“CASA CARE DANSEAZĂ” reprezintă un obiectiv pe care nu îl poţi rata în momentul în care îţi alegi drept destinaţie Praga, unul din cele mai fascinante oraşe europene. Clădirea cu un design netradiţional este o veritabilă pată de culoare în contextul unui peisaj ce abundă de clădiri baroce şi gotice, de altfel stiluri pentru care oraşul este celebru.

Terenul pe care se află clădirea are o încărcătură istorică deosebită deoarece a adăpostit pe vremuri o casă ce a fost ţinta bombardamentului american asupra oraşului din anul 1945. Mai mult decât atât, fostul preşedinte al Cehoslavaciei a deţinut o proprietate în imediata vecinătate iar în momentul în care a devenit o autoritate politică a decis să exploateze zona, dorind crearea unui centru cultural.

Totul pleacă de la o idee genială

Năstruşnica idee arhitecturală ce astăzi este un simbol al oraşului Praga a aparţinut arhitectului Milunic şi al asociatului său canadiano-american Frank Gehry, cu sprijinul financiar al grupului olandez Nationale Nederlanden, în prezent ING Bank.

Ideea lui Milunic, aceea de clădire alcătuită din două părţi, static versus dinamic, simboliza tranziţia Cehoslovaciei de la regimul comunist la democraţie.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

 

Arhitecţii au catalogat stilul clădirii drept neo-baroc sau deconstructivist. Forma ieşită din comun, ce pare că “dansează” este susţinută de 99 de panouri de beton, fiecare dintre aceştia având o formă şi dimensiuni aparte. Proiectul a fost realizat în anul 1992 iar clădirea aşa cum o ştim astăzi există din 1996.

Înconjurată de clădiri cu o puternică semnificaţie istorică, clasice, sobre, „Casa care dansează” va reuşi cu siguranţă să te impresioneze şi să îţi stârnească emoţii, ţie, turistului aflat în Praga. Vei fi uimit fără doar şi poate de maniera perfectă în care uneori clasicul şi modernul se pot îmbina într-o manieră desăvărşită.

50b41a1104fe

Autor : Luca Mareş