Europa este presărată cu sate și orășele care par desprinse din basme. De la romanticul Burano din Italia la fortificațiile spectaculoase de la Göreme, Turcia, aceste mici localități nu duc deloc lipsă de farmec istoric, scrie MSN.

Marsaxlokk, Malta

Fenicienii au acostat în Malta în anul 900 î.e.n. și au fondat orașul portuar Marsaxlokk. În prezent un sat pescăresc, Marsaxlokk este principalul furnizor de pește al Maltei. Satul a rămas în mare parte neschimbat de secole iar autoritățile au depus eforturi în ultimele decenii pentru a-l păstra așa.

Annecy, Franța

Superbul orășel Annecy a fost îndelung considerat ca fiind unul dintre cele mai romantice locuri din lume. Cuibărit în Alpii Francezi, Annecy se află la doar 35 de kilometri de Geneva. Una dintre principalele atracții ale orașului este un castel complet restaurat despre care se crede că în trecut a fost o închisoare.

Burano, Italia

Veselul orășel Burano este de fapt o insulă minusculă din Laguna Venețiană aflată în nordul Italiei. Legenda spune că pescarii care au trăit în orășel și-au vopsit casele în culori aprinse pentru a le putea vedea din bărci atunci când se aflau în larg.

Colmar, Franța

Colmar este un orășel istoric fermecător care datează din secolul IX. A fost poreclit „mica Veneție” din cauza canalelor sale și clădirile acestuia sunt construite în stiluri arhitecturale diverse, de la goticul german la neobarocul francez.

Göreme, Turcia

Spectaculosul orășel turcesc Göreme este în același timp parc național și sit de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Peisajul unic al văii în care se află este rezultatul a mii de ani de eroziune naturală, arheologii descoperind că punctele înalte ale acesteia au fost folosite de locuitorii din trecut ca puncte de apărare fortificate.

Sintra, Portugalia

Orașul de basm Sintra, aflat la aproximativ 25 de kilometri distanță de capitala portugheză Lisabona, a captivat și atras vizitatori de secole datorită castelelor, palatelor, grădinilor și plajelor sale. Palatul Pena este principala atracție turistică a orașului și nu este greu de văzut de ce.

Bled, Slovenia

Cuibărit între Alpii Iulieni, orășelul Bled a fost dăruit de regele Henric al II-lea al Germaniei Episcopului de Bressanone. Printre obiectivele turistice importante se numără castelul Bled, aflat pe o insulă din mijlocul lacului cu același nume, și Vila Bled, o fostă reședință a familiei regale iugoslave, astăzi transformată în hotel.

Esslingen am Neckar

Aflat în landul Baden-Württemberg din sudul Germaniei, Esslingen a fost timp de secole un oraș imperial liber cu o bogată istorie ce datează încă din perioada romană. Deși în prezent un oraș cu o puternică economie modernă după industrializarea din secolul XIX, Esslingen și-a păstrat și farmecul istoric, lăudându-se, printre altele, cu cele mai vechi case construite din lemn din Germania.

Bibury, Marea Britanie

Bibury, un sat istoric despre care se crede că datează din 1086, arată ca și când ar fi dintr-o carte de povești și este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase sate din întreaga Anglie. Arlington Row, o stradă de căsuțe din piatră medievale, rămâne la fel de neschimbată ca în 1380.