Situată pe înălțimile unui deal calcaros, Cetatea Râșnovului îți fură privirile de oriunde ai veni din Brașov, Predeal sau Bran. Deși fără turnulețe dantelate și creneluri meșteșugite, Cetatea Râșnovului este frumoasă și impresionantă prin povestea ei cu multe bătălii cucerite și o singură înfrângere.

Cetatea Râșnov este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificației din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni la începutul sec. al XIII-lea.

Cetatea controla prin poziția sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râșnoavei. Dată fiind importanța trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar și după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredințând fortificația de la Râșnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci. Aceștia au fost subordonați fie comitelui secuilor, fie voievodului Transilvaniei. Până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran și construirea cetății Bran pentru protejarea vămii regale la sfârșitul secolului al XIV-lea, cetatea Râșnov era prima fortificație lângă drumul Branului, după intrarea în Transilvania. În anul 1427 împăratul Sigismund de Luxemburg a vizitat cetatea Râșnov, pe care a trecut-o în administrarea comunității locale, căreia i-a acordat rangul de târg.

Turcii și-au încercat și ei norocul, în mai multe campanii începând cu anul 1421, însă fără succes, ceea ce nu se poate spune despre Cetatea Brașovului, care fost distrusă, nefiind încă fortificată la acea dată. Se poate spune astfel că, în pofida cuceririi de către principele Gabriel Báthory în anul 1612, Cetatea Râșnovului și-a îndeplinit scopul, acela de a-i adăposti pe locuitorii săi și pe animalele acestora (în curtea exterioară) care le asigurau supraviețuirea în perioada lungilor asedii.

Accesul in cetatea propriu-zisă nu se face direct, ci printr-o incintǎ inconjuratǎ de un zid de piatrǎ, aflatǎ în prezent in ruină, având in extremitatea de rǎsărit un turn de plan dreptunghiular, din care se păstrează numai parterul, iar din celelalte trei laturi, sud, vest, vest – nord zidurile sunt flancate de pante abrupte cu o înălțime de aproximativ 150 m. Zidurile dinspre vest – nord si est erau apǎrate de o galerie continuǎ din 2 anteforturi si 7 turnuri. Accesul în cetate este cea mai veche parte a cetății, fiind construită numai din piatrǎ, spre deosebire de cetatea propriu–zisă unde întalnim și cărămida.

Punctul slab al cetății

Călcâiul lui Ahile  al acestei așezări, l-a constituit multǎ vreme, lipsa unui izvor de alimentare cu apǎ. Când atacurile se prelungeau, iar rezervele de apǎ erau pe sfârșite, refugiații din cetate ieșeau noaptea pe poarta principală și aduceau apa de la un izvor știut numai de ei. Pentru o apǎrare eficientă, pantele dealului cetății au fost defrișate, iar acolo unde ascensiunea se putea face ușor, au fost săpate șanțuri în stâncă.

Nume  cetății și a întregii zone vine de la trandafir  și de la Rosenau, numele ținutului de pe malul Rinului de unde proveneau sașii stabiliți în regiune și merită vizitată pentru că este autentică și are o poveste adevărată ce ascunde momente dramatice și deosebit de emoționante. Nu poți să nu-ți imaginezi momentele când se dădea alarma, apoi urma goana oamenilor simpli către zidurile cetății, ultimul obon tras după cel din urmă sătean. Apoi, prima săgeată inamică, zilelele interminabile de asediu și sacrificul celor care plecau după apă…
O vizită aici este o lecție de istorie și una de viață, pentru că e mare lucru ca o mână de oameni să reușească să creeze, într-o perioadă dominată de dezbinare și de amenințări din toate părțile, ceva atât de trainic și puternic, dar mai ales în folosul comunității.