Casele de un euro au devenit, în ultimii ani, simbolul unei Italii rurale care încearcă să-și recupereze gloria pierdută, atrăgând aventurieri imobiliari din toată lumea. Dar pentru John Alan Ambrose, 61 de ani, și soția sa, Vicky, 57, această ofertă devenită aproape mitică nu avea să fie destinația finală. Ei au ales alt drum – unul mai puțin bătătorit, mai riscant și, poate, mai fascinant. Așa a început povestea lor, relatată de CNN.
Un conac cumpărat nevăzut
În 2022, cei doi au făcut un gest care amintește de expedițiile temerare de altădată: au cumpărat, fără să îl vadă, un etaj întreg dintr-un vechi palat urban din Biella, în Piemont, la poalele Alpilor. Prețul – 140.000 de euro – era tentant pentru o „carcasă” istorică de peste 280 mp. Alți 150.000 de euro aveau să fie investiți în reînvierea acestei relicve arhitecturale.
Renovarea avea să dureze trei ani.
O clădire cu parfumul începutului de secol XX
Situată într-un cartier încărcat de istorie, înconjurată de edificii renascentiste și baroce, proprietatea lor este una dintre puținele construcții în stil Liberty – versiunea italiană a Art Nouveau-lui – ridicate în anii 1930. Fostă reședință a unei familii aristocratice, clădirea își pierduse strălucirea, lăsată pradă timpului.
Plafoane de peste patru metri, ferestre arcuite ce prind în rame Alpii, uși masive din lemn, o mansardă pentru echipamente de schi și o pivniță ideală pentru vinurile piemontese – toate acestea promiteau însă un trecut demn de readus la viață.
Biella – orașul necunoscut cu destin textil
Pentru mulți, numele orașului Biella nu spune mare lucru. Pentru Vicky, însă, originară din Bogotá și implicată în industria textilelor, Biella era un vechi centru european al lânii și cașmirului – descoperire făcută în urma unei călătorii de lucru. Atmosfera sigură, piazza cu aer italian autentic, catedrala veche de șase secole și apropierea de lacurile alpine au fost suficiente pentru a o cuceri.
„Vai, în ce ne-am băgat?”
John, care nu văzuse niciodată orașul, s-a lăsat convins de descrierile soției. Au făcut o ofertă, iar când, în sfârșit, au pășit în clădire, realitatea a avut un aer dramatic: gresie spartă, un boiler atârnat periculos în bucătărie, țevi ruginite ascunse în dulapuri – o scenografie demnă de un palat uitat.
Și totuși, potențialul era acolo.
Renovarea – un duș rece de birocrație italiană
La obstacolele arhitecturale s-au adăugat cele administrative. Devize schimbate, muncitori care dispăreau, întârzieri ce păreau infinite. Unii furnizori le-au ținut avansurile aproape un an. Chiar și schimbarea unor ferestre necesita avize speciale – proprietatea se afla în centru istoric, iar orice detaliu trebuia aprobat de asociația de condominiu și de municipalitate.
Epuizați, dar hotărâți, Ambrose au pus literalmente mâna pe unelte: Vicky și o prietenă au petrecut două săptămâni smulgând gresia veche.
Renașterea conacului
Treptat, apartamentul a prins formă: instalații noi, pardoseli refăcute, aer condiționat, băi elegante, bucătării reinterpretate modern, un bar discret – totul combinând artizanatul italian cu gustul cosmopolit al proprietarilor. Dulapul plin de țevi s-a transformat într-o baie de oaspeți, iar ferestrele au fost înlocuite în spiritul arhitecturii locale.
Refugiul dintre munți
Astăzi, apartamentul servește drept reședință de vacanță, punct strategic pentru schi, vizite prin Europa și întâlniri cu prietenii. Fiul lor, Cleary, muzician stabilit în Brooklyn, vine des aici.
Casa de un euro? Niciodată o opțiune, spune John. „Când ceva e prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa și este.” Biella, liniștită și sigură, era mai aproape de spiritul lor decât satele sudului italian.
După ani petrecuți între Barbados și Canada, cuplul a realizat că muntele le lipsea prea mult. Vicky poate petrece peste o sută de zile pe an pe pârtie. „Dar trei săptămâni la plajă? O scot din minți”, glumește John.
