectat de gută, ca o critică la adresa stilului său de viață costisitor și opulent.

Când guta devenea un simbol al statutului social

Datorită asocierii sale cu aristocrația, guta a început să fie percepută chiar ca un semn al prestigiului social.

Această idee apare într-o fabulă populară din secolul al XVII-lea, intitulată „Guta și păianjenul”. În poveste, păianjenul își găsește adăpost într-o casă săracă, unde pânzele sale nu sunt îndepărtate de servitori. Guta, în schimb, își găsește locul firesc în casa unui nobil, unde este întâmpinată cu perne moi și confort.

A wealthy middle-aged man sits at a dining table laden with food and drink. His left foot is heavily bandaged and resting on a foot support, a pair of crutches lean against a sideboard behind him. His leans back drinking a glass of wine with a self-satisfied smile on his face. The text beneath the image says: "An exquisite taste with an enlarged understanding".

Povestea concluzionează că guta s-a simțit atât de bine în casele celor bogați încât a ales să locuiască acolo pentru totdeauna.

Întrucât boala apărea frecvent în familiile regale și era cunoscută ca având și o componentă ereditară, existența gutei putea sugera chiar o origine nobilă a celui afectat.

Boala care părea preferabilă altora

O veche teorie medicală susținea că existența unei boli ar putea proteja organismul de alte afecțiuni mai grave.

În acest context, guta era considerată uneori „răul mai mic”. Dacă putea funcționa asemenea unui talisman sau al unui vaccin împotriva unor boli mai periculoase, atunci existența ei era privită cu mai puțină teamă.

Caricaturile vremii ironizau această idee, prezentând pacienți bolnavi de gută care beau șampanie în timp ce medicamentele erau aruncate în foc, sugerând în mod satiric că un stil de viață rafinat ar fi un tratament mai eficient decât medicina.

Durerea ascunsă de umor

Reprezentările comice ale gutei ascund adesea adevărata natură a bolii.

Principalul simptom îl reprezintă inflamația severă și atacurile bruște de durere articulară intensă. Deși afectează cel mai frecvent degetul mare al piciorului, guta poate apărea și la nivelul gleznelor, genunchilor sau altor articulații.

Three men dance in a group waving their arms and laughing. One waves a crutch in the air, the other two hold wine bottles and have bandages round their heads. Behind them another man clutched medicine bottles pours the contents into a fire. Another is attaching a poster to the wall with the title 'Nobility'. The text beneath the image reads: "Champaign (sic) driving away real pain. Wine cures the gout, the colic and the phthisic (sic). Wine it is to all men the very best of physic (sic)."

Fără tratament și monitorizare adecvată, boala poate deveni invalidantă.

Medicul englez Thomas Sydenham, unul dintre cei mai importanți clinicieni ai secolului al XVII-lea și el însuși bolnav de gută, a lăsat o descriere celebră a unui atac de gută. El nota că episoadele apar adesea noaptea și compara durerea cu senzația provocată de oase dislocate sau de apă aproape înghețată turnată peste membranele articulației afectate.

Durerea era atât de intensă încât pacientul nu putea suporta nici măcar atingerea lenjeriei de pat pe zona inflamată.

Tratamente vechi și remedii din plante

De-a lungul istoriei au fost încercate numeroase tratamente pentru gută.

Printre acestea se numără sângerările terapeutice, diferite cataplasme și preparate pe bază de plante sau substanțe chimice.

Unul dintre cele mai cunoscute remedii provenea din planta Colchicum autumnale (brândușa de toamnă sau șofranul de câmp). Aceasta era utilizată încă din Antichitate atât ca purgativ, cât și ca antiinflamator.

Planta este menționată în texte medicale islamice medievale și în numeroase farmacopoei europene ulterioare.

Substanța activă, colchicina, a fost identificată de chimiști francezi în 1820 și continuă să fie utilizată și astăzi în tratamentul gutei.

An old man with a pained expression lies in a large four-poster bed with his fee sticking out of the bedclothes. A nurse bandages his left foot. On the table infront of the bed is a large jug of rosemary leaves and chopping board with some chopped leaves.

Descoperirea rolului acidului uric

Acidul uric a fost descoperit la sfârșitul secolului al XVIII-lea de chimistul suedez Carl Scheele.

În secolul al XIX-lea, cercetările asupra rolului său în organism au continuat până când medicul britanic Alfred Baring Garrod a demonstrat existența unor niveluri ridicate de acid uric la pacienții cu gută.

Rezultatele au fost publicate în lucrarea sa fundamentală The Nature and Treatment of Gout and Rheumatic Gout („Natura și tratamentul gutei și al gutei reumatice”), apărută în 1859.

Aceste descoperiri au deschis calea către tratamente moderne, mult mai eficiente și mai precise, inclusiv medicamente precum alopurinolul (cunoscut și sub denumirea comercială Zyloric), folosit pentru reducerea nivelului de acid uric și prevenirea formării cristalelor care provoacă boala.

Guta în lumea contemporană

În anii 1960, reclamele pentru Zyloric ironizau vechile remedii populare, precum pansamentele îmbibate cu rozmarin sau aplicarea unei fripturi crude pe articulațiile inflamate.

Mesajul era clar: medicina modernă oferea soluții mult mai eficiente decât tratamentele tradiționale.

Astăzi, guta este cea mai frecventă formă de artrită inflamatorie. Apariția ei este influențată de un ansamblu complex de factori, printre care se numără genetica, alte afecțiuni asociate, medicamentele administrate și stilul de viață.

Cu toate acestea, studiile arată că moștenirea culturală a bolii continuă să afecteze percepția publică. Mulți pacienți evită să caute ajutor sau sprijin din teama de a nu fi judecați ori ironizați pentru presupuse excese alimentare sau de consum.

O mai bună înțelegere a istoriei lungi și complexe a gutei poate contribui la corectarea acestor prejudecăți și la recunoașterea faptului că este vorba despre o afecțiune medicală serioasă, nu despre o simplă consecință a unui stil de viață indulgent.