În 1984, Italia sărbătorea centenarul nașterii lui Amedeo Modigliani (1884-1920), iar în orașul său natal, Livorno, o surpriză avea să zguduie liniștea portului. Primăria a pregătit o expoziție la Museo Progressivo di Arte Moderna din Villa Maria, intitulată sugestiv „Celălalt Modigliani, anii sculpturii”. Însă lipsa fondurilor a făcut ca expoziția să fie săracă în opere originale: doar 4 din cele 26 de statui cunoscute ale artistului erau prezente.

Pentru a completa expoziția și a transforma evenimentul într-o adevărată poveste istorică, directoarea muzeului, Vera Durbè, s-a bazat pe o legendă locală: în 1909 sau 1913, se spune că Modigliani ar fi aruncat în canalul Fosso Reale câteva capete sculptate, după ce prietenii săi artiști ar fi râs de ele la cafeneaua Bardi.

Operațiune de amploare

Ignorând scepticismul cercetătorilor și chiar al fiicei lui Modigliani, Jeanne, Vera Durbè obține sprijinul primăriei și al fratelui său, Dario Durbè, pentru o vastă operațiune de dragare. În vara lui 1984, un excavator gigant scurmă canalul, cu o mulțime de curioși la mal. Se recuperează tot felul de obiecte: căruțe, biciclete, vase de toaletă, discuri de vinil, revolvere… dar nici urmă de sculpturi.

Farsa studenților

În mijlocul acestei așteptări febrile, trei studenți, Michele Ghelarducci, Pietro Luridiana și Pierfrancesco Ferrucci, decid să transforme legenda în realitate. Inspirându-se din catalogul lucrărilor lui Modigliani, sculptează în două zile capete feminine în stilul caracteristic: chip oval, nas lung, gură mică. Le aruncă apoi în canal, în fața excavatorului, pentru ca mulțimea să creadă în „miracol”.

A doua zi, orașul explodează de emoție: „Au găsit sculptura lui Modigliani!” Capetele sunt scoase din apă și prezentate ca descoperiri autentice, provocând admirație și uimire. Critici și istorici de artă, precum Cesare Brandi sau Enzo Carli, elogiază operele, iar detaliile – cum ar fi o „lacrimă” sculptată accidental de unul dintre studenți sau urmele de algă – sunt considerate dovezi ale autenticității.

Descoperirea adevărului

După câteva săptămâni de glorie, cei trei tineri mărturisesc adevărul publicației Panorama, provocând inițial scepticism: cum ar fi putut niște simpli studenți să obțină rezultate atât de convingătoare? Chiar și directoarea muzeului, Vera Durbè, rămâne sceptică.

Pentru a demonstra talentul lor, trio-ul realizează în direct o nouă sculptură la televizor, în doar patru ore, sub privirile camerelor internaționale. Publicul trece de la indignare la amuzament, iar cei trei devin vedete temporare ale talk-show-urilor italiene.

Misterul capetelor rămase

Dar cine a sculptat celelalte două capete recuperate? Misterul este elucidat ulterior de pictorul Angelo Froglia (1955-1997), care revendică autoritatea asupra lor, prezentând un videoclip în care arată procesul de sculptare și îmbătrânire a pietrei cu acid clorhidric. Froglia explică: „Am vrut să verific cum mass-media și percepțiile publicului pot influența istoria și realitatea prin artă.”

Astfel, ceea ce părea o legendă locală s-a transformat într-una dintre cele mai spectaculoase farse din istoria artei moderne, amintind că uneori adevărul și ficțiunea se contopesc într-un dans fascinant între talent și ingeniozitate.