Castelul Regal din Varșovia (Zamek Krolewski) reprezintă un punct principal al istoriei și culturii Poloniei. La 17 septembrie 1939, primele bombardamente ce vesteau războiul care abia debutase lovesc aripa vestică a edificiului. 40 de ani mai târziu, simbolul vremurilor de glorie ale țării domina din nou orizontul Varșoviei, reconstruit prin efortul colectiv al unei națiuni mândre de trecutul său.

O istorie zbuciumată

Cândva reședință a Ducilor de Mazovia, mai târziu sediu al Uniunii Statale Polono-Lituaniene sau al Președinției, Castelul Regal, a cărui construcție inițială a fost începută în anul 1598, deține în prezent funcția de muzeu, fiind deschis publicului larg, dar este adesea și gazdă pentru diverse evenimente oficiale.

castel_varsovia
Aspectul actual al Castelului Regal din Varșovia

Castelul a fost distrus aproape în totalitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 1939-1944, la ordinul Armatei Germane, și reconstruit între 1971 – 1984, prin eforturile depuse de poporul polonez și fondurile adunate prin subscripție publică, alături de donațiile efectuate de alte state europene, care au contribuit la decorarea interiorului edificiului.
În anul 1980, încă din timpul lucrărilor de reconstrucție, Castelul Regal trece sub protecția UNESCO, alături de celelalte monumente din Centrul Vechi al Varșoviei.

Stiluri arhitecturale și exponate

Castelul reprezintă un exemplu de arhitectură barocă timpurie, deși îmbină numeroase curente artistice, încadrându-se estetic în profilul Varșoviei. 

varsovia_orasul_vechi
Centrul Vechi al orașului Varșovia

Aspectul său impresionează cu atât mai mult cu cât în urmă cu jumătate de secol clădirea nu exista. Efortul imens depus în scopul restaurării clădirii a inclus integrarea a mii de elemente arhitecturale originale și repunerea în poziția inițială a sute de obiecte de artă, tablouri sau sculpturi, recuperate de sub ruinele rezultate în urma bombardamentelor și declarate protejate prin lege în urma unei hotărâri din anul 1965, conferind astfel clădirii caracterul istoric.

turn_ceas_varsovia
Turnul cu Ceas – simbol al Varșoviei

Palatul deține un număr mare de săli, grupate pe trei niveluri, principalele fiind: Apartamentul Regal, Galeria Ovală, Camera de Consiliu, Camera Ofițerilor, Camera Canaletto, Capela, Sala Marii Adunări (Sala de Bal), Camera de Marmură, Camera Galbenă, Camera Verde, Sala Cavalerilor sau Sala Tronului. Biblioteca Regală, temporar închisă, este destinată expozițiilor temporare și concertelor de muzică clasică.

Camera Galbenă, componentă a Apartamentului Regal, era folosită în secolul al XVIII-lea drept loc de întâlnire între rege și scriitorii, poeții, savanții vremii, ale căror portrete decorează încăperea. Elementul principal este însă tabloul Prințesei Pelagia Sapieha (Potocka).

camera_galbena_varsovia
Camera Galbenă din cadrul Apartamentului Regal

Sala Marii Adunări sau Sala de Bal este cea mai mare și impozantă încăpere a castelului, utilizată în trecut pentru ceremoniile de stat, concerte sau reprezentații de teatru. Aceasta a fost prima avariată în timpul războiului, la data de 17 Septembrie 1939 tavanul fiind distrus de un bombardament. Totuși, a fost reconstituită fidel, iar principalul mesaj transmis de ornamentele expuse este acela de perpetuare a ordinii în lume, ca datorie a fiecărui monarh, fapt exprimat și de statueta reprezentând Justiția.

sala_bal_castel_varsovia
Sala Marii Adunări. Detaliu

Sala Cavalerilor a fost concepută de către regele Stanislaw August, ultimul monarh al Poloniei, prin prisma ideii de Pantheon național, ilustrând cele mai importante momente ale istoriei Poloniei. Elementul central este statuia lui Saturn, care are rol de ceas circular, sceptrul din mâinile zeului indicând orele, simbolizând ciclicitatea vieții și, implicit, renașterea națiunii poloneze. 

saturn_castel_varsovia
Sala Cavalerilor. Statuia lui Saturn

Aceasta avea rol de anticameră destinată primirii senatorilor și ambasadorilor. A fost reconstruită în conformitate cu aspectul inițial, din fericire toate operele de artă supraviețuind bombardamentelor.

Vizitarea edificiului

În prezent, monumentul atrage vizitatori din toate colțurile lumii, declarând un flux de peste 500.000 de turiști anual.

Acesta domină Piața Castelului, situată pe latura sudică a Orașului Vechi (Stare Miasto), grădinile sale terasate extinzându-se pe terasele râului Vistula.

Programul de vizitare pe perioada verii (mai-septembrie) este:
Luni-Miercuri, Vineri-Sâmbătă: 10-18
Joi: 10-20
Duminică: 11-18

Prețul unui bilet normal pentru turul principal este de 23 de zloți (1 zlot = 1,05 RON), iar al unui bilet redus – 15 zloți. În zilele de duminică, accesul este liber în limita unui anumit număr de locuri.

Cele mai importante săli ale castelului pot fi vizitate și virtual.

varsovia

Autor: Olimpia Copăcenaru