Dacă privim prin sursele de trafic cei mai mulți dintre noi suntem conștienți, el puțin aici în România, că depindem foarte mult de promovarea venită din Facebook. Indiferent că plătim sau nu traficul care vine din Facebook este undeva între 40 – 70%. Mai mult chiar sunt afaceri întregi (în special zona de HORECA) care au preferat să nu își mai contruiască site-uri care să găzduiască informația, ci doar o pagină de facebook care să le asigure prezența în online.

Lovitură de teatru! După ce ani de zile a încurajat engagement-ul dintre conturi și pagini, după ce s-au investit milioane de dolari în forme de reclamă pe Facebook, în cursuri și traininguri despre optimizare pentru obtinerea unui reach cât mai bun în Facebook, gigantul face o mutare care ar putea ucide sute de mii de pagini și implicit de afaceri care depind de această formă de promovare.

Mai exact ce se va întâmpla – all posts by pages are moved from newsfeed to Explore Feed. Cu alte cuvinte într-o zonă pe care mulți nici măcar nu știu că o au, iar pe wall principal vor rămâne doar postările prietenilor și binețeles reclamele. Mai mult decât atât dacă dorești să te întorci la wall vechi care are atât postările prietenilor cât și postările paginilor pe care le urmărești va trebui să plătești. Deci gata user friendly și cu comoditatea. Vrei să te uiți peste paginile care le urmărești, vezi că le găsești pe undeva prin ușa din dos. Astfel Mark Zuckerberg încearcă să ucidă orice înseamnă creștere organică și firească a unor pagini și să pună pe toată lumea la plată.

Pentru moment experimentul acesta este valabil în 5 țări: Slovacia, Sri Lanka, Serbia, Bolivia, Guatemala și Cambodia. Căderea traficului pentru mii de pagini a fost la jumătate! Dacă ziarele mari care si-au asigurat un trafic si din alte surse: crosuri editoriale, newslettere, indexare SEO, site-uri puternice – nu au fost lovite foarte puternic, cele mici și mijlocii au dispărut efectiv din opțiunile de accesare ale userilor. Lansarea oficială a acestei modificări va avea loc joi, iar după cum se preconizează impactul asupra paginilor va fi foarte puternic. De exemplu șase dintre cele mai mari pagini media din Slovacia au de patru ori mai puține interacțiuni (plăceri, comentarii, acțiuni) de la începutul acestui test. Se pare că efectul în Guatemala și Cambodgia este același.

Ați spune corect! Nu îți convine, nu folosi Facebook. Aud atât de des acest lucru încât mă întreb cât va dura până când se va declanșa un val în acest sens. În plus ATENȚIE, este platforma Facebook, dar ea fără conținut este doar o adunătură de servere! Rețelele sociale ca parte a Social Media au în centru un concept foarte clar: USER GENERATED CONTENT. Dacă excluzi producătorii de conținut pe diverse criterii s-ar putea să te trezești că nu mai interesează pe nimeni platforma ta.