Ansamblul fostei mănăstiri cisterciene din Cârţa, atestat documentar în 1202, constituie cea mai estică abaţie a acestui ordin şi unul dintre cele mai importante monumente arhitectonice din România. Grupurile de meşteri care au aparţinut mănăstirii au influenţat începuturile arhitecturii medievale din Transilvania, în special pe cele din Ţara Bârsei.
Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate, potrivit cutumelor Ordinului cistercian, din materiale perisabile, mai mult ca sigur din lemn. Câţiva ani mai târziu, probabil între 1210 şi 1215, în imediata vecinătate a clădirilor provizorii din lemn a fost construită o capelă din piatră, aşa-numitul oratoriu. Fundaţiile acestei capele, cu dimensiuni reduse (circa 8-10 m) şi ziduri masive, au fost scoase la lumină în primăvara anului 1927, prin cercetările arheologice întreprinse de istoricul de artă şi arheologul sas Victor Roth. Construcţia în piatră a mănăstirii începe în jurul anului 1230. Ridicarea mănăstirii s-a realizat în două faze principale de execuţie, intercalate cronologic de marea invazie mongolă din anul 1241, an în care mănăstirea este distrusă.Un monument unic în România: Fosta mănăstire cisterciană din Cârţa
Între 1250 şi 1300, mănăstirea este refăcută în stil gotic timpuriu, cu excepţia portalului de vest, care este construit în stilul gotic târziu. Organizarea ansamblului era tipică pentru mănăstirile cisterciene: biserica se afla pe latura nordică a unei curţi care avea pe laturile de est şi sud clădiri mănăstireşti, iar pe latura vestică, un zid de incintă. În această fază are loc demantelarea vechiului oratoriu din piatră, pe ale cărui fundaţii au fost ridicate aripa nordică a transeptului cu perechea sa de capele şi, în parte, corul cu absida poligonală.
Arhitectul şi atelierul de pietrari, activi la Cârţa după invazia mongolă din anul 1241, au avut o contribuţie majoră în diseminarea spiritului şi a formelor artei gotice în Transilvania secolului al XIII-lea. Un aport considerabil în evoluţia acestui proces l-au avut însă şi atelierele cisterciene de pietrari, trimise în Transilvania, probabil din iniţiativa Capitlului General al Ordinului cistercian, căruia îi era aservită încă din anul 1240 o serie de aşezări din Ţara Bârsei. Această influenţă stilistică sincretică poate fi surprinsă la o serie de monumente contemporane, situate în sudul Transilvaniei, de pildă, la bisericile evanghelice din Sebeş-Alba, Prejmer, Bartolomeu, Hărman, Cristian, Capela Sf. Ecaterina din Braşov, la biserica reformată din Hălmeag, dar şi în nordul Transilvaniei, la biserica ortodoxă din Bistriţa.
După 1421, mănăstirea a fost distrusă şi refăcută în mai multe rânduri, iar în 1474 abaţia a fost desfiinţată de Matei Corvin, bunurile sale fiind trecute în proprietatea Sibiului. În jurul anilor 1550, după ce saşii au trecut la protestantism, ceea ce a rămas din vechea mănăstire a devenit biserică evanghelică.
Din fosta biserică a mănăstirii se păstrează corul, restaurat între anii 1913 şi 1914, folosit ca biserică parohială, evanghelică, careul, o parte a transeptului şi a pereţilor exteriori ai navelor laterale, peretele de vest, portalul şi turnul clopotelor, precum şi o parte a pereţilor estici ai clădirilor mănăstireşti.
La cor se păstrează ferestrele înguste, în arc frânt, friza de ferestre polilobate, tipic cisterciene. În cor sunt de remarcat bolţile pe nervuri din piatră, cheia de boltă cu figura Fecioarei Maria, protectoarea ordinului şi nişa semicirculară din peretele sudic. Din aripa estică a mănăstirii se păstrează peretele spre curte cu ferestrele geminate ale sălii de la parter şi ferestrele înguste, dreptunghiulare ale dormitorului de la etaj. (Preţul biletului de vizitare a ansamblului fostei mănăstiri cisterciene din Cârţa este de 4 lei.)
