Un studiu preliminar publicat recent a reaprins una dintre cele mai persistente controverse ale arheologiei: când a fost, de fapt, construită Marea Piramidă de la Giza?
Într-un articol apărut în ianuarie 2026, inginerul italian Alberto Donini propune o abordare neconvențională de datare – cunoscută sub numele de Metoda Eroziunii Relative (Relative Erosion Method – REM) – despre care susține că ar putea contesta cronologia acceptată de decenii, care plasează construcția Piramidei lui Khufu în jurul anului 2560 î.Hr. Potrivit calculelor sale, tiparele de eroziune de la baza piramidei ar putea indica o dată de construcție cu zeci de mii de ani mai veche, posibil chiar din Paleoliticul târziu.
Dacă s-ar confirma, această ipoteză ar avea implicații majore pentru istoria Egiptului antic și pentru începuturile civilizației. În același timp, ea ridică întrebări imediate legate de metodologie, de presupunerile făcute și de modul în care astfel de rezultate ar trebui interpretate în cadrul științei arheologice.
Datarea pietrei prin eroziune
În centrul cercetării lui Donini se află REM, o metodă concepută pentru a estima vârsta structurilor din piatră prin compararea eroziunii relative de pe suprafețe de rocă alăturate, realizate din același material și expuse acelorași condiții de mediu.
Logica este relativ simplă. La Giza, o mare parte a Marii Piramide a fost inițial acoperită cu blocuri netede de calcar, care formau învelișul exterior. Surse istorice arată că aceste blocuri au fost îndepărtate sistematic și refolosite în Cairo după mai multe cutremure majore – în special după seismul devastator din 1303 – dar și în perioada mamelucă. Astfel, unele suprafețe de calcar de la baza piramidei au fost expuse la vânt, umezeală, săruri și trafic pietonal timp de aproximativ 675 de ani, în timp ce suprafețele învecinate au rămas expuse încă de la construcția inițială a monumentului.
Prin măsurarea diferenței de eroziune dintre aceste două tipuri de suprafețe, susține Donini, se poate calcula perioada de timp în care suprafețele mai vechi au fost expuse.
Măsurarea uzurii la baza piramidei
Studiul se concentrează pe douăsprezece puncte de măsurare din jurul bazei Marii Piramide. În fiecare punct, Donini a analizat fie eroziunea de tip „pitting” – mici cavități formate prin procese chimice și fizice –, fie uzura uniformă a suprafeței, estimând volumul sau adâncimea materialului pierdut.
Într-un exemplu reprezentativ, o placă de pavaj prezintă o eroziune profundă pe partea expusă încă de la construcția piramidei, comparativ cu o eroziune mult mai superficială pe partea descoperită abia după îndepărtarea blocurilor de înveliș. Folosind raportul dintre aceste două volume de eroziune și aplicând un model liniar de uzură, Donini calculează o perioadă de expunere de peste 5.700 de ani „înainte de prezent” doar pentru acel punct.
Alte puncte oferă valori mult mai mari. Unele măsurători sugerează o eroziune echivalentă cu 20.000 până la peste 40.000 de ani de expunere, iar media aritmetică a tuturor celor douăsprezece puncte indică aproximativ 24.900 de ani înainte de prezent, ceea ce corespunde, grosso modo, anului 22.900 î.Hr.
Probabilitate, nu precizie
Donini subliniază că REM nu este concepută pentru a furniza o dată exactă a construcției, ci mai degrabă un ordin de mărime. Pentru a gestiona incertitudinea, studiul aplică o analiză statistică de bază, calculând deviația standard și construind o curbă de probabilitate de tip gaussian.
Pe baza acestui model, raportul concluzionează că există o probabilitate de 68,2% ca Marea Piramidă să fi fost construită cândva între aproximativ 9.000 î.Hr. și 36.000 î.Hr., cu probabilitatea maximă concentrată în jurul primelor decenii ale mileniului 20 î.Hr.
Autorul insistă că aceste concluzii sunt preliminare și invită la efectuarea unor măsurători suplimentare și la colaborare interdisciplinară.
Surse de incertitudine
Lucrarea recunoaște deschis numeroși factori care ar putea influența ratele de eroziune de-a lungul timpului. Condițiile climatice din Egiptul antic erau probabil mai umede decât cele actuale, ceea ce ar fi putut accelera eroziunea în trecutul îndepărtat. În schimb, poluarea modernă și ploile acide ar putea să fi intensificat eroziunea în ultimele secole, afectând comparațiile.
Activitatea umană reprezintă o altă variabilă importantă. Astăzi, baza Marii Piramide este călcată zilnic de mii de vizitatori, în timp ce în Antichitate traficul pietonal ar fi fost mult mai redus. De asemenea, acoperirea periodică a suprafețelor de piatră cu nisip – un fenomen cunoscut și în cazul Sfinxului – ar fi putut proteja anumite zone de eroziune pentru perioade îndelungate.
Din cauza acestor variabile, Donini susține că punctele individuale de măsurare pot supraestima sau subestima vârsta reală, însă media mai multor puncte reduce marja de eroare.
O provocare pentru cronologia consacrată
Datele obținute prin REM contrastează puternic cu cronologia egiptologică tradițională, care se bazează pe surse istorice, inscripții, urme de unelte, datarea cu radiocarbon a materialelor organice asociate și pe contextul arheologic general, plasând domnia lui Khufu ferm în Dinastia a IV-a a Vechiului Regat.
Donini sugerează că această discrepanță ar putea indica faptul că piramida este mult mai veche și că, în timpul lui Khufu, a fost doar renovată sau reutilizată – o ipoteză prezentă de mult timp în literatura marginală, dar respinsă de cercetarea academică mainstream.
În prezent, studiul nu a fost supus evaluării inter pares într-o revistă arheologică majoră, iar concluziile sale se află în afara consensului științific. Majoritatea arheologilor avertizează că ratele de eroziune sunt extrem de variabile și dificil de modelat liniar pe intervale de zeci de mii de ani.
O dezbatere deschisă
Rămâne de văzut dacă REM se va dovedi un instrument complementar util sau o fundătură metodologică. Cert este că studiul arată cum chiar și cele mai iconice monumente ale lumii antice pot continua să ridice întrebări fundamentale.
Deocamdată, Marea Piramidă rămâne solid ancorată în Vechiul Regat. Totuși, cercetări precum aceasta garantează că dezbaterile privind originile sale sunt departe de a se fi încheiat. Așa cum notează chiar Donini, măsurători suplimentare și verificări independente vor fi esențiale înainte ca astfel de afirmații extraordinare să poată fi evaluate în mod riguros.
