Platforma de stâncă Preikestolen se află la o înălţime de 604 metri şi oferă o privelişte nemaiîntâlnită, dar prezintă o crăpătură care îi pune pe gânduri pe geologi.

Preikestolen s-a format acum mai bine de 10.000 de ani şi este reperul natural al Norvegiei. A fost folosit ca locaţie cheie pentru filmările uneia dintre cele mai importante scene de acţiune a filmului „Misiune: Imposibilă. Declinul‟ din anul 2018, cu actorul Tom Cruise în rolul principal. Din vârful stâncii înalte de 604 metri, turiştii pot admira o panoramă incredibilă. Din păcate, o crăpătură în faimoasa stâncă devine ce în ce mai mare. Preikestolen atrage anual aproximativ 300.000 de vizitatori care riscă de acum să se pună în mare pericol poposind în acest loc deosebit.

Unul dintre cele mai cunoscute trasee din Norvegia

Drumeţia către Preikestolen are o dificultate moderată, ceea ce face locul accesibil. În total, sunt 8 kilometri care se parcurg în 4-5 ore (dus-întors). Traseul include mlaştini, păduri şi scări de piatră. În mod tradiţional, iunie, iulie şi august sunt lunile de vârf ale sezonului, iar turişti din întreaga lume vin să vadă această minune naturală. În aceste luni, zilele sunt lungi, iar vremea este adesea frumoasă. Mai ales în weekendurile însorite, mulţi vizitatori fac drumeţii către Preikestolen. În zilele de vârf, acest lucru poate duce la umplerea parcărilor şi la aglomerări pe traseu. Datorită numărului mare de excursionişti, în timpul verii, nu se recomandă să fie luaţi şi câini în drumeţiile către Preikestolen.

O crăpătură care se lărgeşte

Agenţia guvernamentală Geological Suyvey of Norvegiei (NGU) monitorizează o crăpătură în Preikestolen cu o lăţime de jumătate de metru în stâncă. Despre fisură se ştie încă din anii `30, iar în urmă cu câţiva ani au fost instalate şuruburi în interiorul stâncii, astfel încât geologii să poată măsura orice schimbăre.

În luna mai 2017, geologii au indicat că decalajul a crescut în mărime pentru prima dată în peste 20 de ani. Creşterea a fost treptată, dar există o creştere. Experţii spun că nu există motive de panică. Modelele 3D sunt planificate pentru a permite o analiză completă a stabilităţii stâncii, împreună cu înregistrările aeriene captate prin elicopter.

Este real riscul?

În timp ce Preikestolen pare sigur acum, se efectuează studii pe încă 32 de munţi din regiunea sudică a fiordului. Experţii spun că există riscul unui potenţial colaps care poate provoaca un val de maree. Deşi creşterea fisurii în Preikestolen este limitată, riscul prăbuşirii munţilor în Norvegia este foarte real.

În 1934, aproximativ 2.000.000 de metri cubi de piatră au căzut de pe un munte de la o înălţime de aproximativ 700 de metri, în Tafjord. Prăbuşile au fost urmate de un tsunami care a ucis 40 de persoane care trăiau pe malul fiordului. Dezastre similare au ucis şi oameni care locuiau în apropierea lacurilor din Sogn og Fjordane. Aşadar, riscul ca Preikestolen să se prăbuşească, oricât de mic ar fi, există.