Într-un top alcătuit de publicaţia americană „The Huffington Post“, Moldova este prezentă într-un clasament al ţărilor care nu se laudă cu un turism înfloritor, dar care merită vizitate.

Dacă sunteţi în căutarea unei destinaţii spectaculoase de vacanţă, dar mai puţin umblate, iată zece ţări în care turiştii sunt apariţii exotice. Multe dintre ele se întind pe o suprafaţă mică, dar oferă o mulţine de activităţi culturale şi de modalităţi de relaxare.

Aceste ţări sunt foarte frumoase şi subapreciate. Natura sălbatică, lipsa aglomeraţiei şi curăţenia sunt cele mai importante motive pentru care au fost incluse în topul locurior ce merită vizitate.

Printre ţările în care turiştii nu se îmbulzesc, dar care ar trebui vizitate se numără şi Moldova, care ocupă locul 9 în acest clasament. Potrivit publicaţiei americane, Republica Moldova a primit, în 2013, doar 96.000 de turişti. Destul de mult, dacă o comparăm cu Kiribati, ţară insulară din Oceanul Pacific aflată pe primul loc în acest top, care a fost vizitată de 6.000 de turişti anul trecut.

10. Palau

Palau Rock aerial

Număr de turişti: 105.000

Republica Palau este o ţară insulară aflată în Oceanul Pacific, la 800 km est de Filipine. Destinaţia este ideală pentru iubitorii de scufundări.

9. Moldova

800px-Cetatea_Sorocii

Număr de turişti: 96.000

8. Timorul de Est

090102_dili_east_timor_empty_beach_turqoise_water_travel_photography_MG_3203

Număr de turişti: 78.000

Republica Democratică Timorul de Est este o ţară insulară situată în partea de sud-est a Asiei, ocupând partea de răsărit a insulei indoneziene Timor. Are un relief predominant muntos, cu vulcani stinşi şi gheizere noroioase, dar şi o zonă de litoral.

7. Dominica

dominica_cnt_10dec09_iStock_cp

Număr de turişti: 78.000

Este o ţară insulară din Marea Caraibelor, căreia i se spune „Insula Naturii a Caraibilor“, datorită frumuseţii sale şi a naturii neatinse de mâna omului. Pe insulă se află păduri dense în care se află multe specii de plante şi animale rare.

6. Sfântul Vicenţiu şi Grenadine

4f1031c8c3764

Număr de turişti: 72.000

Sfântul Vicenţiu şi Grenadine (Saint Vincent and the Grenadines) este o ţară insulară în lanţul Antilelor Mici, alcătuită din insula principală Sfântul Vicenţiu şi două treimi din Insula Grenadine.

5. Anguilla

little-bay-anguilla-222
Număr de turişti: 69.000

Este o insulă din Antilele Mici cu doar 12.000 de locuitori, care are autonomie internă, dar a rămas dependentă de Regatul Unit al Marii Britanii.

4. Liechtenstein

liechtenstein_3078_600x450

Număr de turişti: 60.000

Este un stat situat în Europa de Vest, învecinat cu Elveţia la vest şi cu Austria la est.

3. Niue

Niue-by-vshij-vulkan-1

Număr de turişti: 7.000

Este o ţară insulară situată în partea central-sudică a Oceanului Pacific şi unul dintre cele mai mici state independente din lume. Frumuseţea i se datorează coralilor.

 2. Montserrat

Costa Dorada - Brava - Senior Voyage2

Număr de turişti: 7.000

Pe această insulă din Caraibe, situată la sud-est de Puerto Rico se află păduri tropicale luxuriante şi plaje liniştite.

1. Kiribati

feat_Kitibati48__02__630

Număr de turişti: 6.000

Această ţară insulară este formată din 32 de insuliţe împrăştiate în Oceanul Pacific. Pădurile de cocotieri şi rezervaţia naturală marină fac din această ţară o destinaţie spectaculoasă.